ANRE propune o garanţie de 30% din valoare pentru contractele încheiate pe pieţele de energie electrică
10 Aprilie 2025 Agerpres
Conform referatului de aprobare, publicat pe site-ul ANRE, proiectul de ordin introduce completări în prevederile existente referitoare la garantarea tranzacţiilor cu energie electrică pe pieţele la termen, încheiate prin contracte standard de vânzare-cumpărare, precum şi prin contracte în baza contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE-flex, cu plata unui avans care reprezintă 30% din valoarea totală a contractului.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a publicat joi, în consultare publică, un proiect de Ordin privind introducerea pentru contractele încheiate pe pieţele de energie electrică a unei garanţii sub forma unui procent din valoarea contractelor, propunerea fiind ca această garanţie fie de 30%, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele ANRE, George-Sergiu Niculescu.
"Al doilea lucru despre care vreau să vorbim este Ordinul publicat astăzi în consultare publică pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare. Este vorba despre introducerea pentru contractele încheiate pe pieţele de energie a unei garanţii, sub forma unui procent din valoarea contractelor. Propunerea Autorităţii de reglementare este ca această garanţie să aibă o valoare de 30% din valoarea contractelor", a spus George Niculescu.
"Al doilea lucru despre care vreau să vorbim este Ordinul publicat astăzi în consultare publică pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare. Este vorba despre introducerea pentru contractele încheiate pe pieţele de energie a unei garanţii, sub forma unui procent din valoarea contractelor. Propunerea Autorităţii de reglementare este ca această garanţie să aibă o valoare de 30% din valoarea contractelor", a spus George Niculescu.
Acesta a subliniat că, din anul 2018, pe partea de gaze naturale, această garanţie pentru contracte există sub forma scrisorilor de garanţie bancară sau a sumelor de bani depuse de către cei care tranzacţionează.
"Încercăm prin această măsură să îmbunătăţim modalitatea de tranzacţionare în sensul în care, cred eu, piaţa de energie din România este într-un proces de maturizare, iar introducerea acestor garanţii nu face altceva decât să stabilească reguli mai clare, mai ferme în piaţa de energie electrică. De obicei, lipsa garanţiilor, evident că poate să ducă poate, teoretic, la o lichiditate mai mare, dar neangajarea unei garanţii până la urmă poate reprezenta şi o formă de nerespectare a contractelor agreate de către părţi. Credem noi că este o măsură care va duce, repet, sau va contribui la procesul de maturizare a pieţei de energie", a explicat preşedintele ANRE.
Acesta a adăugat că se vor face consultări pe subiectul acesta, pentru că nu se doreşte introducerea de piedici în tranzacţionare pe piaţa de energie, şi toate observaţiile "pertinente, argumentate" care vor veni de la furnizori şi de la traderi vor fi analizate.
Conform referatului de aprobare, publicat pe site-ul ANRE, proiectul de ordin introduce completări în prevederile existente referitoare la garantarea tranzacţiilor cu energie electrică pe pieţele la termen, încheiate prin contracte standard de vânzare-cumpărare, precum şi prin contracte în baza contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE-flex, cu plata unui avans care reprezintă 30% din valoarea totală a contractului.
"În contextul volatilităţii pieţei şi al riscurilor financiare asociate cu neplata obligaţiilor contractuale, este necesară consolidarea mecanismelor de garantare a tranzacţiilor pe pieţele la termen. Reglementările actuale prevăd utilizarea unor garanţii financiare sub diverse forme, însă acestea nu sunt întotdeauna suficiente pentru a preveni riscurile de neplată. De asemenea, un alt
context al introducerii unui avans de plată îl constituie riscul crescut al încheierii unor tranzacţii pe pieţele la termen, în scop speculativ, prin achiziţionarea unor cantităţi semnificative de energie electrică, fără utilizarea acesteia", se menţionează în documentul citat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 362 / 5771 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





