Consultare publică pentru implementarea programului ‘Start-Up Nation România 2024’
03 Septembrie 2024 Agerpres
Cea de-a patra ediţie a programului "Start-Up Nation România" pune accentul pe dobândirea de competenţe antreprenoriale, prin facilitarea accesului la cursuri de formare.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a lansat în consultare publică proiectul-pilot al procedurii de implementare a programului "Start-Up Nation România", ediţia 2024.
"Invităm viitorii aplicanţi, structurile asociative din domeniul antreprenoriatului, consultanţii sau orice alte persoane interesate de această măsură de sprijin, aflată la cea de-a patra ediţie, să transmită propuneri de îmbunătăţire sau de modificare şi, astfel, să contribuie la definitivarea documentului. Împreună cu proiectul-pilot al procedurii de implementare Start-Up Nation România, sunt înaintate, spre analiză şi dezbatere publică, criteriile privind evaluarea cererilor de finanţare, cuprinse în grila de punctaj. Şi în acest caz, sunt aşteptate propuneri şi idei, referitoare la departajarea aplicanţilor care obţin punctaje egale, adăugarea unor noi elemente ce ar putea fi punctate suplimentar şi altele asemenea", se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES.
"Invităm viitorii aplicanţi, structurile asociative din domeniul antreprenoriatului, consultanţii sau orice alte persoane interesate de această măsură de sprijin, aflată la cea de-a patra ediţie, să transmită propuneri de îmbunătăţire sau de modificare şi, astfel, să contribuie la definitivarea documentului. Împreună cu proiectul-pilot al procedurii de implementare Start-Up Nation România, sunt înaintate, spre analiză şi dezbatere publică, criteriile privind evaluarea cererilor de finanţare, cuprinse în grila de punctaj. Şi în acest caz, sunt aşteptate propuneri şi idei, referitoare la departajarea aplicanţilor care obţin punctaje egale, adăugarea unor noi elemente ce ar putea fi punctate suplimentar şi altele asemenea", se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, cea de-a patra ediţie a programului "Start-Up Nation România" pune accentul pe dobândirea de competenţe antreprenoriale, prin facilitarea accesului la cursuri de formare.
Bugetul disponibil este de 450 de milioane de euro, suma fiind finanţată din Fonduri Externe Nerambursabile, prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027. Un IMM va putea primi finanţare de cel mult 250.000 lei, care va acoperi până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Beneficiarul are obligaţia, însă, să creeze minimum două locuri de muncă.
Programul va avea trei etape distincte de derulare: înscrierea şi selecţia formatorilor de cursuri de pregătire antreprenorială; persoanele fizice eligibile, interesate de dobândirea acestor competenţe, vor putea aplica pentru a participa la cursuri; înfiinţarea de întreprinderi de către absolvenţii certificaţi ai cursurilor menţionate anterior şi înscrierea acestora pentru obţinerea finanţării.
Toate propunerile şi sugestiile pot fi transmise prin completarea unui formular specific, disponibil pe site-u MEAT.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 561 / 5791 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





