ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvern: Măsuri fiscal-bugetare privind sistemele informatice RO e-Factura şi RO e-TVA, impozitul pe profit, pe venit, TVA, accize

04 Decembrie 2024   |   Agerpres

În domeniul TVA, prin actul normativ se introduce obligaţia înscrierii în factura simplificată a codului de identificare fiscală a beneficiarului dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, precum şi efectuarea unei corecţii tehnice cu privire la autofactura emisă pentru ajustarea bazei impozabile.

 
 
Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, măsuri fiscal-bugetare referitoare la sistemele informatice RO e-Factura şi RO e-TVA, precum şi la impozitul pe profit şi pe venit, TVA şi accize.

Potrivit unui comunicat al Executivului, măsurile incluse în actul normativ au în vedere "îmbunătăţirea funcţionării sistemelor informatice RO e-Factura şi RO e-TVA, răspunzând astfel solicitărilor mediului de afaceri".

Printre aceste măsuri privind RO e - Factura se numără: clarificarea faptului că identificarea prin CNP este opţională şi reglementarea înscrierii pe factură a unui cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală a beneficiarului - persoană fizică, dacă acesta nu comunică niciun cod; restrângerea operaţiunilor pentru care este obligatorie utilizarea acestui sistem doar la operaţiunile cu locul livrării/prestării din punct de vedere al TVA în România; eliminarea excepţiei de la obligaţia utilizării sistemului pentru facturile simplificate (altele decât bonurile fiscale).


De asemenea, se introduce obligaţia referitoare la înscrierea în facturile emise pentru operaţiunile realizate în baza unor contracte de achiziţii publice/sectoriale etc. a codurilor CPV corespunzătoare din nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice; abrogarea prevederilor referitoare la utilizarea sistemului RO e-Factura pentru facturile emise pentru vouchere de vacanţă titularilor acestora.

În privinţa sistemului RO e-TVA, se prevede "amânarea obligaţiei persoanelor impozabile de transmitere a rezultatului verificărilor realizate asupra diferenţelor comunicate prin "Notificarea de conformare RO e-TVA" de către ANAF, şi implicit a sancţiunii pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, de la 1 ianuarie 2025 la 1 iulie 2025".

"De asemenea, se clarifică evidenţierea TVA colectate prin autofacturare, în cazul obiectivelor de investiţii din cadrul unor programe de interes public sau social, finanţate din fonduri publice, care sunt predate gratuit beneficiarilor, în sensul că persoanele impozabile care implementează astfel de programe şi au dedus TVA pentru achiziţii, trebuie să emită o autofactură", mai transmite sursa citată.

Ordonanţa mai cuprinde modificări în domeniul impozitului pe profit printre care: clarificarea tehnică privind alocarea costurilor de îndatorare în cazul finanţării de către persoanele afiliate a achiziţiei/producţiei unor active prevăzute de lege, necesare desfăşurării activităţii contribuabililor; exceptarea contribuabililor din domeniile bancar (instituţii de credit) şi petrolier, care plătesc impozite suplimentare pe cifra de afaceri, în acelaşi timp cu impozitul pe profit, de la plata impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), pentru evitarea dublei impuneri.

Totodată, pentru impozitele suplimentare pe cifra de afaceri, sunt aduse clarificări pentru plata acestora, în cazul în care contribuabilii sunt parte a unui grup fiscal.

În privinţa impozitului pe venit, actul normativ reglementează regulile privind calculul şi declararea acestui impozit "în cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, în situaţia în care venitul este plătit exclusiv în natură, precum şi în cazul sumelor reprezentând garanţie, utilizată pentru plata chiriei stabilită prin contract".

"În aceste situaţii, obligaţiile de stabilire a venitului net anual, de calcul, declarare şi plată a impozitului revin proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Măsura are în vedere faptul că în aceste situaţii, plătitorul de venit se află în imposibilitatea reţinerii la sursă a impozitului pe venit", arată Guvernul.

De asemenea, printre alte măsuri cuprinse în actul normativ se află instituirea unor dispoziţii tranzitorii de "clarificare a regimului fiscal aplicabil, precum şi a obligaţiilor de declarare, calcul şi plată a impozitului pe venit în cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, în situaţia în care chiria, aferentă unei perioade contractuale ulterioare datei de 1 ianuarie 2024, a fost plătită în avans până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv".

Alte măsuri se referă la clarificarea regimului fiscal aplicabil în cazul veniturilor din pensii obţinute din străinătate, în sensul că acestea se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit de 10% asupra venitului impozabil lunar stabilit prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei.

În domeniul TVA, prin actul normativ se introduce obligaţia înscrierii în factura simplificată a codului de identificare fiscală a beneficiarului dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, precum şi efectuarea unei corecţii tehnice cu privire la autofactura emisă pentru ajustarea bazei impozabile.

În privinţa accizelor, se instituie măsuri în vederea combaterii evaziunii în domeniul produselor accizabile, cum ar fi "crearea unor obligaţii de declarare a operaţiunilor şi garantare a accizelor (120%) pentru destinatarii înregistraţi şi operatorii economici înregistraţi la autoritatea competentă pentru distribuţie şi comercializare angro fără depozitare de produse accizabile care prezintă risc fiscal ridicat conform unor criterii stabilite prin ordin comun al preşedintelui ANAF şi al AVR şi care deţin şi eliberează pentru consum produse accizabile din cadrul unui antrepozit fiscal aparţinând unei terţe persoane".

Se mai prevede "introducerea obligaţiei pentru destinatarii înregistraţi şi operatorii economici înregistraţi la autoritatea competentă pentru distribuţie şi comercializare angro fără depozitare de produse accizabile care prezintă risc fiscal ridicat şi care deţin şi eliberează pentru consum produse accizabile din cadrul unui antrepozit fiscal deţinut de o persoană terţă, de a înştiinţa autoritatea competentă, cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de epuizarea cantităţii de produse accizabile înscrisă în declaraţia pe propria răspundere", mai arată Executivul.

Nedepunerea declaraţiei pe proprie răspundere şi negarantarea plăţii accizelor urmează a fi incriminate ca infracţiuni.

"Alte modificări sunt aduse indicatorilor privind plafoanele specifice cadrului fiscal - bugetar 2024 în sensul actualizării plafoanelor pentru indicatorii specifici cadrului fiscal 2024, soldului deficitului bugetar, datoriei publice, cheltuielilor cu asistenţa socială, cu sănătatea, cheltuielilor de capital", precizează sursa citată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 489 / 5801
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...