ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Finanţelor a publicat Proiectul de lege privind măsurile pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României

19 Septembrie 2023   |   Agerpres

Pentru cei care realizează venituri activităţi de creare de programe pentru calculator sau din construcţii vor fi restrânse facilităţile fiscale.

 
 
Ministerul Finanţelor a publicat marţi Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
Actul normativ introduce, începând de anul viitor, un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro şi care determină un impozit pe profit mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri.

"Se instituie un impozit minim pe cifra de afaceri pentru întărirea disciplinei fiscale care să asigure o contribuţie minimă datorată de un contribuabil plătitor de impozit pe profit pentru situaţia în care impozitul pe profit, determinat pe baza prevederilor generale ale titlului II din Codul fiscal, este mai mic decât valoarea impozitului minim pe cifra de afaceri. Acesta se datorează, în situaţia în care contribuabilul înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro, şi care în anul de calcul determină un impozit pe profit, cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri. Regulile sunt stabilite şi pentru cazul în care rezultatul fiscal cumulat la sfârşitul trimestrului/anului de calcul este pierdere fiscală sau profit impozabil dar nu datorează impozit pe profit deoarece se află în perioada de recuperare a pierderii fiscale", se arată în documentul citat


Se introduce, de asemenea, un impozit suplimentar pentru bănci, care va fi calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra cifrei de afaceri.

Totodată, va scădea de la 500.000 de euro la 60.000 de euro pragul de încadrare în categoria microîntreprinderilor. Pentru microîntreprinderi proiectul de lege prevede două cote de impozitare, de 1% şi 3%, în funcţie de veniturile realizate şi natura activităţilor desfăşurate.

Astfel, un impozit de 1% vor plăti microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro inclusiv şi care nu desfăşoară activităţi precum editare a jocurilor pe calculator sau a altor produse software, facilităţi de cazare, restaurante etc.

Pe de altă parte, un impozit de 3% va fi aplicat pentru microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000 euro sau desfăşoară activităţi, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 - Activităţi de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activităţi de editare a altor
produse software, 6201 - Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 - Alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei, 5510 - Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, 5520 - Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, 6910 - Activităţi juridice - numai pentru societăţile profesionale cu personalitate juridică, constituite de avocaţi potrivit legii, 8621 - Activităţi de asistenţă medicală generală, 8622 - Activităţi de asistenţă medicală specializată, 8623 - Activităţi de asistenţă stomatologică, 8690 - Alte activităţi referitoare la sănătatea umană.

Pentru cei care realizează venituri activităţi de creare de programe pentru calculator sau din construcţii vor fi restrânse facilităţile fiscale pentru un singur contract individual de muncă. De asemenea, se propune limitarea aplicării acestor facilităţi până la 31 decembrie 2028 inclusiv, similar cu termenul prevăzut pentru facilităţile fiscale acordate sectoarelor construcţii, agricol şi industria alimentară precum şi introducerea unui plafon până la care se acordă scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv până la nivelul a 10.000 lei inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se aplică facilităţile fiscale.

Totodată, pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor obţinute de către persoanele fizice ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator, se propune reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat prevăzută în Legea nr. 411/2004. De asemenea, se propune scutirea de la plata contribuţiei la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004. Proiectul menţionează, însă, că persoanele fizice pot opta pentru plata contribuţiei datorată la fondul de pensii administrat privat.

Autorităţile propun, prin proiectul de act normativ, şi un impozit special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare. Astfel, în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, impozitul va fi calculat prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul de 2.500.000 lei. În cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, acesta se va determina prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.

Proiectul conţine şi măsuri pentru reducerea cheltuielilor instituţiilor şi autorităţilor publice. Printre acestea se numără diminuarea cu cel puţin 25% a funcţiilor de demnitate publică de secretar de stat, consilier de stat/subsecretar de stat/vicepreşedinte şi a funcţiilor de demnitate
publică asimilate acestora, desfiinţarea posturilor vacante, desfiinţarea funcţiei de şef birou şi diminuarea ponderii funcţiilor publice de conducere în totalul funcţiilor la nivel ordonator principal de credite de la 12% la 8%.

Referitor la combaterea evaziunii fiscale, documentul propune interdicţia de a efectua activităţi de producţie, depozitare, transport, comerţ sau prestări de servicii, cu bunuri care nu sunt însoţite de documente de provenienţă precum şi obligaţia ca aceste activităţi să fie realizate cu
respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Autorităţile estimează că proiectul de lege va avea un impact financiar pozitiv de peste 22,9 miliarde de lei, cumulat, în medie pe următorii cinci ani.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1041 / 5801
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...