Ordin de ministru pentru recunoașterea competențelor dobândite în afara educației formale; un pas spre integrarea profesională
04 August 2025 Agerpres
Procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale se organizează la nivelul centrelor de evaluare și certificate autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a aprobat un ordin de ministru care reglementează cadrul general privind recunoașterea rezultatelor învățării (și a creditelor asociate) dobândite în afara sistemului formal de educație, în scopul valorificării competențelor relevante ale persoanelor care nu dețin calificări formale, dar care posedă experiență practică și cunoștințe dobândite prin alte forme de învățare.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării, acest demers va conduce la:
* crearea de oportunități pentru validarea experiențelor de viață și muncă ale persoanelor fără calificări formale, dar cu competențe relevante;
* sprijinirea integrării pe piața muncii a persoanelor cu experiență practică, prin facilitarea accesului la calificări recunoscute oficial;
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării, acest demers va conduce la:
* crearea de oportunități pentru validarea experiențelor de viață și muncă ale persoanelor fără calificări formale, dar cu competențe relevante;
* sprijinirea integrării pe piața muncii a persoanelor cu experiență practică, prin facilitarea accesului la calificări recunoscute oficial;
* consolidarea legăturii dintre sistemul de educație și formare profesională și cerințele actuale ale pieței muncii, prin valorizarea tuturor formelor de învățare;
* promovarea participării active la învățarea pe tot parcursul vieții, în conformitate cu politicile europene în domeniu;
* crearea unui cadru normativ clar și coerent pentru implementarea procesului de identificare, evaluare și recunoaștere a competențelor dobândite în afara sistemului educațional formal;
* încurajarea participării continue la educație și formare prin recunoașterea învățării nonformale și informale.
'Lumea se schimbă și tot mai multe competențe se dobândesc și în afara 'școlii formale', prin educație nonformală și/sau informală. Prin colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), am detaliat și extins procedura de recunoaștere a acestor competențe prin rezultatele învățării, deocamdată până la nivelul 3 de calificare, pentru a ne adapta vremurilor, dar - la modul riguros - și pentru a dinamiza piața muncii. De asemenea, introducerea unui sistem transparent de credite asigură transferabilitatea rezultatelor învățării între diverse ocupații, ceea ce simplifică procesul de formare și recunoaștere profesională', a declarat ministrul Daniel David, citat în comunicat.
Potrivit sursei citate, procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale se organizează la nivelul centrelor de evaluare și certificate autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), pentru ocupații existente în nomenclatorul Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), respectiv pentru calificări existente în nomenclatorul Registrul Național al Calificărilor, pentru care este elaborat și în vigoare un standard ocupațional/standard de pregătire profesională și care au asociat nivel de calificare maxim 3 CNC conform Cadrului Național al Calificărilor (CNC).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 285 / 5789 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





