
Senat ̸ Comisia juridică: Avocatul poate să fie administrator de firmă, președinte al unui consiliu de administrație și își poate închiria o parte din propriul cabinet (raport de admitere)
07 Octombrie 2025
AgerpresPropunerea legislativă inițiată de senatorii PSD Robert Cazanciuc și Ion Rujan și senatorii PNL Daniel Fenechiu, Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Nicoleta Pauliuc va intra în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for legislativ sesizat.
Comisia juridică a Senatului a acordat, marți, un raport de admitere propunerii legislative de modificare a Legii 51/1995 prin care avocatul poate să fie administrator de firmă, președinte al unui consiliu de administrație și își poate închiria o parte din propriul cabinet de avocatură.
'Comisia juridică a decis în unanimitate o nouă abordare a legislației privind exercitarea profesiei de avocat pe două paliere. În primul rând, posibilitatea utilizării bunurilor afectate exercițiului profesional exclusiv. De acum, aceste bunuri pot să fie introduse și utilizate în circuitul economic civil fără niciun fel de îngrădire, beneficiul afectațiunii speciale fiind înlăturat, ceea ce este un lucru extrem de important. Sunt resurse imobiliare pe care avocații, firmele de avocatură le au și trebuie să fie introduse în acest circuit, aducând resurse la bugetul statului prin închirieri, prin utilizări în altă manieră', a afirmat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș, inițiator al proiectului.
'Comisia juridică a decis în unanimitate o nouă abordare a legislației privind exercitarea profesiei de avocat pe două paliere. În primul rând, posibilitatea utilizării bunurilor afectate exercițiului profesional exclusiv. De acum, aceste bunuri pot să fie introduse și utilizate în circuitul economic civil fără niciun fel de îngrădire, beneficiul afectațiunii speciale fiind înlăturat, ceea ce este un lucru extrem de important. Sunt resurse imobiliare pe care avocații, firmele de avocatură le au și trebuie să fie introduse în acest circuit, aducând resurse la bugetul statului prin închirieri, prin utilizări în altă manieră', a afirmat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș, inițiator al proiectului.
El a explicat că și regimul incompatibilităților la care era supus avocatul a fost modificat.
'Există o nouă percepție asupra incompatibilităților. În sfârșit, se trece peste o prezumție total greșită, că în calitate de avocat nu poți să fii și administratorul unei societăți comerciale sau membru în consiliu de administrație. Acest lucru era o situație redundantă în legislația noastră. Mi se pare normal că dacă ai capacitatea de a fi avocat, de a reprezenta interesele legitime ale unor terțe persoane, să poți reprezenta și interesele unor companii în relațiile comerciale de afaceri, de business. Acest lucru, practic, era o situație de normalitate care este întâlnită și în spațiul comunitar european și, astfel, incompatibilitățile care până acum limitau exercitarea capacităților profesionale ale avocaților au fost înlăturate. Pe scurt, avocatul poate să fie și administrator de firmă cu puteri exclusive, poate fi și președintele unui consiliu de administrație, iar în ceea ce privește imobilele, dacă ai un imobil mai mare decât ai nevoie pentru cabinetul tău, poți închiria o parte, poți să obții venituri din acest mod de utilizare a bunului', a adăugat Cristian Niculescu-Țâgârlaș.
Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, inițiativa vizează 'armonizarea normelor interne cu standardele europene în materia exercitării profesiei de avocat, într-un mod care păstrează independența și demnitatea profesiei, separarea clară între patrimoniul profesional și cel economic, protecția interesului public și a justițiabililor'.
'Reglementarea acestor aspecte nu doar că reduce incertitudinile juridice, dar contribuie și la creșterea transparenței, a predictibilității și a încrederii în profesia de avocat, într-un context juridic și economic tot mai complex', argumentează inițiatorii, în expunerea de motive, necesitatea modificării Legii 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Propunerea legislativă inițiată de senatorii PSD Robert Cazanciuc și Ion Rujan și senatorii PNL Daniel Fenechiu, Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Nicoleta Pauliuc va intra în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for legislativ sesizat.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1 / 5566 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Clifford Chance a asistat NEPI Rockcastle în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi de 500 mil. E, lansată pe piețele internaționale. „Tranzacția marchează o nouă bornă de parcurs în colaborarea noastră excepțională cu emitentul”, spun avocații biroului din București
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Un an de M&A cu provocări tehnice și tactice reale, în care strategia, anticiparea și controlul fin al cerințelor de conformare apărute recent au făcut diferența pentru Popescu & Asociații | Anca Simeria (Partener): “Practica noastră a rămas constantă, profilul mandatelor noastre fiind, în general, mai puțin influențat de piață. Pare o afirmație banală că am asistat clienți în ‘mandate complexe’, dar situația este indubitabil aceasta”
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...