
Sesizarea preşedintelui Iohannis privind OUG care permite posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere, la CCR
21 Februarie 2024
AGERPRESPreşedintele cere CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională, în condiţiile în care intervenţiile realizate de Parlament au fost făcute cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare şi cu nerespectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klasu Iohannis privind actul normativ care permite posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere.
Legea transmisă către promulgare completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul extinderii valabilităţii permiselor de conducere eliberate pentru categoria B şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1.
De asemenea, sunt instituite anumite condiţii pentru deţinătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă şi motociclete de tipul celor anterior menţionate.
Legea transmisă către promulgare completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul extinderii valabilităţii permiselor de conducere eliberate pentru categoria B şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1.
De asemenea, sunt instituite anumite condiţii pentru deţinătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă şi motociclete de tipul celor anterior menţionate.
Anul trecut, în iulie, şeful statului a solicitat reexaminarea acestui act normativ de către Parlament din următoarele motive: plasarea greşită a intervenţiei legislative, precum şi neclaritatea legii din perspectiva modului în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică, dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere. De asemenea, preşedintele a invocat lipsa de claritate a intenţiei legiuitorului de a acorda dreptul posesorilor permiselor de conducere eliberate pentru categoria B de a conduce doar motociclete cu transmisie automată din categoria A1.
La sfârşitul lunii decembrie, în urma reexaminării, Parlamentul a transmis spre promulgare legea pentru completarea OUG 195/2002.
Iohannis arată în sesizarea la CCR că legea introduce o nouă literă, cu următorul cuprins: permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/ greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1, cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniţi, o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B şi fac dovada, printr-o adeverinţă, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule.
Adeverinţa obţinută se înscrie în Registrul naţional al cursanţilor gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informaţia deţinerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări în vederea introducerii menţiunilor corespunzătoare în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.
Conform preşedintelui, deşi Parlamentul trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare, acesta a reconfigurat condiţiile în care deţinătorul unui permis pentru categoria de vehicule B ar putea utiliza permisul şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, excedând acestor limite.
În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adus o serie de amendamente, printre care înlocuirea sintagmei "deţinătorii permiselor trebuie să aibă (...) permisul pentru categoria B obţinut de minimum 3 ani" cu sintagma "deţinătorii permiselor să aibă (...) o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere pentru categoria de vehicule B".
Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a menţinut sintagma "o experienţă de cel puţin", însă a redus cu un an durata menţionată, respectiv la cel puţin 2 ani.
În opinia şefului statului, prin înlocuirea sintagmei "deţinătorii permiselor trebuie să aibă (...) permisul pentru categoria B obţinut de minimum 3 ani" cu sintagma "deţinătorii permiselor să aibă (...) o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B" se încalcă dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că "forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor", şi ale art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit cărora "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie".
"Considerăm că prin referirea la experienţa de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B norma devine neclară şi echivocă, generând confuzie în aplicare. În acest sens, folosirea unui termen general precum cel referitor la "experienţă" încalcă standardele de calitate a legii", explică preşedintele.
Potrivit acestuia, "dovada experienţei va fi dificil de probat". "Este neclar dacă intenţia legiuitorului a fost de a asimila perioada de deţinere a permisului pentru o anumită perioadă de timp cu experienţa cerută de lege sau dacă este necesar ca dovada acestei experienţe să se realizeze în alt mod, situaţie în care norma este lacunară, neprecizând niciun criteriu pentru probarea experienţei", a transmis Klaus Iohannis.
"Înlocuirea cerinţei privind deţinerea permisului pentru categoria B de minimum 3 ani cu cea a experienţei de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B depăşeşte cadrul dezbaterii declanşate de cererea de reexaminare şi exprimă o nouă voinţă politică cu privire la care Preşedintele României nu mai poate opune dreptul de veto suspensiv, prin formularea unei cereri de reexaminare", se mai explică în sesizare.
Preşedintele cere CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională, în condiţiile în care intervenţiile realizate de Parlament au fost făcute cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare şi cu nerespectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 445 / 5515 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...