
Ţările UE au opinii divergente când vine vorba de legea privind refacerea naturii. Ungaria blochează inițiativa
25 Martie 2024
AGERPRESProcedura de vot, care era programată pentru reuniunea de luni a miniştrilor europeni ai Mediului, a fost anulată, după ce săptămâna trecută Ungaria a anunţat că nu mai sprijină legea privind refacerea naturii, ceea ce a redus şi mai mult o majoritate şi aşa redusă a ţărilor care sunt în favoarea acestei legi.
Principala iniţiativă a Uniunii Europene referitoare la refacerea naturii este pusă sub semnul întrebării, în condiţiile în care un vot pentru adoptarea legii a fost anulat luni, după ce Ungaria şi-a retras sprijinul pentru actul normativ, transmite Reuters.
Procedura de vot, care era programată pentru reuniunea de luni a miniştrilor europeni ai Mediului, a fost anulată, după ce săptămâna trecută Ungaria a anunţat că nu mai sprijină legea privind refacerea naturii, ceea ce a redus şi mai mult o majoritate şi aşa redusă a ţărilor care sunt în favoarea acestei legi.
Lege privind refacerea naturii este ultima politică de mediu a UE care a intrat în vizorul criticilor, după mai multe luni de proteste ale fermierilor faţă de reglementările stricte incluse în Pactul Verde european. UE a fost nevoit să relaxeze mai multe reguli verzi în încercarea de a calma protestele fermierilor.
Procedura de vot, care era programată pentru reuniunea de luni a miniştrilor europeni ai Mediului, a fost anulată, după ce săptămâna trecută Ungaria a anunţat că nu mai sprijină legea privind refacerea naturii, ceea ce a redus şi mai mult o majoritate şi aşa redusă a ţărilor care sunt în favoarea acestei legi.
Lege privind refacerea naturii este ultima politică de mediu a UE care a intrat în vizorul criticilor, după mai multe luni de proteste ale fermierilor faţă de reglementările stricte incluse în Pactul Verde european. UE a fost nevoit să relaxeze mai multe reguli verzi în încercarea de a calma protestele fermierilor.
"Sectorul agricol este unul foarte important, nu doar în Ungaria ci peste tot în Europa", a declarat luni secretarul de stat în Ministerul ungar al Mediului, Aniko Raisz. Aceasta a subliniat că Ungaria nu se opune protejării naturii dar că obiectivele de mediu trebuie să fie unele realiste şi să ţină cont de sectoarele afectate.
Potrivit unor diplomaţi europeni, legislaţia ungară în vigoare referitoare la zonele naturale protejate permite Ungariei să respecte deja legea UE referitoare la refacerea naturii, ceea ce sugerează că acţiunea Budapestei este una motivată politic.
Ministrul mediului din Ţările de Jos, Rob Jetten, a recunoscut luni că există o atenţie sporită acordată măsurilor verzi înaintea alegerilor europarlamentare din luna iunie. "Având în vedere alegerile europene, nu va fi uşor de ieşit din această poziţie", a spus Rob Jetten cu privire la legea de refacere a naturii.
Miniştri europeni ai Mediului urmează să discute luni după-amiaza lege privind refacerea naturii. Împotriva acestei legi sunt Ungaria, Italia, Ţările de Jos şi Suedia. De asemenea, Austria, Belgia, Finlanda şi Polonia intenţionează să se abţină la vot.
Oricare modificare de poziţie a uneia din cele opt ţări ar putea permite adoptarea legii.
"Nu putem renunţa. Îndemn statele membre să ajungă la un compromis", a declarat ministrul Mediului din Germania, Steffi Lemke.
La rândul său, ministrul Mediului din Spania, Teresa Ribera a spus că ar fi o "iresponsabilitate uriaşă" să fie diluate eforturile destinate să răspundă la deteriorarea naturii şi schimbările climatice.
Comisia Europeană a propus restaurarea a cel puţin 20% din suprafeţele terestre şi marine ale UE până în 2030 şi a tuturor ecosistemelor care au nevoie de restaurare până în 2050.
Însă această propunere s-a lovit de criticile venite din parte anumitor guverne şi legislatori îngrijoraţi de povara pusă asupra fermierilor sau de conflictele cu alte industrii.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 362 / 5470 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...