Uniunea Europeană amână cu un an aplicarea reglementărilor finale Basel III
18 Iunie 2024 AGERPRES
UE intenţiona să introducă toate reglementările în ianuarie 2025 dar acum va amâna cu un an secţiunea referitoare la modul în care băncile asigură riscurile în portofoliile lor de tranzacţionare.
Uniunea Europeană va amâna cu un an implementarea elementului de bază din etapa finală a standardelor globale privind capitalul băncilor (cunoscute sub denumirea Basel III), până în ianuarie 2026, în contextul întârzierii "foarte probabile" din Statele Unite, a anunţat marţi comisarul european pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi uniunea pieţelor de capital, Mairead McGuinness, transmite Reuters.
Organismele globale de reglementare s-au străduit aproape un deceniu după criza financiară din 2008 să forţeze băncile să îşi majoreze rezervele de fonduri proprii, pentru a evita o repetare a acesteia. Băncile europene trebuie să îşi majoreze nivelul capitalului pentru a ajunge din urmă băncile americane, mai profitabile. Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară a convenit în 2017 cerinţe suplimentare de capital.
Organismele globale de reglementare s-au străduit aproape un deceniu după criza financiară din 2008 să forţeze băncile să îşi majoreze rezervele de fonduri proprii, pentru a evita o repetare a acesteia. Băncile europene trebuie să îşi majoreze nivelul capitalului pentru a ajunge din urmă băncile americane, mai profitabile. Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară a convenit în 2017 cerinţe suplimentare de capital.
Este clar că SUA nu vor putea îndeplini termenul limită pe care l-au stabilit în iulie 2025 pentru standardele globale mai stricte privind capitalul băncilor. "În practică, este foarte probabil ca aplicarea reglementărilor Basel III în SUA să nu aibă loc înainte de 1 ianuarie 2026, cel mai devreme", a declarat Mairead McGuinness, la o conferinţă.
UE intenţiona să introducă toate reglementările în ianuarie 2025 dar acum va amâna cu un an secţiunea referitoare la modul în care băncile asigură riscurile în portofoliile lor de tranzacţionare.
"Această amânare de un an asigură un nivel global de concurenţă echitabil, pentru acele bănci europene care concurează cu alţi jucători mondiali. Le dă timp pentru a vedea ce fac alţii. În UE, aderăm cu fermitate la intrarea în vigoarea a majorităţii reglementărilor Basel III la 1 ianuarie 2025", a afirmat oficialul european.
UE a inclus şi alte reglementări, care nu fac parte din Basel III, pentru a armoniza cerinţele minime din blocul comunitar în vederea autorizării subsidiarelor băncilor care au sediile în afara UE.
De asemenea, sunt incluse reguli privind cerinţele tranzitorii de capital pentru criptoactivele deţinute de bănci şi modificări pentru a îmbunătăţi modul în care creditorii gestionează riscurile legate de mediu, societate şi guvernanţă (ESG).
Rezerva Federală a SUA (Fed) a propus aplicarea reglementărilor finale Basel III de la mijlocul anului viitor, în acelaşi timp cu Marea Britanie.
Dar băncile importante din SUA sunt reticente în îndeplinirea cerinţelor organismului global de reglementare bancară, în special a reformelor finale privind capitalul, necesar pentru ca plătitorii de taxe să nu mai trebuiască să salveze creditorii cu probleme.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 550 / 5740 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





