ANI: Cristian Popescu Piedone şi-a numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale
28 Februarie 2024 AGERPRES
Popescu Piedone a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidenţa Legii 550/2002, calitate de pe urma căreia a obţinut un folos material (venituri încasate în anii 2021 şi 2022) în valoare totală de 109.520 lei.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, miercuri, că a constatat un conflict de interese de natură administrativă în cazul primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, după ce acesta şi-ar fi numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale.
Potrivit unui comunicat al ANI transmis, miercuri, AGERPRES, în exercitarea atribuţiilor de primar, Popescu Piedone a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidenţa Legii 550/2002, calitate de pe urma căreia a obţinut un folos material (venituri încasate în anii 2021 şi 2022) în valoare totală de 109.520 lei.
Potrivit unui comunicat al ANI transmis, miercuri, AGERPRES, în exercitarea atribuţiilor de primar, Popescu Piedone a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidenţa Legii 550/2002, calitate de pe urma căreia a obţinut un folos material (venituri încasate în anii 2021 şi 2022) în valoare totală de 109.520 lei.
"Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) şi art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019", arată Agenţia Naţională de Integritate.
De asemenea, ANI spune că a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Robert Florin Ion, funcţionar public cu statut special (poliţist) în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, după ce, în perioadele 27 august - 3 octombrie 2022 şi 19 noiembrie 2022 - 3 ianuarie 2023, a exercitat simultan cu funcţia publică cu statut special şi o altă funcţie remunerată în sectorul privat, funcţia exercitată în sectorul privat fiind incompatibilă cu calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare.
Romică Orăşanu, secretar general în cadrul Primăriei Comunei Dudeşti, judeţul Brăila, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 27 ianuarie - 28 februarie 2023, pe parcursul căreia raportul de serviciu din funcţia de secretar general a fost suspendat, exercitând funcţia de consilier personal în cadrul cabinetului primarului comuna Dudeşti.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 477 / 4903 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





