ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Asociaţia Editorilor anunţă că va contesta amenda aplicată de Consiliul Concurenţei în cazul Bookster

23 August 2024   |   Agerpres

Conform asociaţiei, pe 18 iunie, premierul şi trei miniştri ar fi primit un mesaj scris din partea Federaţiei Internaţionale a Organismelor de Gestiune Colectivă prin care erau îndemnaţi să "ia măsuri urgente în chestiunea nerespectării de către Bookster" a legislaţiei privind dreptul de împrumut public.

 
 
Asociaţia Editorilor din România (AER) a anunţat, vineri, că va contesta sancţiunea decisă de Consiliul Concurenţei în cazul bibliotecii Bookster şi va continua să monitorizeze şi să solicite instituţiilor responsabile penalizarea pirateriei şi a încălcării drepturilor de autor.

Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii active pe piaţa furnizării de carte, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER) cu amenzi în valoare totală de aproximativ 1,2 milioane de euro pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială. Asociaţia Editorilor din România a fost sancţionată cu suma de 115.696 lei. Cele şase companii şi asociaţia de profil sunt acuzate că şi-ar fi coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster în perioada 2017 - 2020.


Într-un comunicat transmis AGERPRES, Asociaţia Editorilor a informat că a luat act "cu dezamăgire" de decizia Consiliului Concurenţei, menţionând că acţiunile sale "au fost tot timpul publice" şi fac parte din "încercările de a stăvili diverse forme de piraterie şi de încălcare a drepturilor de autor".

În plus, AER reproşează Consiliului Concurenţei că "a ignorat informaţii publice disponibile chiar de la data începerii investigaţiei", inclusiv faptul că entitatea care a depus plângerea era deja reclamată în instanţă din 2019 pentru fapte de concurenţă neloială de către zece edituri membre AER.

"Bookster a fost înfiinţat în 2013, fără formele legale necesare, dar a creat un întreg sistem de subterfugii prin care s-a declarat mai întâi bibliotecă publică cu acces gratuit (fals, companiile plătesc contracte de circa 50 de euro anual pentru fiecare angajat), apoi 'bibliotecă de drept privat', iar acum 'platformă de intermediere', totul pentru a nu recunoaşte natura juridică de închiriere a serviciilor prestate, conform Directivei 2006/115/EC, şi a nu achita drepturile de autor aferente activităţii de închiriere de carte", a explicat AER.

Potrivit asociaţiei, editurile, prin intermediul AER, au somat Bookster, în iunie 2017, printr-o casă de avocatură, "să înceteze practicile ilegale, care prejudiciază direct" autorii operelor închiriate.

"Acesta este momentul când, potrivit Consiliului Concurenţei, ia naştere aşa-zisul 'cartel' pentru care au fost investigate zece edituri, pentru ca în final să fie considerate vinovate doar patru, cărora Consiliul le-a adăugat şi două lanţuri de librării. Investigaţia a fost declanşată în mai 2021, iar documentele ridicate, în septembrie 2021, de la edituri au fost studiate de echipa de investigaţie a Consiliului Concurenţei până în mai 2024, când a fost emis raportul care stă la baza deciziei anunţate pe 21 august 2024. Raport care nu conţine proba niciunei înţelegeri între edituri pentru a nu mai livra coordonat cărţi către Bookster şi a niciunei campanii de denigrare împotriva acestuia. De altfel, Bookster a avut constant relaţii comerciale cu multe dintre editurile incriminate, iar acestea din urmă au livrat cărţi chiar în baza unor solicitări pe care exista menţiunea explicită 'comandă Bookster'", se arată în comunicat.

AER a mai precizat că raportul întocmit de echipa de investigaţie a Consiliului Concurenţei "a constatat doar demersuri publice întreprinse de Asociaţia Editorilor din România, dar a ales să le subsumeze unui neprobat şi presupus comportament anticoncurenţial". Astfel, AER a contactat, în mod oficial, instituţii publice din România "pentru a obţine conformarea Bookster prevederilor legii dreptului de autor", care impune obţinerea unei licenţe pentru activităţile de închiriere de carte. Printre instituţiile contactate se numără: Ministerul Culturii, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Biblioteca Naţională a României, Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor CopyRo. Din străinătate au fost contactate: Federaţia Editorilor Europeni (FEP), Federaţia Internaţională a Organismelor de Gestiune Colectivă (IFRRO).

"Funcţionarea Bookster (care foloseşte mai multe nume: Asociaţia Educaţie pentru Toţi Copiii, Development Consulting SRL, TCE Delivering Happiness SRL, Bookster Experience SRL, Asociaţia Prometeu - Educaţie şi Dezvoltare Personală, Biblioteca Booklover - Asociaţia Iubitorilor de Carte, Biblioteca Prometeu - Asociaţia Prometeu Educaţie şi Dezvoltare Personală, Biblioteca Bookuriei - Fundaţia Biblioteca Bookuriei, Biblioteca Fundaţiei "Îmi pasă", ca să enumerăm doar câteva dintre ele) a fost adusă deja în atenţia organismelor internaţionale, cu consecinţe pe care sperăm să le vedem cât mai curând", a transmis AER.

Conform asociaţiei, pe 18 iunie, premierul şi trei miniştri ar fi primit un mesaj scris din partea Federaţiei Internaţionale a Organismelor de Gestiune Colectivă prin care erau îndemnaţi să "ia măsuri urgente în chestiunea nerespectării de către Bookster" a legislaţiei privind dreptul de împrumut public.

"Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) a primit misiunea de a răspunde la acest mesaj şi solicităm ORDA să informeze publicul cu privire la stadiul acestui demers", se mai arată în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 520 / 5022
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...