ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Compania care a contestat respingerea din Programul “Casa Verde Fotovoltaice” a renunţat la proces (minister)

24 Noiembrie 2023   |   Agerpres

Potrivit MMAP, în urma deschiderii unei noi sesiuni de validare a instalatorilor în programul "Casa Verde Fotovoltaice", derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), societatea Dhelectric System SRL a transmis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Curtea de Apel Oradea, cererile de renunţare la procesul intentat AFM.

 
 
Societatea comercială care a contestat în instanţă respingerea din Programul ''Casa Verde Fotovoltaice'' a renunţat la proces, a anunţat, vineri, într-un comunicat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
 
"Mă bucur foarte mult că reprezentanţii societăţii şi-au ţinut promisiunea făcută la întâlnirea pe care am avut-o la minister şi că au transmis deja cererile de renunţare la chemarea în judecată. Este un pas foarte important deoarece, începând de astăzi, mai avem doar de aşteptat ca instanţa să ia act de aceste cereri şi să anuleze procesul. Din acel moment, programul poate fi reluat. Îi anunţ, aşadar, pe cei 90.000 de beneficiari înscrişi în program că mai au de aşteptat foarte puţin până la momentul în care vor putea instala sistemele fotovoltaice. Am ales această variantă de a soluţiona conflictul juridic, deoarece alternativa de a aştepta, mai multe luni, finalizarea procesului pe fond, era o varianta în detrimentul beneficiarilor şi al familiilor acestora, pe care nu o puteam accepta", a declarat ministrul de resort, Mircea Fechet.
 
Potrivit MMAP, în urma deschiderii unei noi sesiuni de validare a instalatorilor în programul "Casa Verde Fotovoltaice", derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), societatea Dhelectric System SRL a transmis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Curtea de Apel Oradea, cererile de renunţare la procesul intentat AFM.
 
Programul "Casa Verde Fotovoltaice" a fost suspendat printr-o decizie a instanţei, în luna septembrie a acestui an, ca urmare a demersului juridic al acestei societăţi, care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor. La iniţiativa ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a fost organizată recent, la sediul MMAP, o întâlnire de mediere între părţi, în cadrul căreia societatea şi-a asumat să renunţe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor.
 
O nouă sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul programului "Casa Verde Fotovoltaice" se derulează în perioada 22 - 28 noiembrie.
 
"Deschidem o nouă sesiune de înscriere pentru instalatorii care doresc să participe în cadrul Programului 'Casa Verde Fotovoltaice' şi care îndeplinesc condiţiile din ghidul de finanţare. Instalatorii se vor înscrie în aplicaţie începând de miercuri, 22 noiembrie 2023, ora 10:00, şi apoi cei aprobaţi vor încheia contracte de participare cu AFM, vor depune garanţia de participare şi vor putea să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice persoanelor fizice care îi vor selecta", a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
 
Criteriile de eligibilitate pentru validarea instalatorului, conţinutul dosarului de validare şi alte informaţii privind depunerea dosarului de validare se regăsesc în Ghidul de finanţare aferent sesiunii 2023, disponibil pe www.afm.ro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 694 / 4984
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...