Cristian Plută, directorul adjunct al ASSMB, ar fi acceptat 5% mită pentru favorizarea unor firme (surse)
18 Septembrie 2023 Agerpres
Potrivit aceloraşi surse, în luna august, Cristian Plută ar fi transmis indirect, cu ajutorul lui Silviu Stăncilă şi Cristian Ion, în etapa nepublică a procedurii de achiziţie publică, caietul de sarcini pentru "Proiectul Privat de Urgenţă Tip P1", întocmit la nivelul ASSMB lui Gheorghe Tomescu, administrator al SC Fire&Rescue Services SRL, în scopul ca SC Fire&Rescue Services SRL să fie favorizată pentru câştigarea licitaţiei publice.
Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, ar fi acceptat 5% din valoarea unor contracte pentru a favoriza anumite firme să câştige licitaţii organizate de instituţie, au precizat, luni, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Sursele citate au arătat că, în luna aprilie, Cristian Plută ar fi acceptat de la Alexandru-Paul Dumitru, reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, în mod direct, dar şi prin intermediul lui Silviu Stăncilă, promisiunea unei sume de bani corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor plătite de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în baza Acordului cadru, încheiat la data de 4 aprilie, între ASSMB şi asocierea Alpha Max Build-Avision Strategy Consulting, având ca obiect "Execuţie lucrări de reparaţii, reabilităţi şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Mediale Bucureşti", în scopul plăţii facturilor la timp şi încheierii de contracte subsecvente, iar în perioada 28 august - 3 septembrie ar fi primit de la Alexandru-Paul Dumitru, prin intermediul lui Silviu Stăncilă, suma de 306.439,17 lei, reprezentând 5% din suma de 6.128.783,45 lei - suma totală a facturilor emise în luna august de SC Alpha Max Build.
Potrivit aceloraşi surse, în luna august, Cristian Plută ar fi transmis indirect, cu ajutorul lui Silviu Stăncilă şi Cristian Ion, în etapa nepublică a procedurii de achiziţie publică, caietul de sarcini pentru "Proiectul Privat de Urgenţă Tip P1", întocmit la nivelul ASSMB lui Gheorghe Tomescu, administrator al SC Fire&Rescue Services SRL, în scopul ca SC Fire&Rescue Services SRL să fie favorizată pentru câştigarea licitaţiei publice.
Sursele judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Cristian Plută, director adjunct al ASSMB, din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În acelaşi dosar, arată sursele citate, urmărit penal este şi Silviu Stăncilă, pentru instigare la dare de mită, complicitate la dare de mită şi complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Conform surselor, urmăriţi penal mai sunt şi Cristian Ion, pentru complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi Alexandru-Paul Dumitru, pentru dare de mită.
DNA a anunţat oficial, într-un comunicat transmis AGERPRES, că în cursul zilei de luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în opt locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 771 / 4955 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





