ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Greenpeace atacă în instanţă avizele emise de Ministerul Culturii pentru proiectul Neptun Deep

22 Octombrie 2024   |   Agerpres

Greenpeace reclamă că nu a fost respectată procedura prevăzută de lege pentru declasarea siturilor arheologice subacvatice. Organizaţia de mediu susţine că proiectul Neptun Deep primeşte un tratament preferenţial din partea instituţiilor române, ameninţând patrimoniul cultural şi dreptul românilor la un mediu curat şi la sănătate.

 
 
Greenpeace România cheamă în judecată Ministerul Culturii, solicitând instanţelor suspendarea şi anularea ordinului prin care situl arheologic subacvatic "CT-I-s-A-02561" situat în Platforma continentală a Mării Negre îşi pierde statutul de monument istoric, a anunţat luni organizaţia de mediu.

Greenpeace reclamă că nu a fost respectată procedura prevăzută de lege pentru declasarea siturilor arheologice subacvatice. Organizaţia de mediu susţine că proiectul Neptun Deep primeşte un tratament preferenţial din partea instituţiilor române, ameninţând patrimoniul cultural şi dreptul românilor la un mediu curat şi la sănătate.

"O bună parte din documentaţia care a stat la baza eliberării ordinului (certificatul de descărcare, avizul comisiei zonale a monumentelor istorice, avizul secţiunii de evidenţă, etc.) este ţinută la secret de Ministerul Culturii, deşi conţine informaţii de interes public pe care Greenpeace România le-a solicitat", menţionează organizaţia ecologistă.


Întreaga platformă continentală a Mării Negre a fost declarată Sit arheologic subacvatic de importanţă naţională. Acest sit cuprinde, printre altele, vestigii din epoca romană, vestigii subacvatice din epoca elenistică, din epoca romano-bizantină şi din epoca greacă, aminteşte Greenpeace. Zona afectată de proiectul Neptun Deep include vestigii arheologice de o valoare inestimabilă, care ar putea fi grav afectate sau distruse de lucrările de extracţie şi transport de gaze naturale. Pe o suprafaţă de 7500 km 2, OMV Petrom şi Romgaz vor împânzi Marea Neagră cu centre de foraj, sonde, manifolduri, risere, conducte de alimentare, platforme, cabluri, etc.

"Modul în care s-au eliberat şi se eliberează avizele pentru exploatarea gazelor fosile din perimetrul Neptun Deep, adică pe repede înainte şi fără respectarea prevederilor legale, ne arată că instituţiile statului, de la un capăt la celălalt, sunt captive unui grup de interese bine instrumentat. Când banii, corupţia şi puterea vorbesc, siturile arheologice de interes naţional sunt distruse. Neptun Deep nu reprezintă doar o ameninţare pentru viitor, dar şi una care şterge cu buretele legăturile noastre cu trecutul. Conservarea patrimoniului cultural subacvatic este esenţială pentru cunoaşterea şi păstrarea istoriei şi tradiţiilor antice, salvând dovezile tangibile ale vieţii umane trecute, asigurând în acelaşi timp accesibilitatea şi cunoştinţele pentru generaţiile viitoare", a declarat Vlad Cătună, coordonator campanii Climă şi Energie, Greenpeace România.

Greenpeace România a acţionat în instanţă şi companiile OMV Petrom şi Romgaz, Primăria şi Consiliul Local Tuzla, Ministerul Mediului, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" pentru nereguli în procesele de aprobare şi lipsă de transparenţă în legătură cu date cruciale ce vizează substanţele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră. De asemenea, organizaţia de mediu a lansat o petiţie pentru protejarea Mării Negre şi oprirea proiectului Neptun Deep.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 435 / 4968
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...