ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hidroelectrica: Selecţia Directoratului desfăşurată în 2019, declarată perfect legală de ICCJ

16 Noiembrie 2023   |   Agerpres

Directoratul Hidroelectrica consideră că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aduce claritate în această chestiune şi îşi exprimă, de asemenea, bucuria că prin aceasta sunt îndepărtate de companie acuzaţii formulate de persoane ale căror interese sunt cel puţin discutabile, mai ales că acestea păreau să vizeze oprirea celui mai mare IPO realizat vreodată la Bursa de Valori Bucureşti şi să exercite presiune pe noua procedură de selecţie a managementului derulată în acest an.

 
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis miercuri, 15 noiembrie, recursul formulat de Hidroelectrica împotriva Deciziei nr. 316/2013 din 1 martie în procesul privind anularea procedurii de selecţie a Directoratului societăţii desfăşurat în anul 2019.
 
"Astfel, prin hotărârea rămasă definitivă, a fost constatată atât legalitatea, cât şi corectitudinea desfăşurării procedurii de selecţie a managementului Hidroelectrica în conformitate cu O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, au fost casate deciziile anterioare ale Curţii de Apel Bucureşti, iar cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, în condiţiile ICCJ. Reamintim că procesul a fost intentat de un fost director financiar al companiei, în contextul IPO-ului Hidroelectrica, având potenţialul de blocare a activităţii de la acea vreme a companiei. Acţiunea în instanţă viza întreaga echipă de conducere din perioada 2019-2023. Hidroelectrica a fost reprezentată în proces de SCA Piperea şi Asociaţii şi de SCA Doru Trăilă şi Asociaţii", se arată într-un comunicat al companiei.
 
Directoratul Hidroelectrica consideră că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aduce claritate în această chestiune şi îşi exprimă, de asemenea, bucuria că prin aceasta sunt îndepărtate de companie acuzaţii formulate de persoane ale căror interese sunt cel puţin discutabile, mai ales că acestea păreau să vizeze oprirea celui mai mare IPO realizat vreodată la Bursa de Valori Bucureşti şi să exercite presiune pe noua procedură de selecţie a managementului derulată în acest an.
 
Societatea Hidroelectrica are, începând cu data de 7 noiembrie 2023, o nouă conducere, ca urmare a parcurgerii unui proces recent de selecţie a managementului profesionist conform O.U.G. 109, noua echipă fiind formată din Karoly Borbely - Director General Executiv sau Chief Executive Officer - "CEO", Bogdan-Nicolae Badea, Chief Investment Officer - "CIO", Radu-Ioan Constantin, Chief Administrative Officer - "CAO", Marian Fetita, Chief Financial Officer - "CFO", Ianaş Rădoi, Chief Operating Officer - "COO".
 
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic National, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
 
Hidroelectrica s-a listat în acest an la Bursa de Valori Bucureşti, prima zi de tranzacţionare a acţiunilor societăţii fiind 12 iulie 2023. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 703 / 4969
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...