Motivare ICCJ: Gheorghe Ursu nu a fost opozant al regimului comunist şi nu s-a aflat în relaţii de adversitate cu Securitatea

Judecătorii de la Instanţa supremă susţin că disidentul Gheorghe Ursu nu a fost un opozant al regimului comunist şi nici nu s-a aflat în relaţii de adversitate cu Securitatea, astfel încât nu se poate reţine infracţiunea de tratamente neomenoase în sarcina ofiţerilor care l-au anchetat.

Instanţa supremă a dat publicităţii joi motivele pentru care foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.

În documentul instanţei se arată că infracţiunea de tratamente neomenoase nu are un subiect pasiv calificat, totuşi sfera acestuia este determinată prin lege (art.358 din Codul penal), respectiv răniţii, bolnavii, membrii personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţii, prizonierii de război şi, în general, orice alte persoane căzută sub puterea adversarului.

Dintre toate categoriile prevăzute de lege, Gheorghe Ursu s-ar putea încadra doar în categoria persoanelor căzute sub puterea adversarului, însă judecătorii susţin că nu există probe în acest sens.

Concret, arată instanţa, în anul 1985, Gheorghe Ursu era inginer în cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectare pentru Sistematizare Locuinţe şi Gospodărire Comunală Bucureşti şi, anterior acestui an, el s-a bucurat de libertate de mişcare, călătorind de nenumărate ori în Occident.

De asemenea, în anul 1983, fiica lui a plecat definitiv România şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, iar la sfârşitul anului 1984 Gheorghe Ursu a obţinut viză de a călători în SUA pentru a se întâlni cu fiica sa.

"Or, este de notorietate faptul că, în regimul comunist, orice deplasare în afara ţării, în scop turistic, era un adevărat privilegiu de care nu se puteau bucura decât anumite persoane şi sub un control strict din partea organelor de securitate. Pentru a se acorda permisiunea de a călători în afara lagărului comunist, organele de Securitate efectuau investigaţii speciale cu privire la persoana solicitantă, vizând riscul de a rămâne în străinătate. Victimei i s-a acordat această permisiune, chiar în condiţiile în care avea rude şi cunoştinţe în Elveţia, Argentina, Australia, Israel, R.F. Germania, Anglia, astfel cum rezultă din materialele existente la dosarul cauzei, nefiind identificate aspecte deosebite în comportamentul şi conduita acesteia. La întoarcerea în ţară, victima redacta câte o notă despre călătoria efectuată, persoanele cu care s-a întâlnit, discuţiile purtate etc. Aşadar, până la momentul identificării jurnalului nu au rezultat suspiciuni care să determine neacordarea de către organele de Securitate a permisiunii de a pleca în scop turistic în străinătate, deşi se cunoştea că nu era tocmai un simpatizant al conducerii de stat şi partid", arată magistraţii.

Pe de altă parte, judecătorii recunosc că Gheorghe Ursu avea, "ca de altfel mulţi români în aceeaşi perioadă", serioase nemulţumiri faţă de politica şi conducerea de stat şi de partid, pe care şi le-a manifestat în jurnalul său intim, prin materialele transmise la postul de radio Europa Liberă, precum şi la locul de muncă, verbal şi prin afişarea unor citate, însă nu au atras atenţia organelor de Securitate până la momentul în care a fost găsit jurnalul său intim.

"Nici măcar jurnalul şi celelalte acţiuni desfăşurate de victimă şi identificate de organele de Securitate nu au fost suficiente pentru a antrena răspunderea acestuia pentru comiterea vreuneia dintre infracţiunile contra orânduirii socialiste sau pentru arestarea sa preventivă. Astfel, după identificarea jurnalului, în perioada ianuarie-mai 1985, victima (Gheorghe Ursu, n.r.) nu a fost cercetată, în stare de libertate, de către organele de securitate ale Statului pentru infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste (...) La data de 03.08.1985, victima a fost avertizată la locul său de muncă, în prezenţa mai multor persoane din conducerea institutului, ocazie cu care a recunoscut faptele şi s-a angajat ca în viitor să nu mai comită nicio faptă de natură să lezeze interesele statului, precizând că este conştient că dacă în viitor va mai proceda în acest fel poate fi tras chiar şi la răspundere penală şi a mulţumit organelor de stat pentru clemenţa de care au dat dovadă în cazul său, fiindu-i luat un angajament scris. Prin referatul din data de 14.08.1985 întocmit de inculpatul (...), s-a propus neînceperea urmăririi penale, în cauza privind pe Gheorghe Ursu, pentru infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste", se arată în motivarea instanţei.

Ulterior, autorităţile comuniste au decis arestarea lui Gheorghe Ursu pentru deţinere şi operaţiuni ilegale cu mijloace de plată străine.

"În acest context, Înalta Curte reţine că victima nu a fost un opozant al regimului comunist şi nu s-a aflat în relaţii de adversitate cu organele de Securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale şi dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoştinţa publicului larg pe vreo altă cale şi nu au produs vreo consecinţă în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei şi concepţii ostile ori de a instiga la acţiuni împotriva orânduirii socialiste). Astfel, victima nu şi-a manifestat public dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat şi partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilităţii de influenţare a opiniei publice şi de instigare a populaţiei împotriva conducerii de stat şi partid. Opiniile şi nemulţumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, dar nu a fost făcut public, fie prin materialele transmise la postul de radio Europa Liberă, dar nu a fost menţionat numele său, fie prin păreri exprimate la locul de muncă, dar care nu au fost în măsură să atragă atenţia organelor de Securitate, fiind arestat şi deţinut pentru infracţiuni de drept comun (infracţiunea de operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine)", este opinia judecătorilor.

Magistraţii consideră că Gheorghe Ursu nu se afla în opoziţie faţă de puterea comunistă, astfel încât nu poate fi considerat ca fiind o "persoană căzută sub puterea adversarului", atât timp cât opiniile sale despre regimul comunist şi conducerea de stat şi de partid nu au fost făcute publice.

În consecinţă, Înalta Curte constată că fapta pentru care foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tratamente neomenoase şi a dispus achitarea lor.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii '80, după ce a trimis scrisori către "Europa Liberă" şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie - noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care "au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă".

Fiul disidentului, Andrei Ursu, susţine că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să îşi denunţe prietenii, printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu, Securitatea a hotărât "continuarea cercetărilor sub stare de arest", "urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor" cu aceştia.

Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.