Parchetul General întreabă Instanţa supremă cum trebuie aplicată decizia CJUE privind prescripţia

Parchetul General a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu modul în care instanţele trebuie să aplice decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind prescripţia.

Parchetul a folosit ca pretext introducerea unei căi extraordinare de atac - recursul în casaţie - într-un dosar în care fostul primar din Năvodari, Matei Nicolae, a fost judecat pentru retrocedări ilegale de terenuri la malul Mării Negre, cu un prejudiciu de 25 milioane euro. La instanţa de fond, fostul edil primise o condamnare de 9 ani închisoare, însă dosarul a fost închis la apel de Instanţa supremă, pe motiv că faptele s-au prescris.

"În cursul zilei de astăzi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în casaţie împotriva deciziei nr.237 din 21 iulie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, pronunţată în apel în dosarul nr.3743/2/2015 privind mai mulţi inculpaţi şi având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi spălarea banilor, în care DNA a dispus trimiterea în judecată la data de 27 noiembrie 2014. Având în vedere multiplele opinii juridice exprimate în spaţiul public şi pentru a preveni generarea unei practici neunitare în aplicarea Deciziei CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost formulată şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept", a transmis luni Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat săptămâna trecută o hotărâre care permite judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul Uniunii Europene.

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 - mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

În lumea juridică există mai multe interpretări cu privire la punerea în practică a hotărârii CJUE, opinia majoritară fiind că judecătorii români trebuie să aplice cele două decizii ale CCR, dar nu şi pe cea a Instanţei supreme privind retroactivitatea.

Conform CJUE, dreptul Uniunii Europene impune statelor membre să combată frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive şi efective.

Ca atare, Curtea arată că aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripţia prevăzute de dreptul naţional permit o reprimare efectivă a infracţiunilor legate de astfel de fraude.

"Or, soluţiile jurisprudenţiale adoptate în România, din care rezultă că, timp de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, ar genera un risc sistemic de impunitate pentru infracţiunile în discuţie care nu este compatibil cu cerinţele dreptului Uniunii. Acest risc este accentuat de o eventuală aplicare retroactivă a acestei lipse de cauze de întrerupere unei perioade anterioare, în temeiul principiului legii penale mai favorabile (lex mitior)", declară CJUE.

"Curtea aminteşte că instanţele naţionale trebuie să lase neaplicate reglementarea şi jurisprudenţa naţionale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracţiuni. Cu toate acestea, o asemenea obligaţie poate să contravină drepturilor fundamentale. În această privinţă, Curtea consideră că, atunci când o instanţă a unui stat membru este chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispoziţii sau a unei măsuri naţionale care, într-o situaţie în care acţiunea statelor membre nu este în întregime determinată de dreptul Uniunii, pune în aplicare acest drept, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a acestor drepturi, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi nici supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii", precizează CJUE.

Aplicând această jurisprudenţă în speţă, Curtea distinge principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum a fost aplicat şi interpretat în jurisprudenţa naţională în discuţie, de principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior).

"În măsura în care această jurisprudenţă se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, Curtea, după ce a subliniat importanţa acestui principiu atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale, concluzionează că instanţele naţionale, prin derogare de la obligaţia lor de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, nu sunt ţinute să lase neaplicată această jurisprudenţă. În schimb, instanţele naţionale nu sunt autorizate să aplice un standard naţional de protecţie privind principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) în împrejurări precum cele aflate la originea prezentei proceduri preliminare. În această privinţă, Curtea subliniază că, ţinând seama de necesara punere în balanţă a acestui standard, pe de o parte, şi a cerinţelor dreptului Uniunii, pe de altă parte, instanţele naţionale nu pot repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispoziţiilor naţionale pertinente. O asemenea repunere în discuţie ar avea astfel drept consecinţă agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripţiei timp de aproape patru ani în România", este una din concluziile CJUE.

În legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorilor, dacă nu aplică jurisprudenţa naţională, CJUE spune că, în temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii, o decizie pronunţată cu titlu preliminar de Curte este obligatorie pentru instanţa naţională în ceea ce priveşte interpretarea dreptului Uniunii pentru soluţionarea litigiului particular.

"În consecinţă, această instanţă nu poate fi împiedicată să dea, imediat, dreptului Uniunii o aplicare conformă cu decizia sau cu jurisprudenţa Curţii, înlăturând la nevoie o jurisprudenţă naţională, care constituie un obstacol în calea deplinei eficacităţi a acestui drept. Un astfel de comportament al judecătorului naţional nu poate fi calificat nici drept abatere disciplinară", este o altă concluzie a CJUE.