
Prima reuniune PSD fără Dragnea, contradicţii între lideri | Negoiţă cere cedarea guvernării. Buzatu vrea alegeri anticipate. Dăncilă: Nu sunt adepta ca deciziile să fie luate doar de preşedinte
28 Mai 2019
Mediafax”Ideea de a forma un guvern care apoi să fie sprijinit punctual de PSD este una paguboasă, pentru că la sfârşitul acestei perioade toată vina, ca şi în cazul guvernării Cioloş, va fi aruncată asupra PSD, despre care se va spune că a guvernat iar patru ani”, a aratat liderul PSD Vaslui.
PSD se află în şedinţa Biroului Permanent Naţional marţi, ora 11.00, la Parlament. De la 18.00 social-democraţii vor participa la întrunirea CEx. La cele două reuniuni, PSD va analiza rezultatul obţinut de formaţiune la europarlamentare şi calea de urmat după condamnarea lui Liviu Dragnea. Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat marţi că le va propune colegilor din conducerea partidului declanşarea alegerilor anticipate, acuzând Opoziţia că, în realitate, nu vrea să-şi asume guvernarea.
„PSD fără Dragnea e mai frumos”. Marian Oprişan nu exclude candidatura la preşedinţia PSD
Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea, întrebat fiind dacă va candida la prezidenţiale şi şefia PSD nu a exclus niciuna dintre variante, spunând că la Vrancea nu a pierdut el alegerile, ci "PSD-ul lui Dragnea".
„PSD fără Dragnea e mai frumos”. Marian Oprişan nu exclude candidatura la preşedinţia PSD
Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea, întrebat fiind dacă va candida la prezidenţiale şi şefia PSD nu a exclus niciuna dintre variante, spunând că la Vrancea nu a pierdut el alegerile, ci "PSD-ul lui Dragnea".
"Ştiţi cum e. Politicienii au o carieră şi au un parcurs. Eu zic că, în principiu, în raniţa fiecărui soldat poate să stea bastonul de mareşal. (...) Vreau să ne înţelegem, nu vorbim de prezidenţiale. Au fost europarlamntare şi populaţia a decis 20 şi ceva la sută PNL, tot aşa USR, PSD, etc, situaţia e împărţită, aşa e în democraţie", a declarat Marian Oprişan.
Întrebat dacă anticipatele sunt o variantă, acesta a exclus scenariul, spunând că PSD trebuie să menţină executivul până în 2020, când parlamentarele vor decide noua majoritate.
Chestionat cu privire la cel care trebuie să preia conducerea PSD, Oprişan a răspuns: "Cel mai bun coleg dintre noi, în cadru statutar şi congres. E prematur (n.r.: să spună dacă candidează în PSD)".
Cât priveşte scorul slab obţinut de PSD la Vrancea: "Nu am pierdut eu alegerile la Focşani şi în Vrancea, le-a pierdut PSD- ul Liviu Dragnea. Alegerile în România au fost pierdute pe acţiunile lui Dragnea. Eu am avut poziţii divergente permanente", a spus Oprişan.
Întrebat cum a PSD fără Liviu Dragnea, liderul PSD Vrancea a spus: "PSD arată mai frumos".
Potrivit numărătorilor paralele făcute de partide, în Focşani, PSD a obţinut doar 8.290 de voturi (21,82 %), faţă de PNL, care a obţinut 10.843 voturi (28,55 %). De asemenea, USR a primit 8.092 voturi (21,30 %).
Negoiţă: PSD să cedeze guvernarea pentru că nu poţi guverna cu 23%
Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat că social-democraţii ”ar trebui să facă un pas în spate şi să cedeze guvernarea pentru că nu poţi guverna cu 23%”, el apreciind că ”s-a greşit şi s-a greşit grav”.
”E mai mult decât evident ca s-a greşit şi s-a greşit grav. Dacă discutăm despre faptul că s-a greşit grav, asta înseamnă că greşelile trebuie îndreptate. (...) PSD ar trebui să facă un pas în spate şi să cedeze guvernarea pentru că nu poţi guverna cu 23%”, a declarat înaintea şedinţei BPN al PSD Robert Negoiţă.
Întrebat dacă este susţine declanşarea alegerilor anticipate, cum a afirmat Dumitru Buzatu, Negoiţă a negat.
”Hai să fim realişti - în România, pe conjunctura legislativă existentă, nu vor exista anticipate niciodată”, a mai spus vicepreşedintele PSD.
Dăncilă: Nu sunt adepta ca deciziile să fie luate doar de preşedinte
Premierul Viorica Dăncilă, cea care conform statutului a preluat conducerea PSD după condamnarea lui Liviu Dragnea, spune că este adepta deciziilor colectivului şi nu crede că alegerile anticipate sunt o variantă.
"Deciziile le luăm în cadrul forurilor statutare. Nu sunt adepta ca deciziile să fie luate doar de preşedinte", a declarat Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa social democraţilor.
Întrebată dacă anticipatele sunt o variantă, aceasta a răspuns: "Nu, nu este o variantă".
Dumitru Buzatu: Eu sunt adeptul alegerilor anticipate
Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat marţi că le va propune colegilor din conducerea partidului declanşarea alegerilor anticipate, acuzând Opoziţia că, în realitate, nu vrea să-şi asume guvernarea.
”Eu sunt adeptul celei de-a treia soluţii, în sensul că există un grad foarte mare de contestare din partea opoziţiei, există o opoziţie netă şi făţişă din partea preşedintelui Iohannis faţă de guvernarea PSD, există şi un vot popular la care e foarte greu să decelăm cu exactitate cât a fost la europarlamentare şi cât a fost dat împotriva petrsoane Dragnea. Pentru a lămuri lucrurile eu cred că ar trebui să mergem pe anticipate în cel mai rapid mod posibil pentru a nu da posibilitatea acelora care, contestând vehement guvernarea PSD, nu doresc cu adevărat să-şi asume sarcina de guvernanţă”, a declarat Dumitru Buzatu înaintea şedinţei BPN al PSD.
El a precizat că va propune această ipoteză colegilor din CEx al PSD de marţi.
Buzatu a admis că sunt anumite impedimente pentru convocarea alegerilor anticipate, apreciind însă că se poate găsi o soluţie care să ducă la convocarea alegerilor anticipate.
”Ideea de a forma un guvern care apoi să fie sprijinit punctual de PSD este una paguboasă, pentru că la sfârşitul acestei perioade toată vina, ca şi în cazul guvernării Cioloş, va fi aruncată asupra PSD, despre care se va spune că a guvernat iar patru ani”, a conchis liderul PSD Vaslui.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3924 / 4728 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Kinstellar asistă Special Flanges pe toate aspectele, tranzacționale și de taxe, în achiziția producătorului industrial român Vilmar SA, cu o echipă pluridisciplinară coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener, Co-Head of Corporate M&A) | Skadden, Simmons&Simmons și alte două firme de avocați din România au fost de o parte și de alta în această tranzacție
CMS, alături de Bitdefender la achiziția Mesh Security | Horea Popescu (Managing Partner CMS România) și Mircea Moraru (Senior Counsel), în echipa multidisciplinară coordonată de la Londra, care a oferit consultanță cumpărătorului în toate aspectele tranzacției supusă acum aprobărilor din partea autorităților de reglementare
“Schimbare” este cuvântul de ordine pe piața muncii, spun avocații de Employment de la Mușat & Asociații, fenomenul fiind potențat de avansul tehnologic rapid, evoluția așteptărilor angajaților și necesitatea adaptării la noile realități economice și sociale | Echipa gestionează un număr mare de proiecte care implică restructurări ample ale companiilor multinaționale, creşterea numărului de litigii fiind evidențiată în analiza tendințelor observate. De vorbă cu membrii echipei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2025
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | Patru case locale independente de avocați și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România”. NNDKP, CMS și Schoenherr, printre premianți, Popescu & Asociații, listată în trei categorii. Ce avocați români sunt în prim plan, anul acesta
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...