ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Şefa ICCJ şi premierul Marcel Ciolacu au convenit să fie plătite restanţele salariale din Justiţie

14 Decembrie 2023   |   Agerpres

"Dialogul purtat a avut la bază premisa bunei funcţionări a statului de drept, pentru care este necesară colaborarea tuturor puterilor statului, care trebuie să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, cu atât mai mult atunci când sunt în discuţie principii fundamentale ale democraţiei", mai arată Instanţa supremă.

 
 
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, a avut joi o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu în legătură cu protestele din Justiţie, în cadrul căreia s-a stabilit să fie eliminat din OUG articolul prin care era eşalonată plata unor drepturi salariale restante pentru magistraţi, grefieri şi personalul auxiliar.
 
"În continuarea demersurilor pentru soluţionarea situaţiei de criză din sistemul de justiţie, la care au participat anterior şi ministrul Justiţiei şi procurorul general al României, aflaţi astăzi într-o deplasare externă, precum şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecător Corina Corbu, a avut, în 14 decembrie 2023, ora 11,30, o întâlnire cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu", a anunţat Instanţa supremă într-un comunicat de presă.
 
În cadrul întâlnirii s-au stabilit următoarele:
 
*eliminarea art.VIII din proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
 
*în cursul lunii decembrie vor fi achitate diferenţele salariale aferente lunii noiembrie 2023;
 
*plata tranşei pe anul 2023 pentru titlurile restante privind drepturile salariale restante;
 
*asigurarea resurselor financiare pentru plata integrală a drepturilor salariale reglementate conform cadrului normativ în vigoare, pentru anul 2024, pentru categoriile de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, precum şi pentru cele din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune;
 
*analizarea opţiunilor legislative pentru asigurarea unui sistem de salarizare echitabil şi previzibil în sistemul judiciar.
 
"Dialogul purtat a avut la bază premisa bunei funcţionări a statului de drept, pentru care este necesară colaborarea tuturor puterilor statului, care trebuie să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, cu atât mai mult atunci când sunt în discuţie principii fundamentale ale democraţiei", mai arată Instanţa supremă.
 
Decizia vine după ce mai multe instanţe din ţară au anunţat că îşi suspendă activitatea, iar grefierii au ieşit în stradă, personalul din Justiţie fiind nemulţumit că în "Ordonanţa trenuleţ" la art. VIII se prevede eşalonarea pe şapte ani a plăţii unor drepturi salariale, câştigate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 356 / 4699
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...