Alina Tugearu, după 18 ani de avocatură în cadrul ZRVP și un parcurs profesional de excepție, în care s-a ridicat de la poziția de stagiar la cea de Partener, intrând și pe radarul directoarelor internaționale care îi evidențiază pe cei mai buni profesioniști din România. ”Cel mai important a fost faptul că eram în locul potrivit și cu oamenii potriviți, într-un mediu unde am avut ‘o tonă’ de proiecte și litigii din care să învăț și să cresc. Eram parte dintr-o echipă tânără și plină de entuziasm, și ne-am distrat de minune ocupându-ne de dosare complexe”

Se împlinesc, zilele acestea, 18 de ani de când Alina Tugearu, fată de judecător cu o apetență vădită spre perorație, a fost invitată de ZRVP să se alăture unei echipe tinere și plină de entuziasm, iar traseul său în această profesie, de la avocat stagiar la Partener într-o firmă de top, poate fi un exemplu pentru avocații tineri. ”Îmi amintesc și acum unde mă aflam când m-a sunat Cosmin [Cosmin Vasile, coordonatorul firmei, N.R.] să mă cheme la interviu în vara anului 2006: fix în dreptul ușii de intrare în arhiva Judecătoriei Sectorului 2, pe Stavropoleos; și țin minte că discuția cu el a fost atunci una deschisă, ca de la egal la egal, și așa am rămas în toată această perioadă”, rememoreaza Alina acele momente într-o discuție relaxată cu redactorii publicației noastre.

Pentru ea, avocatura a fost un dat, nu au existat alte opțiuni, probabil și pentru că firea sa nu se potrivea cu munca într-o instituție, avea nevoie de libertate. ”Viața m-a învățat mult mai târziu, și cu lecții grele, că nimeni nu e liber cu adevărat și, de curând, că de fapt libertatea ți-o dai/iei singur, prin maniera în care te raportezi la ce se întâmplă în jurul tău și nu poți controla și, mai ales, cum alegi să trăiești alegerile pe care le faci, uneori chiar involuntar.”

Alina spune astăzi că în fiecare etapă a carierei sale, sau în fiecare proiect în care s-a implicat, cele mai pregnante rămân amintirile legate de oamenii cu care a lucrat, fie ei colegi sau clienți: cum s-au chinuit să identifice argumentele potrivite și ce energie bună era în discuțiile astea, cum s-au amuzat la 11 noaptea, stresați de termenul care îi presa și ei încă mai aveam de scris, cum s-au bucurat la obținerea soluției, cum ne-am completat în arbitraje, și lista poate continua. ”Am muncit foarte mult, dar nu am fost singură, am fost întotdeauna o echipă, și încă una foarte mișto”, a declarat Alina Tugearu în interviul acordat ^BizLawyer.

Cel mai important, spune azi Alina, a fost faptul că era în locul potrivit și cu oamenii potriviți, într-un mediu unde a avut numeroase proiecte și litigii din care să învățe și să crească. ”Eram parte dintr-o echipă tânără și plină de entuziasm, și ne-am distrat de minune ocupându-ne de dosare complexe; plus că am avut marele noroc să prindem o serie de proiecte care au presupus administrarea a zeci, sute, chiar mii de dosare, ceea ce a reprezentat în sine o școală de litigii în cadrul pepinierei de litigii care era, și este și acum, ZRVP”, a nuanțat avocatul intervievat de ^BizLawyer.

---

Descoperă oportunitățile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.

---

 

Alina Tugearu: Aș spune că nu a fost vorba niciodată despre drum - pentru că el a curs în general lin - sau despre destinație - pentru că am ajuns unde sunt pas cu pas -, cât mai degrabă despre oamenii cu care am parcurs acest drum, și care (cei mai importanți) îmi sunt alături și astăzi. Ei sunt motivul pentru care, 18 ani mai târziu, sunt în aceeași firmă de avocatură unde mi-am început cariera. Îmi amintesc și acum unde mă aflam când m-a sunat Cosmin [Cosmin Vasile, coordonatorul firmei ZRVP, N.R.] să mă cheme la interviu în vara anului 2006: fix în dreptul ușii de intrare în arhiva Judecătoriei Sectorului 2, pe Stavropoleos; și țin minte că discuția cu el a fost atunci una deschisă, ca de la egal la egal, și așa am rămas în toată această perioadă. Și în fiecare etapă a carierei mele, sau în fiecare proiect în care am lucrat, cele mai pregnante rămân amintirile legate de oamenii cu care am lucrat, fie ei colegi sau clienți: cum ne-am chinuit să identificăm argumentele potrivite și ce energie bună era în discuțiile astea, cum ne-am amuzat la 11 noaptea stresați de termenul care ne presa și noi încă mai aveam de scris, cum ne-am bucurat la obținerea soluției, cum ne-am completat în arbitraje, și lista poate continua. Am muncit foarte mult, dar nu am fost singură, am fost întotdeauna o echipă, și încă una foarte mișto.

Dreptul s-a ales de la sine, nu țin minte exact când, probabil prin gimnaziu: copil unic, cu un tată avocat și fost judecător, și o apetență vădită spre perorație, avocatura s-a cernut singură. Din facultate nu mi-au rămas prea multe în memorie (amintirile de neuitat sunt din timpul facultății, dar nu din incinta ei ), poate cel mai relevant pentru orice student care învață sute și mii de pagini este cum se leagă toate la final: asta da treabă, să ajungi să înțelegi dreptul civil pe de-a-ntregul abia când tocești pentru licență (!). Și nu, la acel moment habar n-aveam unde voi ajunge, ca de altfel nici cu ce se mânăncă avocatura de business și deschiderea pe care ți-o dă.

Așa cum am spus, avocatura a fost un dat, nu au existat alte opțiuni, probabil și pentru că firea mea nu se potrivea cu munca într-o instituție, aveam nevoie de libertate. Viața m-a învățat mult mai târziu, și cu lecții grele, că nimeni nu e liber cu adevărat și, de curând, că de fapt libertatea ți-o dai/iei singur, prin maniera în care te raportezi la ce se întâmplă în jurul tău și nu poți controla și, mai ales, cum alegi să trăiești alegerile pe care le faci, uneori chiar involuntar. La momentul la care am fost admisă în Barou viața asta era departe de mine, credeam că voi lucra în cabinetul de avocatură al tatălui meu și nu mă îngrijora viitorul. Am fost norocoasă, știu.
 

---

---

Am început profesia de avocat acum aproape 20 de ani tabula rasa: nu știam nici măcar cum arată un dosar de instanță (”avantajul” de a avea un avocat în familie). Am prins însă repede, și am avut ”norocul” că am învățat întotdeauna bine, a fost doar o chestiune de timp, pentru mine, și de răbdare, pentru cei care mi-au văzut potențialul. Îl aud și acum pe domnul T [Stan Tîrnoveanu – Partener Senior, N.R.] cum mă îndemna (de cele mai multe ori exasperat, dar o exasperare conținută) să nu mă mai grăbesc ‘tată’ (e vorba lui ), să o iau cătinel. Așa că aș spune că dificultatea majoră a venit din faptul că voiam să fac mai multe și mai repede decât ce puteam efectiv să duc și, mai ales, să înțeleg. Simt și acum frica pe care o trăiam în diminețile în care trebuia să merg la instanță, o frică ce m-a însoțit mulți ani și care venea din teama de a greși, de a nu ști ce să fac, cum să răspund. Ea a fost înlocuită treptat de adrenalină, și adrenalina este un motor senzațional când ai de luptat în instanță. Satisfacția majoră venea din două surse: pe de o parte, din gradul (din ce în ce mai redus) de înroșire al drafturilor actelor de procedură pe care le redactam și care erau revizuite cu pixul (școala veche, știu ) de Cosmin; și, pe de altă parte, din prestația la bară în contradictoriu cu avocați mult mai experimentați.

Anii 2000 au fost anii de acumulare, de formare, în care am învățat cum să scriu acte de procedură și să gândesc strategic, cum să interacționez cu clienții și să pun problema în instanță, practic să fiu avocat. Era deja clar la acel moment că sunt pe drumul și în elementul meu și că ZRVP este locul perfect în care nu doar să învăț, ci mai ales să cresc, să mă dezvolt profesional pentru a ajunge într-o zi, de ce nu, chiar partener.

Sigur că îmi amintesc, nu este ceva ce se poate uita, ba mai mult, unii dintre primii mei clienți îmi sunt astăzi printre cei mai buni prieteni de familie (între timp fiecare avem câte doi copii). Am avut doi clienți în paralel pe care i-am reprezentat apoi ani buni, pentru că fiecare dintre spețe era cu cântec, tip foileton: un partaj succesoral unde reprezentam pe fiul defunctului și un litigiu de fond funciar unde am reprezentat o societate comercială, fiecare cu mai multe dosare asociate. Ambele proiecte s-au terminat cu succes pentru clienții ZRVP, ca de altfel și pentru mine, pentru că am învățat multe din aceste dosare și am căpătat încredere, exersându-mi firea bătăioasă.

Cel mai important a fost faptul că eram în locul potrivit și cu oamenii potriviți, într-un mediu unde am avut ‘o tonă’ de proiecte și litigii din care să învăț și să cresc. Eram parte dintr-o echipă tânără și plină de entuziasm, și ne-am distrat de minune ocupându-ne de dosare complexe; plus că am avut marele noroc să prindem o serie de proiecte care au presupus administrarea a zeci, sute, chiar mii de dosare, ceea ce a reprezentat în sine o școală de litigii în cadrul pepinierei de litigii care era, și este și acum, ZRVP. Valorile care m-au ghidat au fost bineînțeles cele de acasă, sunt totuși fată de judecător, și ele au fost întregite de valorile ZRVP: în 2006 când am venit eu motto-ul nostru era ”simply professional”, cu asta am crescut ca tânăr avocat.

În afară de faptul că am fost un tânăr avocat muncitor și dedicat, probabil cel mai important a fost faptul că sunt o persoană directă și deschisă, și asta m-a ajutat să clădesc relația de încredere cu partenerii din firmă. Iar restul s-a întâmplat natural, pur și simplu mi-am văzut de treabă și pas cu pas, an de an, am urcat.

Recunoscută drept unul dintre cei mai buni profesioniști din România Alina Tugearu este avocat în cadrul Baroului București din anul 2005 şi a absolvit studii de masterat în drept în cadrul Universităţii Sorbona. Este membru al Chartered Institute of Arbitrators London (FCIArb), Arbitral Women și al ARIC – Asociația Română a Inginerilor Consultanți. În prezent coordonează departamentul de Proprietate Intelectuală din cadrul ZRVP și este partener în echipa de litigii și arbitraj a firmei. Cu o vastă experiență în arbitrajul internațional și soluționarea disputelor, Alina a reprezentat în ultimii 18 ani clienți din domenii precum energie, construcții și infrastructura, atât în instanță cât și în arbitraj național și internațional, precum și clienți din domeniul energiei, farma, food & beverages în litigii de proprietate intelectuală. Din 2016, a fost recunoscută drept unul dintre cei mai buni profesioniști din România de către Chambers & Partners. Este o prezență constantă în topul clasamentelor Chambers Europe și The Legal 500 EMEA, în ariile de practică Dispute Resolution și Proprietate Intelectuală.

”Majorat” în ZRVP. Lecții învățate în 18 ani de avocatură de business