Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €

Echipa integrată KPMG Legal (Toncescu și Asociații SPRAL) și KPMG Tax, formată din Călin Dragoman în calitate de Coordonator al Practicii de Litigii KPMG Legal, Alin Negrescu (Partener KPMG Tax), Raluca Udroiu (Senior Manage KPMG Tax) au obținut pentru un important jucător din industria modei un prim succes în fața Curții de Apel Ploiești într-un litigiu fiscal cu o valoare de 1,5 milioane de euro, anularea măsurii nelegale a autorităților fiscale prin care acestea, în contradicție cu ultimele decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”, C-333/20 vizând Berlin Chemie A. Menarini SRL și C‑232/22 vizând Cabot Plastics Belgium SA), au dispus stabilirea unui sediu fix al societății nerezidente în România la sediul unității de producție a societății afiliate, române.

Această hotărâre a Curții de Apel Ploiești a confirma punctul de vedere al reprezentanților KPMG, prin referire la deciziile CJUE aplicate la situația fiscală specifică din litigiul instrumentat, în sensul că societatea nerezidentă nu dispune de resursele umane și tehnice ale societății române ca și cum ar fi ale sale, depozitul de articole de îmbrăcăminte fiind în proprietatea societății române iar contractele de muncă ale angajaților români sunt încheiate în mod direct cu societatea română, societatea nerezidentă nedeținând niciun drept asupra modificării / schimbării acestor contracte de muncă dintre societatea română și angajați, aspect ce a fost validat și de către raportul de expertiză administrat în cauză, echipa KPMG Tax participând ca și expert parte al clientului.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Ploiești în mod just a observat că nu se poate considera existența unui sediu fix atunci când aceleași resurse tehnice și umane nu pot fi utilizate atât pentru a furniza cât și pentru a primi aceleași servicii. Acesta a fost și cazul clientului pe care l-am reprezentat unde, resursele tehnice și umane ale clientului român prestează aceleași servicii atât pentru sine cât și pentru societatea nerezidentă a cărei sediu fix a fost stabilit în mod nelegal în România.

Un alt aspect important dedus judecății în acest caz a vizat deductibilitatea serviciilor de management prestate de către societatea afiliată societății române și refuzul nelegal al autorităților fiscale de a recunoaște dreptul de deducere al acestora din perspectiva TVA. Curtea de Apel Ploiești a acceptat teza juridică promovată în sensul că măsura autorităților fiscale de refuz al dreptului de deducere a TVA în cadrul mecanismului de simplificare a taxării inverse încalcă principiului neutralității TVA - ului având în vedere că această măsură vine în contradicție flagrantă cu scopul urmărit prin implementarea măsurilor de simplificare, în acest sens fiind de altfel și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Decizia nr. 2596/17.06.2020 a arătat că:

Înalta Curte consideră că o astfel de concluzie încalcă principiul neutralităţii TVA şi principiul proporţionalităţii, câtă vreme, raportat la aceeaşi persoană impozabilă, organul fiscal a constatat, pe de o parte, că există obligaţia de colectare a TVA, bazată pe facturarea serviciilor, iar pe de altă parte a negat existenţa dreptului de deducere considerând că nu este dovedită efectiva prestare a serviciilor.

În cauza C-712/17, EN. S.A.. S.R.L. împotriva Agenzia delle Entrate - Direzione Regionale Lombardia Ufficio Contenzioso, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, într-un context factual în care era lămurit caracterul fictiv al operaţiunilor, a statuat că respectarea principiului neutralităţii TVA este asigurată de competenţa statelor membre de a prevedea posibilitatea de corectare a oricărei taxe facturate fără a fi datorată, când emitentul facturii demonstrează buna sa credinţă sau atunci când a eliminat complet, în timp util, riscul de pierdere a unor venituri fiscale (par. 33 al hotărârii).

Astfel, CJUE a statuat că Directiva TVA, interpretată în lumina principiilor neutralităţii şi proporţionalităţii, obligă statele membre să permită până şi emitentului unei facturi aferente unei operaţiuni fictive să reclame rambursarea taxei care figurează pe această factură (pe care are obligaţia să o achite), atunci când acesta a eliminat complet, în timp util, riscul de pierdere al unor venituri fiscale.

În lumina acestei jurisprudenţe, se constată că, în situaţia de faţă, apar a fi încălcate principiile anterior enunţate câtă vreme inspecţia fiscală s-a soldat, pe de o parte, cu concluzia obligaţiei de colectare a TVA şi, pe de altă parte, cu concluzia neîndeplinirii condiţiilor acordării dreptului de deducere, în contextul în care nu există riscul de pierdere a unor venituri fiscale, operaţiunea fiind supusă regimului de taxare inversă.”

Hotărârea Curții de Apel Ploiești nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs în fata Înaltei Curți de Casație și Justiție.