ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ACEA: Dacia a devansat Renault pe piaţa europeană în luna ianuarie

20 Februarie 2024   |   AGERPRES

Înmatriculările de autoturisme Dacia în luna ianuarie au fost mai mari decât cele ale mărcilor Fiat (28.029), Citroen (29.997), Mercedes (34.632), Audi (42,886) sau BMW (48.247) şi s-au apropiat la un pas de înmatriculările Peugeot (50.865).

 
 
Numărul autoturismelor noi marca Dacia înmatriculate în luna ianuarie în Uniunea Europeană a fost mai mare decât cel al autoturismelor marca Renault, conform cifrelor publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că în prima lună din acest an grupul Renault a înmatriculat în total în Uniunea Europeană un număr de 86.071 de autoturisme, în scădere cu 2,9% comparativ cu luna ianuarie 2023. Însă în interiorul grupului Renault, înmatriculările Dacia au crescut cu 7,9% în ritm anual, până la 49.078 unităţi, adică mai mult de jumătate din totalul întregului grup francez, în timp ce înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 2,9% până la 36.828 unităţi.


Conform aceloraşi date, înmatriculările de autoturisme Dacia în luna ianuarie au fost mai mari decât cele ale mărcilor Fiat (28.029), Citroen (29.997), Mercedes (34.632), Audi (42,886) sau BMW (48.247) şi s-au apropiat la un pas de înmatriculările  Peugeot (50.865).

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a mai informat că piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 12,1% în luna ianuarie 2024, însă piaţa auto din România a înregistrat o creştere modestă de doar 3,8%.

Un număr de 851.690 de autoturisme au fost înmatriculate în luna ianuarie 2024 în Uniunea Europeană, graţie faptului că toate marile pieţe au înregistrat creşteri semnificative, în frunte cu Germania (19,1%), urmată de Italia (10,6%), Franţa (9,2%) şi Spania (7,3%).

Vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 42,3% comparativ cu nivelul din luna decembrie, până la 92.741 de unităţi, dar sunt mai mari cu 29% faţă de situaţia din luna ianuarie 2023. Acest trend s-a manifestat în special în Germania şi Franţa, primele două mari pieţe auto din blocul comunitar, unde vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 59%, respectiv 46% comparativ cu luna decembrie, dar au crescut cu 24%, respectiv 37% în ritm anual.

În cazul României, datelor centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) şi citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că volumul de autoturisme noi înmatriculate în România în ianuarie 2024 a crescut cu 4,15% faţă de acelaşi interval din anul anterior, până la 12.733 de unităţi.

În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de Dacia - cu 3.948 de unităţi, urmată de Toyota - cu 998 de unităţi, Skoda (893), Hyundai (853), Renault (784), Volkswagen (766), Tesla (564), Mercedes (519), Kia (478) şi Ford (417).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5265 / 21609
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...