ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANAF: Criteriile pentru declararea inactivităţii fiscale nu s-au modificat în privinţa mandatului administratorilor

12 Februarie 2026   |   Agerpres

Astfel, ANAF nu declară contribuabili inactivi fiscal şi nu transmite notificări dacă mandatul administratorilor este stabilit pentru o durată nelimitată.

 
 
Criteriile pentru declararea inactivităţii fiscale a societăţilor comerciale au rămas neschimbate în ceea ce priveşte mandatul administratorilor, a transmis joi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care precizează că evaluarea se realizează exclusiv pe baza prevederilor din Codul de procedură fiscală.

"Pentru combaterea dezinformării şi clarificarea condiţiilor declarării inactivităţii fiscale a societăţilor comerciale urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivităţii fiscale în ceea ce priveşte mandatul administratorilor", menţionează instituţia.


Astfel, ANAF nu declară contribuabili inactivi fiscal şi nu transmite notificări dacă mandatul administratorilor este stabilit pentru o durată nelimitată.

"Evaluarea activităţii fiscale a contribuabililor se realizează exclusiv pe baza criteriilor stabilite prin Codul de procedură fiscală. Stabilirea valabilităţii mandatelor organelor statutare de conducere ale societăţilor comerciale nu intră în atribuţiile legale ale Agenţiei. Aceasta şi furnizarea de clarificări privind durata mandatului administratorilor, prelungirea acestuia sau modificarea actelor constitutive ţin de legislaţia societară şi intră în atribuţiile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)", se mai precizează în document.

Conform reglementărilor existente, o firmă mai poate fi declarată inactivă fiscal şi în următoarele situaţii: încălcarea obligaţiilor declarative pentru o perioadă stabilită de lege; sustragerea de la inspecţia fiscală, prin declararea unor sedii fictive sau neidentificabile; înscrierea unor menţiuni privind inactivitatea temporară în Registrul Comerţului şi alte situaţii prevăzute expres de Codul de procedură fiscală.

Din 1 ianuarie 2026, firmele mai pot fi declarate inactive fiscal şi dacă depăşesc cu cinci luni termenul legal de depunere al situaţiile financiare anuale.

"Această măsură este prevăzută de modificări aduse Codului de procedură fiscală în scopul îmbunătăţirii disciplinei fiscale, a transparenţei financiare şi a reducerii fenomenului firmelor "fantomă", lipsite de activitate comercială reală şi folosite în scopuri frauduloase. Verificarea acestei situaţii se realizează începând cu exerciţiul financiar raportat în anul 2026", se mai arată în document.

Potrivit ANAF, este important de reţinut că obligaţiile fiscale rămân valabile chiar şi în caz de inactivitate fiscală.

"Declararea unei firme drept inactivă fiscal nu suspendă obligaţiile fiscale. Contribuabilul are în continuare obligaţia declarării şi plăţii impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale datorate şi a respectării procedurilor de administrare fiscală (control fiscal, colectare etc)", notează instituţia.

De asemenea, dacă firma este plătitoare de TVA, codul de TVA se anulează la data comunicării deciziei de inactivitate, iar TVA colectată în perioada inactivităţii trebuie declarată şi plătită, fără drept de deducere. Inactivitatea fiscală se înscrie în cazierul fiscal al societăţii şi al reprezentanţilor săi legali.

Astfel, la criteriile fiscale anterioare aplicate de ANAF pentru declararea inactivităţii a fost adăugată o singură regulă nouă referitoare la depăşirea termenului legal pentru depunerea situaţiilor financiare anuale.

ANAF reafirmă importanţa respectării prevederilor fiscale şi subliniază determinarea instituţiei în combaterea evaziunii fiscale şi în asigurarea echităţii fiscale pentru toţi contribuabilii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15 / 21060
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...