Analiză SoftServe: 5 tendințe GenAI în 2024 și impactul lor într-un an electoral
23 Ianuarie 2024 BizLawyer
2024 va fi anul alegerilor în 40 de țări, printre care și în țara noastră, SUA, Marea Britanie, India sau Mexic - Bloomberg Economics estimează că 41% din populația lumii va vota.
| |
2023 a fost anul inteligenței artificiale generative (GenAI), iar experții sunt de părere că acesta este doar începutul unor mari schimbări. Odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei, asistăm la deblocarea unor noi oportunități pentru lume, dar și la apariția unor noi provocări. SoftServe, una dintre cele mai importante companii globale de consultanță IT, a realizat o analiză a evoluției GenAI, identificând tendințele cheie și domeniile în care am putea vedea un impact notabil anul acesta.
Conținut video realizat prin intermediul inteligenței artificiale generative
Videoclipurile scurte sunt cel mai popular format de conținut în rândul Generației Z pe rețelele de socializare. Din ce în ce mai multe aplicații AI se luptă pentru statutul de creator de conținut video preferat, iar tehnologia merge dincolo de partea vizuală și poate include voci sintetice, expresii faciale, diferite tonuri sau intonații, ce permit realizarea unui clip integral cu ajutorul GenAI.
Conținut video realizat prin intermediul inteligenței artificiale generative
Videoclipurile scurte sunt cel mai popular format de conținut în rândul Generației Z pe rețelele de socializare. Din ce în ce mai multe aplicații AI se luptă pentru statutul de creator de conținut video preferat, iar tehnologia merge dincolo de partea vizuală și poate include voci sintetice, expresii faciale, diferite tonuri sau intonații, ce permit realizarea unui clip integral cu ajutorul GenAI.
Toate aceste evoluții din domeniul creării de conținut vizual vor avea un impact și asupra marketingului, a eficienței și vitezei din acest domeniu. Chiar dacă tehnologia avansează rapid în domeniul video, experții subliniază că încă mai sunt multe aspecte de dezvoltat și îmbunătățit pentru a trece la realizarea unor filme la calitate foarte înaltă prin GenAI anul acesta. Totuși, ne putem aștepta că vor apărea din ce în ce mai multe extensii în programele de procesare foto și video bazate pe inteligență artificială, precum cele ce pot adăuga sau elimina obiecte sau cele care pot mări rezoluția video. Acest lucru va accelera procesul de creare a videoclipurilor și de adaptare a acestora la diferite platforme.
De asemenea, compania mai notează că avatarurile personalizate și foarte realiste vor începe să devină parte a brandurilor și a experienței oferite clienților, iar crearea de modele 3D pentru Metavers va fi unul dintre principalele domenii în dezvoltare.
Alegeri și mass-media
2024 va fi anul alegerilor în 40 de țări, printre care și în țara noastră, SUA, Marea Britanie, India sau Mexic - Bloomberg Economics estimează că 41% din populația lumii va vota.
Acesta va fi primul an în care echipele oamenilor politici vor începe să folosească în campaniile lor instrumente de inteligență artificială generativă pentru a crea mesaje și conținut personalizat. De asemenea, și domeniul mass-media se va adapta la noile tehnologii - de exemplu, un start-up media din America a anunțat recent lansarea unui program de știri generat în totalitate de inteligența artificială. Însă, odată cu utilizarea GenAI de către mass-media, există riscul ca alegătorii de anul acesta să asiste la o creștere masivă a fake news-urilor și manipulării periculoase, avertizează compania.
GenAI în design și marketing
Datorită evoluției rapide a tehnologiei, se preconizează că anul 2024 va marca o accelerare notabilă a procesului de generare a imaginilor 2D și 3D în proiectare, prin instrumente puternice precum Nvidia Omniverse și GET3D. Deși inteligența artificială nu va înlocui designerii, fluxul lor de lucru se va schimba cu siguranță, explică experții SoftServe.
De asemenea, rapiditatea în scrierea de texte va fi unul dintre criteriile de performanță importante pentru agențiile de design și departamentele de marketing. Cu toate acestea, problema drepturilor de autor pentru materialele vizuale create și a cadrului legal pentru utilizarea acestora în marketing și publicitate devine și mai crucială, astfel încât industria se va îndrepta către crearea de modele proprii pentru mărci/companii sau către "reconversia" unor programe care folosesc conținut cu drepturi de autor.
Inteligența artificială conversațională în aplicațiile AR
Inteligența artificială devine tot mai accesibilă pentru publicul larg. În ultimul an au apărut tot mai multe programe sau gadget-uri care înțeleg comenzile scrise sau vorbite și cu care poți purta o conversație. Specialiștii SoftServe sunt de părere că, pe măsură ce noi dispozitive vor intra pe piață, numărul consumatorilor de inteligență artificială conversațională va crește, la fel ca și calitatea acestor soluții, ceea ce va influența formarea unor noi obiceiuri de comunicare cu asistenții virtuali de inteligență artificială.
Reglementarea Inteligenței Artificiale
Majoritatea țărilor încearcă să elaboreze un cadru legal pentru utilizarea inteligenței artificiale generative până la sfârșitul anului. Unul dintre primii pași de reglementare în Europa a fost Legea privind inteligența artificială aprobată de Parlamentul European în decembrie 2023. Acesta clasifică nivelurile de risc ale diferitelor modele, interzice utilizarea inteligenței artificiale în anumite cazuri și analizează impactul potențial al acestei tehnologii asupra drepturilor omului.
Reglementarea urmărește să găsească un echilibru între dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale și riscurile cu care se confruntă societatea. SoftServe a realizat o cercetare care arată că echipele care folosesc GenAI sunt mai eficiente cu peste 40%. Astfel, potrivit specialiștilor, cea mai importantă tendință pentru 2024 este adoptarea rapidă a instrumentelor bazate pe inteligență artificială generativă.
Din mai 2022, compania SoftServe este prezentă și în România, unde a angajat deja aproape 150 de persoane și continuă să recruteze în domenii ca Software Engineering, Data Science, Project Management, Business Analysis și altele.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4863 / 20935 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





