ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

APMR: Industria mobilei din România contribuie cu 2,5 miliarde de euro la balanţa comercială

28 Aprilie 2025   |   Agerpres

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei, România aruncă pe foc opt milioane de metri cubi de lemn din cele 20 de milioane de metri cubi exploatate.

 
 
Contribuţia industria mobilei la balanţa comercială a României este de 2,5 miliarde de euro şi suntem încă una dintre puţinele industrii pe excedent, a afirmat, luni, la un eveniment de specialitate, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Nadina Nedelea Rus.

"Mobila şi sectorul forestier reprezintă 3,5% din PIB-ul României. Industria mobilei din România exportă 2,5 miliarde de euro în fiecare an. Contribuţia noastră în balanţa comercială a României înainte de pandemie era de 1,5 miliarde de euro. Adică suntem încă una dintre puţinele industrii pe excedent. Scădem, însă, în fiecare zi din 2016 încoace, cu 35% ca valoare a producţiei industriale. Exportăm 90% din ceea ce producem, însă, apropo de scăderi, scădem la export, scădem ca valoare a producţiei industriale şi creşte importul în România din Asia pe bani din PNRR. Este o veste foarte tristă. Ar fi trebuit ca şcolile româneşti să fie utilate cu mobilă produsă în România, nu cu cea mai ieftină mobilă care există pe piaţă şi care intră în România şi în Europa, pentru că vorbim de context european, fără să i se verifice calitatea, fără să se verifice dacă respectă aceste importante reglementări pe care noi le punem producţiei. Spuneam în Parlamentul României că avem nevoie de susţinere pentru că industria mobilei îşi pierde competitivitatea. Nu suntem noi de vină că ne pierdem competitivitatea. De vină este contextul în care ne aflăm", a spus Nedelea Rus.


Reprezentanta APMR a solicitat Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să organizeze "cât mai rapid" întâlnirile din grupul de lucru pentru a pune a punct regulamentul de valorificare superioară a lemnului.

"Nu avem norme de aplicare, nu există un regulament de valorificare superioară a lemnului. Deci, noi avem un drept de preemţiune pe hârtie, pe o lege în Codul silvic, dar nu putem beneficia de acest drept. Cerem Ministerului Mediu să organizeze cât de rapid se poate întâlnirile acelea, grupul de lucru, pentru ca noi să punem la punct acele norme de aplicare şi să intre în vigoare prevederile noului Cod silvic (...) Unde este competitivitatea când preţul la energie este atât de ridicat? În industria mobilei, costul cu energia este între 8 şi 25%, foarte mult. Ne-a crescut costul cu forţa de muncă. Am spus mereu că resursa noastră principală, materia primă, este lemnul. Preţul lemnului a crescut foarte mult în 2022. Veneam şi spuneam aceşti trei factori care ne distrug competitivitatea pe pieţele internaţionale, pentru că noi, România, suntem un exportator în Europa, dar şi în afara Europei (...) Producţia de mobilă aduce valoare buşteanului de peste unsprezece ori, iar cherestelei între 6% şi 8%. Am şi o întrebare pentru Guvernul României: cum să funcţioneze o economie dacă nu are coloană vertebrală, iar coloana ei vertebrală este producţia ? Dacă nu facem producţia la noi acasă ca să aducem bani în balanţa comercială a României, să plătim salarii oamenilor de la noi din ţară, să contribuim cu taxe şi impozite la binele acestei ţări, cum am putea să ne dezvoltăm?", a punctat Nadina Nedelea Rus.

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei, România aruncă pe foc opt milioane de metri cubi de lemn din cele 20 de milioane de metri cubi exploatate.

"Există exemple de succes şi unul este Polonia. Noi exploatăm 20 de milioane mc de lemn, iar Polonia 40 de milioane mc, pentru că are o suprafaţă mai mare, pentru că are populaţie mai mare şi aşa mai departe. Ce credeţi? Noi exportăm mobilă de 2,5 miliarde de euro pe an şi Polonia exportă mobilă de 15 miliarde de euro pe an. Ce spune asta despre noi? Că nu ştim să ne valorificăm intern resursele, că ducem pe foc 8 milioane mc din cele 20 de milioane mc pe care le exploatăm. Opt milioane de metri cubi ard, iar noi, mobiliştii, când ne ducem la licitaţii, dreptul la de premţiune este doar un slogan. Noi cerem să lucrăm, să prelucrăm superior cel mai bun lemn pe care îl exploatează România. Noi nu avem acces la acest lemn de calitate, pentru că toată lumea are alte interese: să îl ducă pe foc, să-l ducă în străinătate. Nu vreau să comentez interesele nimănui, că nu e treaba mea. Există autorităţi ale statului care se pot ocupa de acest aspect. Ce vreau să vă spun este că Polonia a găsit această soluţie: prima dată securizezi necesarul pentru producţia internă şi apoi export", a subliniat Nadina Nedelea Rus

Un consorţiu format din Universitatea Transilvania din Braşov - Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, WWF România, Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR), Asociaţia Administratorilor de Arii Naturale Protejate din România (ANANP), Asociaţia Proprietarilor şi Administratorilor de Păduri din Estul Transilvaniei (APAPET), Asociaţia Administratorilor de Păduri din România (AAP) şi Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) a organizat, luni, conferinţa de specialitate cu tema "Pădurile - pilon central al viitorului investiţiilor verzi în Europa".

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1150 / 20113
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...