ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ASF a solicitat BVB să dispună suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor Perseus Fintech

11 Octombrie 2024   |   Agerpres

Instituţia menţionează că a evaluat emitentul Perseus Fintech S.A. şi a constatat că acesta are o conduită care poate afecta interesele investitorilor, generată de lipsa de transparenţă a evenimentelor societare.

 
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Bursei de Valori Bucureşti să dispună suspendarea de la tranzacţionare, începând de joi, a acţiunilor Perseus Fintech, pe motiv că aceasta a dat dovadă de lipsa de transparenţă a evenimentelor societare.

"Funcţionarea unei pieţe ordonate se poate realiza doar dacă investitorii (actuali şi potenţiali) sunt corect informaţi cu privire la situaţia emitentului, cu respectarea cerinţelor impuse de legislaţia europeană şi naţională şi de regulile de funcţionare ale locului de tranzacţionare în cadrul căruia se tranzacţionează acţiunile respective. Având în vedere cele menţionate anterior, Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Bursei de Valori Bucureşti să dispună suspendarea de la tranzacţionare, începând de astăzi, a acţiunilor Perseus Fintech S.A., până la data la care este asigurată informarea corespunzătoare a investitorilor de către societate, ţinând cont de regulile de funcţionare ale sistemului multilateral de tranzacţionare (SMT), în care sunt tranzacţionate acţiunile emitentului, şi de responsabilităţile şi obligaţiile ce revin operatorului locului de tranzacţionare", se arată într-un comunicat al ASF.


Instituţia menţionează că a evaluat emitentul Perseus Fintech S.A. şi a constatat că acesta are o conduită care poate afecta interesele investitorilor, generată de lipsa de transparenţă a evenimentelor societare.

"Autoritatea a solicitat emitentului să aducă la cunoştinţa acestora modalitatea în care a înţeles să facă aplicarea prevederilor legale incidente într-o operaţiune de acordare de dividend interimar. Emitentul nu a informat în mod corespunzător investitorii şi nu a dat curs solicitărilor repetate ale ASF adresate în acest sens. Unul dintre obiectivele ASF îl constituie protejarea investitorilor, astfel că Autoritatea va acţiona, în mod similar, ori de câte ori vor exista situaţii în care nu sunt respectate prevederile legale în vigoare, iar conduita unui emitent afectează respectarea principiilor fundamentale de transparenţă într-o aşa manieră încât tranzacţionarea acţiunilor ar fi în detrimentul acestora", se spune în comunicat.

În context, ASF a arătat că urmăreşte, în mod continuu şi riguros, respectarea de către emitenţi a obligaţiilor impuse de legislaţia specifică pieţei de capital cu privire la informarea corespunzătoare a investitorilor/ acţionarilor, prin utilizarea canalelor de distribuire consacrate (site-ul operatorului de piaţă, site-ul ASF, pagina proprie de internet), aceasta reprezentând o condiţie sine qua non pentru calitatea de emitent. În cazul abaterii de la această regulă, ASF susţine că va aplica întotdeauna cu fermitate măsurile care se impun.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3974 / 21708
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...