ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ASF: Strategia privind piaţa de capital creează premisele pentru creşterea finanţării prin intermediul acestei pieţe

15 Iunie 2023   |   Agerpres

Documentul a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 506 publicată în Monitorul Oficial în 30 mai 2023.

 
 
Strategia naţională privind dezvoltarea pieţei de capital din România pentru perioada 2023 - 2026 creează premisele pentru creşterea finanţării prin intermediul acestei pieţe, cu efecte pozitive asupra dezvoltării mediului de afaceri şi a economiei naţionale, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Documentul a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 506 publicată în Monitorul Oficial în 30 mai 2023.

"Această strategie este o realizare în premieră a pieţei de capital româneşti, ce capacitează într-un efort colectiv cele mai reprezentative forţe ale acesteia, de la ASF la instituţii de piaţă, de la asociaţii profesionale la investitori. Suntem conştienţi de magnitudinea şi complexitatea acestui proiect care necesită organizare, planificare minuţioasă şi monitorizare a etapelor, termenelor de realizare şi factorilor responsabili implicaţi. În acest context şi având în vedere specificul şi importanţa particulară a unora din obiectivele specifice incluse în strategie, la nivelul ASF au fost iniţiate încă din perioada anterioară o serie de demersuri legate de realizarea acestor obiective, precum: revizuirea cadrului legal aplicabil în domeniul pieţei de capital prin elaborarea unor proiecte de acte normative incluse în cadrul Planului de reglementare al A.S.F. pentru anul 2023 şi cooperarea cu celelalte părţi implicate în procesul de autorizare a unei contrapărţi centrale autohtone", a declarat Ovidiu Petru, director general în cadrul Sectorului Instrumente şi Investiţii Financiare, ASF.


Potrivit unui comunicat al instituţiei, strategia a fost conturată în jurul a nouă obiective generale care se împart în mai multe obiective specifice. Obiectivele cuprinse în strategie vizează aspecte importante pentru dezvoltarea pieţei de capital, precum îmbunătăţirea condiţiilor pentru listarea pe piaţa de capital, creşterea participării investitorilor individuali şi a mediului de afaceri la piaţa de capital, creşterea rolului investitorilor instituţionali, facilitarea finanţării pe termen lung prin mecanisme de piaţă, susţinerea digitalizării şi a inovaţiei financiare, susţinerea dezvoltării pieţei locale de capital privat şi de capital de risc, stimularea investiţiilor verzi.

Proiectul Strategia naţională pentru piaţa de capital s-a derulat începând cu luna octombrie a anului 2020, cu implicarea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a Ministerului Finanţelor, consultanţa fiind asigurată de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Proiectul, finanţat de Comisia Europeană, s-a derulat în trei etape. Prima etapă, finalizată în februarie 2021, a constat în elaborarea de către OCDE a unui raport privind caracteristicile cheie ale sectorului corporativ, accesul la finanţare şi starea actuală a pieţei de capital din România. În cea de-a doua etapă a fost elaborat Raportul diagnostic privind problemele structurale şi barierele semnificative în dezvoltarea pieţei de capital din România - "Developing a Capital Market Strategy for Growth in Romania", care a cuprins inclusiv recomandări OCDE ce au avut drept scop sprijinirea dezvoltării pieţei de capital din România, astfel încât aceasta să ocupe un rol central în promovarea creşterii economice. Ultima etapă a acestui proiect a constat în elaborarea proiectului strategiei, care a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor spre consultare publică, forma finală a documentului fiind definitivată ulterior analizării observaţiilor şi propunerilor primite din piaţă.

Implementarea strategiei prin atingerea obiectivelor sale generale şi specifice va conduce la creşterea rolului şi a dimensiunii pieţei de capital autohtone la nivelul economiei naţionale, prin atragerea de noi categorii de investitori, precum şi de noi emitenţi, prin creşterea lichidităţii şi a atractivităţii instrumentelor tranzacţionate.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5682 / 19675
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...