
Banca Mondială şi-a revizuit în creştere estimările privind evoluţia regiunii Europa şi Asia Centrală în 2021
05 Octombrie 2021
BizLawyerÎn 2022, se estimează o atenuare a creşterii regionale până la 3,4%, deoarece cererea internă şi externă se stabilizează, iar stimulentul pandemic este diminuat.
O redresare surprinzător de puternică în prima jumătate a acestui an a stimulat activitatea economică pe pieţele emergente şi ţările în curs de dezvoltare din regiunea Europa şi Asia Centrală (ECA, în care este inclusă şi România), economia regională urmând să se extindă mai mult decât s-a preconizat, înregistrând o creştere de 5,5% în 2021, conform celei mai recente Actualizări Economice Regionale a Băncii Mondiale (ECA Economic Update) publicate marţi.
Redresarea a fost în mare parte determinată de o revenire puternică a exporturilor în prima jumătate a acestui an, în contextul în care activitatea din zona euro a revenit, preţurile mărfurilor au crescut abrupt, iar cererea internă şi-a revenit datorită vaccinării şi pachetelor de sprijin. Totuşi, creşterea exporturilor s-ar putea diminua pe fondul răspândirii globale şi regionale a variantelor de COVID-19 mai contagioase, care de altfel au diminuat şi redresarea cererii interne regionale.
Redresarea a fost în mare parte determinată de o revenire puternică a exporturilor în prima jumătate a acestui an, în contextul în care activitatea din zona euro a revenit, preţurile mărfurilor au crescut abrupt, iar cererea internă şi-a revenit datorită vaccinării şi pachetelor de sprijin. Totuşi, creşterea exporturilor s-ar putea diminua pe fondul răspândirii globale şi regionale a variantelor de COVID-19 mai contagioase, care de altfel au diminuat şi redresarea cererii interne regionale.
În 2022, se estimează o atenuare a creşterii regionale până la 3,4%, deoarece cererea internă şi externă se stabilizează, iar stimulentul pandemic este diminuat. Perspectivele rămân însă extrem de incerte, având în vedere continuarea pandemiei, în special în contextul accesului inegal la vaccin, precum şi al ezitării faţă de acesta. Redresarea regională a fost însoţită de o accelerare rapidă a inflaţiei şi rămâne vulnerabilă la stresul financiar, care ar putea fi declanşat de o înăsprire bruscă a condiţiilor de finanţare externă sau de o creştere accentuată a incertitudinii politice şi a tensiunilor geopolitice.
O analiză specială privind "Concurenţa şi Redresarea Firmelor după Covid-19", folosind date din sondaje în cadrul întreprinderilor şi de tip "Business Pulse Surveys" ale Băncii Mondiale, constată că pandemia a avut un impact profund şi variat asupra firmelor. În medie, firmele din regiune au înregistrat scăderi semnificative ale vânzărilor lunare şi ale numărului de angajaţi cu normă întreagă. Până în luna mai a acestui an, una din patru firme anticipa că va avea datorii restante în următoarele şase luni. Întreprinderile mai mici, mai noi şi conduse de femei nu şi-au văzut încă vânzările îmbunătăţindu-se de la scăderea iniţială a acestora.
Crizele pot fi devastatoare pentru multe firme, dar au adesea o parte bună, realocând resursele de la firme mai puţin productive către cele mai productive. Există, de asemenea, dovezi în acest sens în Europa şi Asia Centrală, în special în ţările cu pieţe mai competitive. Într-adevăr, firmele cu productivitate ridicată a muncii înainte de criză au înregistrat scăderi semnificativ mai mici în vânzări şi angajări decât firmele cu productivitate scăzută înainte de criză. Firmele mai productive au fost, de asemenea, mai predispuse să se adapteze la criză, sporind activitatea online şi munca la distanţă.
Multe guverne au implementat programe ample de susţinere a politicilor pentru a răspunde rapid crizei economice iniţiale. Aceste politici au oferit imediat sprijin firmelor şi lucrătorilor care au fost protejaţi de cele mai grave efecte ale crizei. În timp ce numărul celor care au beneficiat de măsurile de sprijin guvernamental a variat foarte mult de la o ţară la alta, în medie 50% dintre firme au raportat că au primit sprijin guvernamental ca răspuns la criza economică a pandemiei.
În general, pe baza sondajelor, firmele mai puţin productive au avut mai multe şanse să primească sprijin guvernamental, firmele mai mari au avut mai multe şanse decât firmele mici să primească sprijin sub formă de amânări de plăţi şi scutiri fiscale, iar măsurile de sprijin au fost acordate firmelor indiferent de nivelul inovaţiei lor anterioare crizei.
Pe măsură ce economiile intră în etapa de redresare economică, va fi important ca autorităţile din toate ţările să elimine treptat măsurile ample de sprijinire a politicilor cât mai curând posibil şi să se concentreze pe încurajarea unui mediu de afaceri competitiv, care este esenţial pentru o redresare puternică, rezistentă la viitoare crize, precum şi pentru o creştere economică durabilă, pe termen lung.
Majoritatea ţărilor din Europa şi Asia Centrală pot îmbunătăţi atât cadrul instituţional, cât şi aplicarea legilor pentru un mediu concurenţial puternic, inclusiv reformele în ceea ce priveşte politicile publice necesare pentru a consolida insolvenţa şi soluţionarea litigiilor, pentru a facilita intrarea pe piaţă a noilor firme şi pentru a îmbunătăţi capacitatea sectorului financiar de a oferi credite pentru sectorul de afaceri.
Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12567 / 19301 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a oferit consultanță companiei germane de tehnologie cbs în achiziția diviziei SAP a SkyConsult | Cristina Daianu (Partener): ”A fost o tranzacție deosebit de dificilă. Proiectul a combinat elemente brownfield și greenfield”
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Activitate intensă în practica de Employment de la NNDKP, firmă cu una dintre cele mai mari și performante echipe de avocați specializați în oferirea de asistență juridică pe întregul spectru de aspecte de Dreptul Muncii, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Roxana Abrașu (Partener): ”Avem situații care presupun complexitate prin anvergura și impactul global adus, dar și situații unde se ridică subiecte diverse sau sensibile ce trebuie gestionate cu prudență pentru a asigura că sunt abordate ținând cont de numeroasele reglementări aplicabile și se finalizează cu luarea măsurilor corespunzătoare”
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...