ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bulgaria cedează presiunii Ungariei de a elimina o taxă excepţională pe gazul rusesc, în speranţa de a adera la Schengen

18 Decembrie 2023   |   Agerpres

Iniţial, măsura era destinată să "reducă profiturile Gazprom", dar s-a dovedit complicat de implementat, iar gigantul rus nu a plătit niciodată suma datorată.

 
 
Bulgaria, care speră să fie în sfârşit admisă în spaţiul Schengen după ani de aşteptare, a fost de acord cu o cerere a Ungariei de a elimina o taxă excepţională pe gazul rusesc transportat pe teritoriul său către Ungaria şi Serbia, relatează AFP.
 
Parlamentul de la Sofia a votat luni eliminarea măsurii, care a intrat în vigoare la 13 octombrie. Taxa este de 20 de leva (10 euro) pe megawatt oră (MWh) de gaz transportat prin gazoductul TurkStream.
 
Iniţial, măsura era destinată să "reducă profiturile Gazprom", dar s-a dovedit complicat de implementat, iar gigantul rus nu a plătit niciodată suma datorată.
 
Budapesta şi Belgradul, dependente de hidrocarburile ruseşti şi nerăbdătoare să menţină legături cu Kremlinul, au denunţat decizia, spunând că este o "măsură ostilă care pune în pericol aprovizionarea cu energie a ambelor ţări".
 
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a ameninţat chiar că va bloca intrarea Bulgariei în Schengen dacă taxa va fi menţinută.
 
"Dacă Ungaria îşi respectă promisiunea, vetoul trebuie ridicat imediat", a declarat premierul Nikolai Denkov într-un interviu televizat.
 
Aderarea la spaţiul de liberă circulaţie pare în sfârşit aproape pentru Bulgaria, care este membră a UE din 2007, comentează AFP.
 
Dintre cele două ţări refractare care s-au opus aderării sale anul trecut, Olanda a considerat săptămâna trecută că Sofia îndeplineşte condiţiile, în timp ce Austria şi-a relaxat poziţia.
 
Ea a lansat ideea a ceea ce a numit "Air Schengen", spunând că este pregătită să relaxeze regulile de trafic aerian pentru Bulgaria şi România dacă Bruxellesul consolidează frontierele externe ale UE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4304 / 20113
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...