Colliers: Românii au cheltuit 6 miliarde de euro anul trecut pentru a lua masa în oraș
17 Iunie 2025 BizLawyer
Românii alocă în medie doar 3,3% din venitul disponibil pentru mesele în oraș, potrivit experților Colliers.
România are al treilea cel mai rapid avans din lume în ceea ce privește cheltuielile pentru mesele în oraș, după Turkmenistan și China, dintr-un eșantion de aproape 80 de țări analizate din Europa, Asia și America de Nord, potrivit datelor Oxford Economics citate de Colliers. În 2024, o familie din România a cheltuit, în medie, aproximativ 830 de euro pentru a mânca în oraș, ceea ce înseamnă un total de aproape 6,2 miliarde de euro la nivel național, o sumă de peste 5 ori mai mare decât acum un deceniu. În opinia experților Colliers, creșterea reflectă un nivel mai ridicat de trai, urbanizarea accelerată și schimbarea de generații, toate cu efecte directe asupra comportamentului de consum și, implicit, asupra pieței imobiliare.
„Deși este o creștere semnificativă față de 2010, România rămâne în continuare în urma altor țări din regiune, ca sumă netă cheltuită, ca să nu mai vorbim de Europa de Vest. De exemplu, o familie din Ungaria cheltuie anual în jur de 2.000 de euro, iar una din Cehia - aproape 1.700 de euro. O posibilă explicație ar fi că România are încă una dintre cele mai mari populații rurale din Europa, ceea ce are un efect negativ asupra mediei. Totuși, diferența reală dintre un bucureștean, clujean sau timișorean și un locuitor din Budapesta, Brno sau Praga - când vine vorba de venituri sau de cheltuieli - este mai mică decât par să indice aceste cifre”, explică Liana Dumitru, Director Retail Agency la Colliers.
Creșterea de peste cinci ori a sumelor alocate pentru mesele în oraș depășește cu mult rata inflației și reflectă o schimbare clară în comportamentul de consum al românilor. Potrivit consultanților Colliers, această evoluție este susținută de majorarea veniturilor - creșterea salariilor, care aproape a dublat puterea de cumpărare în termeni reali în ultimul deceniu -, dar și de o schimbare de generații. Tinerii sunt mai deschiși să experimenteze, să exploreze gusturi noi și să transforme masa în oraș într-o formă de socializare, de răsfăț sau de descoperire. Mâncatul în oraș nu mai este un lux ocazional, ci devine tot mai mult parte din stilul de viață urban.
Totodată, succesul evenimentelor de tip „Străzi deschise” sau „Street Delivery”, în care anumite zone urbane sunt închise traficului auto și redeschise oamenilor, arată un apetit solid pentru comerțul stradal, în ciuda avansului rapid al cumpărăturilor online în ultimul deceniu. Potrivit experților Colliers, acest interes se explică și printr-o trăsătură culturală puternică: românii preferă, adesea, să vadă sau să testeze un produs înainte de a-l achiziționa. Datele Eurostat confirmă această tendință, sugerând că experiența directă contează în continuare foarte mult în procesul de cumpărare, ceea ce deschide oportunități semnificative pentru dezvoltarea zonelor comerciale pietonale și a investițiilor în retailul de proximitate.
„Comerțul stradal trece printr-o transformare vizibilă, care va deveni tot mai accentuată în anii ce vin. Marile orașe au deja zone în care localnicii și turiștii se adună firesc, însă aglomerația din aceste spații arată că există o nevoie clară de extindere. Tocmai de aceea, ne așteptăm la un val de investiții imobiliare care să valorifice acest potențial, vizând tot mai mult zonele centrale, dar și comunitățile rezidențiale aglomerate cu deschidere către comerțul de proximitate”, subliniază Liana Dumitru.
Românii alocă în medie doar 3,3% din venitul disponibil pentru mesele în oraș, potrivit experților Colliers. Prin comparație, în țările din sudul Europei, precum Spania, Grecia sau Portugalia, acest procent depășește 10%. Deși România este departe de acest nivel, ritmul de creștere al acestor cheltuieli ia avânt, iar specialiștii consideră că, pe termen lung, o dublare a ponderii este realistă, mai ales în contextul schimbărilor de stil de viață și al creșterii veniturilor. În aceste condiții, o creștere a sumelor cheltuite în total pentru mâncatul în oraș până la peste 10 miliarde euro este foarte posibilă în următorii 10 ani.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2202 / 21522 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





