![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Comisia Europeană: Creşterea economiei UE va fi mai lentă decât s-a estimat
15 Noiembrie 2023
AgerpresDe asemenea, Comisia Europeană avertizează că în ultimele luni au sporit incertitudinile şi riscurile cu care se confruntă blocul comunitar.
Comisia Europeană (CE) a publicat miercuri previziunile economice de toamnă, în care a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei UE şi a zonei euro în 2023 şi 2024, pe fondul pierderii dinamismului, transmit DPA şi Bloomberg.
"Acesta este un an dificil pentru economia UE, al cărei ritm de creştere a fost frânat de impactul războiului din Ucraina, de cererea globală slabă şi de inflaţia ridicată", a declarat vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis.
În 2023, PIB-ul UE şi al zonei euro ar urma să crească cu 0,6%, mai puţin cu 0,2 puncte procentuale decât estima anterior Comisia Europeană.
"În urma creşterii extrem de slabe din acest an, ne aşteptăm la o redresare modestă în 2024, sprijinită de piaţa solidă a forţei de muncă şi atenuarea inflaţiei", a explicat Dombrovskis.
"Acesta este un an dificil pentru economia UE, al cărei ritm de creştere a fost frânat de impactul războiului din Ucraina, de cererea globală slabă şi de inflaţia ridicată", a declarat vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis.
În 2023, PIB-ul UE şi al zonei euro ar urma să crească cu 0,6%, mai puţin cu 0,2 puncte procentuale decât estima anterior Comisia Europeană.
"În urma creşterii extrem de slabe din acest an, ne aşteptăm la o redresare modestă în 2024, sprijinită de piaţa solidă a forţei de muncă şi atenuarea inflaţiei", a explicat Dombrovskis.
În 2024, Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere a economiei UE de 1,3%, şi a zonei euro de 1,2%. Deşi presiunile provocate de inflaţia şi dobânzile ridicate se atenuează, PIB-ul UE şi al zonei euro ar urma să crească cu 1,7% şi, respectiv, cu 1,6% în 2025.
În zona euro, rata anuală a inflaţiei ar urma să scadă de la 5,6% în 2023 la 3,2% în 2024, în timp ce în UE rata anuală a inflaţiei ar urma să scadă de la 6,5% în 2023 la 3,5% în 2024.
Germania, cea mai mare economie din UE, ar urma să se contracte cu 0,3% în 2023 şi să crească cu 0,8% în 2024 şi cu 1,2% în 2025.
În cazul Ucrainei, care vrea să adere la UE, Comisia Europeană se aşteaptă la un avans de 4,8% în 2023 şi de 3,7% în 2024, după un declin de 29% în 2022, în urma invaziei ruseşti.
De asemenea, Comisia Europeană avertizează că în ultimele luni au sporit incertitudinile şi riscurile cu care se confruntă blocul comunitar.
"Încă ne confruntăm cu incertitudini ridicate geopolitice, acum agravate de conflictul din Orientul Mijlociu", a afirmat comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni. Acesta a cerut statelor membre UE să implementeze reforme şi investiţii în linie cu politicile UE, pentru a face economiile blocului comunitar mai reziliente.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3037 / 18434 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...