ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană revizuieşte normele privind ajutoarele de stat pentru băncile aflate în dificultate

17 Martie 2026   |   Agerpres

Iniţiativa urmăreşte să modernizeze şi să raţionalizeze normele existente pentru a reflecta evoluţiile economice şi în materie de reglementare, în special cele care decurg din recenta reformă a cadrului de gestionare a crizelor şi de asigurare a depozitelor (CMDI).

 
 
Comisia Europeană a lansat marţi o cerere de contribuţii privind revizuirea normelor privind ajutoarele de stat pentru băncile aflate în dificultate, care au fost actualizate ultima dată în 2013, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Iniţiativa urmăreşte să modernizeze şi să raţionalizeze normele existente pentru a reflecta evoluţiile economice şi în materie de reglementare, în special cele care decurg din recenta reformă a cadrului de gestionare a crizelor şi de asigurare a depozitelor (CMDI).

Revizuirea urmăreşte să asigure un tratament coerent al tuturor tipurilor de măsuri de ajutor de stat în cazul prevenirii intrării în dificultate a băncilor, al rezoluţiei sau al lichidării acestora. Această revizuire va asigura norme clare şi simplificate care să protejeze stabilitatea financiară, să reducă la minimum expunerea contribuabililor şi să menţină condiţii de concurenţă echitabile pe piaţa unică, precizează sursa citată. Normele, împărţite în prezent în şase comunicări, vor fi, de asemenea, compilate într-un cadru de reglementare unic pentru a face regimul mai simplu şi mai transparent. Raportul de evaluare privind normele aplicabile în prezent în materie de ajutoare de stat a fost publicat la 4 martie 2026.


Părţile interesate sunt invitate să ofere feedback cu privire la domeniul de aplicare al revizuirii planificate şi să identifice orice alte aspecte care ar trebui luate în considerare. Acestea au termen până la 14 aprilie 2026 pentru a contribui la cererea de contribuţii şi pentru a-şi împărtăşi opiniile pe portalul "Exprimaţi-vă părerea" al Comisiei. În cursul acestui an va urma o consultare publică cu privire la un proiect de text.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 135 / 21424
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...