ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenței: Procesul de autorizare a noilor capacități de producere a energiei din surse regenerabile este anevoios și durează mult

19 Iulie 2023   |   BizLawyer

Consiliul Concurenței recomandă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) adoptarea, în cadrul legislației secundare, a prevederilor din Anexa nr .6 - Avize necesare la autorizarea construcțiilor noi la Proiectul de Cod (varianta inițială), în vederea asigurării unei interpretări unitare la nivelul UAT-urilor, din perspectiva cerințelor referitoare la documentele necesare fiecărei companii în vederea obținerii autorizației de construire.

 
 
Procesul de obținere a tuturor autorizațiilor necesare punerii în funcțiune de noi capacități de producere a energiei din surseregenerabile este anevoios și durează mult, deși s-au făcut unii pași pentru simplificarea procedurilor, ceea ce descurajează potențialii investitori, a constatat Consiliul Concurenței în urma unui studiu.


Un prim aspect care contribuie la îngreunarea procesului de autorizare se referă la interpretarea neunitară a prevederilor legale la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale (UAT), ceea ce conduce la aplicarea unui tratament diferențiat din punctul de vedere al condițiilor pe care companiile trebuie să le îndeplinească în vederea obținerii autorizației de construire, în funcție de localitatea pe raza căreia se află terenul pe care urmează a se construi capacitatea de producere a energiei regenerabile.

Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) adoptarea, în cadrul legislației secundare, a prevederilor din Anexa nr .6 - Avize necesare la autorizarea construcțiilor noi la Proiectul de Cod (varianta inițială), în vederea asigurării unei interpretări unitare la nivelul UAT-urilor, din perspectiva cerințelor referitoare la documentele necesare fiecărei companii în vederea obținerii autorizației de construire.

Pentru a putea construi capacități de producere a energiei regenerabile, investitorii trebuie să scoată terenul din circuitul agricol, procedură care implică interacțiunea cu mai multe autorități/instituții publice din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ceea ce conduce la o procedură complexă, de durată, care contribuie la îngreunarea accesului pe piață.

În același timp, Legea Fondului Funciar (nr. 18/1991), permite construirea de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, în extravilan, în limita la 50 ha pentru terenurile agricole de clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate, ceea ce împiedică dezvoltarea proiectelor mari.

Astfel, autoritatea de concurență recomandă Ministerului Agriculturii să identifice soluții care să faciliteze procedura de scoatere a terenului extravilan din circuitul agricol, astfel încât solicitantul să interacționeze doar cu Direcția Agricolă Județeană, prin depunerea unei singure documentații, și, totodată, să inițieze demersurile necesare pentru a permite construirea parcurilor fotovoltaice și eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa III, IV și V de calitate (terenuri mai puțin fertile), indiferent de suprafață.

De asemenea, autoritatea recomandă MADR inițierea demersurilor necesare în vederea permiterii construirii parcurilor eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa I și II de calitate (cele mai fertile), cu asigurarea scopului urmărit din perspectiva producției agricole prin utilizarea în sistem dual a acestor terenuri.

Pe parcursul derulării studiului, legislația incidentă a suferit unele modificări de natură să conducă la o simplificare și fluidizare a procesului de autorizare a operatorilor economici care investesc în capacități de producere a energiei din surse regenerabile (s-a eliminat atât obligativitatea introducerii terenului în intravilan, cât și obligativitatea modificării Planului Urbanistic Zonal). De asemenea, procesul se va simplifica odată cu intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență privind licența industrială unică, promovată de Consiliul Concurenței și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și care are ca obiectiv debirocratizarea mediului de afaceri. Astfel, operatorii economici care investesc în capacități de producere a energiei regenerabile vor putea aplica pentru obținerea licenței industriale unice, astfel încât toate licențele, autorizațiile, acordurile, avizele sau permisele necesare desfășurării activității vor fi obținute în cadrul unei singure proceduri, realizată prin mijloace electronice, prin intermediul Punctului de contact unic electronic pentru licența industrială (autorizația de construire va fi inclusă în licența unică industrială începând cu data de 1 ianuarie 2025).

Consiliul Concurenței a colaborat cu reprezentanții MDLPA și MADR în vederea identificării unor soluții de eficientizare a procesului de autorizare a lucrărilor de construcții, pe parcursul derulării studiului.
În perioada următoare, autoritatea de concurență va finaliza un alt studiu ce vizează posibila restricționare a accesului pe piață al producătorilor de energie din surse regenerabile în cadrul procesului de obținere a avizului tehnic de racordare (ATR) de la operatorul de transport/distribuție a energiei electrice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6962 / 21257
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...