
Consiliul Fiscal avertizează: Proiectul rectificării bugetare consfinţeşte un derapaj bugetar de proporţii
29 Noiembrie 2019
MEDIAFAXMai mult, în opinia CF, balanţa riscurilor cu privire la noua proiecţie de sold bugetar este înclinată uşor pe partea negativă, respectiv înregistrarea unui deficit bugetar mai ridicat, având drept surse posibile nerealizări la nivelul veniturilor nefiscale şi depăşiri ale cheltuielilor cu bunuri şi servicii.
Proiectul rectificării bugetare consfinţeşte un derapaj bugetar de proporţii, factorii care au condus la acest rezultat sunt dificil de corectat, iar consolidarea bugetară nu este posibilă în condiţiile menţinerii calendarului actual de aplicare a noii legi a pensiilor, apreciază Consiliul Fiscal.
Proiectul de rectificare bugetară consemnează o revizuire descendentă, de o amploare fără precedent de la adoptarea LRFB, a veniturilor totale ale BGC (-18,3 mld. lei), în timp ce cheltuielile bugetare totale se diminuează doar într-o măsură mult mai redusă (-2,1 mld. lei), deficitul bugetar potrivit metodologiei naţionale majorându-se astfel cu 16,3 mld. lei până la un nivel de 44,7 mld. lei, echivalentul a 4,3% din PIB, sau mai mult cu 1,54 pp faţă de nivelul asumat anterior. Astfel, depăşirea considerabilă a pragului de 3% pentru deficitul bugetar potrivit metodologiei europene, dincolo de care CE poate declanşa procedura de deficit excesiv, este iminentă, se arată în opinia Consiliului Fiscal asupra rectificării bugetare.
Proiectul de rectificare bugetară consemnează o revizuire descendentă, de o amploare fără precedent de la adoptarea LRFB, a veniturilor totale ale BGC (-18,3 mld. lei), în timp ce cheltuielile bugetare totale se diminuează doar într-o măsură mult mai redusă (-2,1 mld. lei), deficitul bugetar potrivit metodologiei naţionale majorându-se astfel cu 16,3 mld. lei până la un nivel de 44,7 mld. lei, echivalentul a 4,3% din PIB, sau mai mult cu 1,54 pp faţă de nivelul asumat anterior. Astfel, depăşirea considerabilă a pragului de 3% pentru deficitul bugetar potrivit metodologiei europene, dincolo de care CE poate declanşa procedura de deficit excesiv, este iminentă, se arată în opinia Consiliului Fiscal asupra rectificării bugetare.
Majorarea deficitului bugetar comparativ cu prima rectificare bugetară în cuantum de 16,3 mld. lei are loc în principal ca urmare a reducerii estimărilor privind: încasări din TVA (-3,4 mld. lei), contribuţii de asigurări sociale (-2,9 mld. lei), taxa pe utilizarea bunurilor ca urmare a neorganizării în acest an a licitaţiei pentru închirierea benzilor de frecvenţă 5G (-2,4 mld. lei), alte sume primite de la UE pentru programele operaţionale finanţate în cadrul obiectivului convergenţă ca urmare a refuzului CE cu privire la decontarea post factum din fonduri europene a unor proiecte finanţate iniţial din fonduri naţionale (-1,8 mld. lei), reducerea estimărilor privind veniturile nefiscale (-0,9 mld. lei) precum şi majorarea cheltuielilor de asistenţă socială (+3,5 mld. lei) şi a celor de capital (+1,1 mld. lei).
Evoluţiile observate la nivelul BGC validează evaluarea şi avertizările CF formulate în cadrul opiniilor aferente proiectului de buget şi primei rectificări bugetare. Diferenţele în sensul unui deficit mai ridicat faţă de evaluarea anterioară a CF, 4,3% comparativ cu 3,4% – 3,7% din PIB, provin în principal pe partea de venituri din: neorganizarea în acest an a licitaţiei pentru închirierea benzilor de frecvenţă 5G (-2,4 mld. lei), venituri încă şi mai reduse faţă de proiecţia CF din contribuţii de asigurări sociale (-0,9 mld. lei) ca urmare a încetinirii dinamicii indicatorilor pieţei muncii, şi încasări mai mici din venituri nefiscale (-0,9 mld. lei). Pe partea de cheltuieli, diferenţele au drept sursă creşterea mult peste aşteptări a cheltuielilor de asistenţă socială (+2,2 mld. lei faţă de estimarea anterioară a CF) şi alocări discreţionare mai mari în cazul cheltuielilor de capital (+1,1 mld. lei). În plus, economiile anticipate de CF la nivelul cheltuielilor de cofinanţare aferente proiectelor cu finanţare europeană nu s-au materializat la nivelul scontat (reducere de doar 1,9 mld. lei faţă de 2,5 - 3,5 mld. lei, estimarea anterioară a CF).
În concluzie, proiectul celei de-a doua rectificări bugetare consfinţeşte un derapaj bugetar de proporţii, iar principalii factori care au condus la acest rezultat sunt de natură permanentă şi, prin urmare, dificil de corectat. Mai mult, în opinia CF, balanţa riscurilor cu privire la noua proiecţie de sold bugetar este înclinată uşor pe partea negativă, respectiv înregistrarea unui deficit bugetar mai ridicat, având drept surse posibile nerealizări la nivelul veniturilor nefiscale şi depăşiri ale cheltuielilor cu bunuri şi servicii. În sens contrar poate acţiona o reducere, comparativ cu nivelul bugetat, a cheltuielilor de investiţii, în condiţiile în care ecartul dintre nivelul planificat şi execuţia la zi este încă relativ ridicat.
În aceste condiţii, CF apreciază că sunt necesare măsuri credibile de consolidare bugetară, considerând atât nivelul actual al deficitului, cât şi perspectiva pe termen mediu. Aceasta din urmă este influenţată considerabil de noua lege a pensiilor care implică cheltuieli suplimentare comparativ cu anul 2019 de 0,7% din PIB în anul 2020, 2,7% din PIB în anul 2021 şi respectiv 3,7% din PIB în anul 2022.
Consolidarea bugetară nu este posibilă în condiţiile menţinerii calendarului actual de aplicare a noii legi a pensiilor şi a coordonatelor actuale ale politicii fiscal-bugetare. Această afirmaţie are în vedere ipoteza că nu este credibilă o creştere majoră şi rapidă a veniturilor fiscale prin îmbunătăţireacolectării, care să permită menţinerea actualului calendar de aplicare a legii pensiilor.Proiectul de buget pentru anul 2020 trebuie să răspundă dezideratului obiectiv de consolidare bugetară prin semnalarea unei schimbări de tendinţă, necesară atât din perspectiva apărării echilibrelor macroeconomice şi robusteţii economiei, cât şi din cea a respectării regulilor fiscale europene şi naţionale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 18152 / 19577 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...