ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Decizia ANCOM de retragere a obligaţiilor pe pieţele de terminare a apelurilor de voce la puncte fixe şi mobile, în vigoare

21 Martie 2024   |   Agerpres

La baza deciziei au stat analizele realizate de ANCOM pe ambele pieţe de terminare a apelurilor, pentru evaluarea oportunităţii menţinerii, modificării sau retragerii obligaţiilor impuse anterior.

 
 
Decizia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) prin care sunt retrase obligaţiile pe pieţele de terminare a apelurilor de voce la puncte fixe şi mobile a intrat în vigoare, tarifele rămânând reglementate la nivel european, informează miercuri instituţia.

"După parcurgerea proceselor de consultare publică naţională şi europeană, decizia privind retragerea obligaţiilor individuale existente în sarcina furnizorilor de servicii de terminare a apelurilor de voce la puncte fixe, respectiv la puncte mobile, desemnaţi cu putere semnificativă în rundă anterioară de analize de piaţă, a intrat în vigoare, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României. Decizia ANCOM are ca efect retragerea tuturor obligaţiilor impuse la nivel naţional în sarcina operatorilor identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele relevante corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor de voce la puncte fixe, respectiv la puncte mobile în reţelele publice de telefonie", potrivit unui comunicat al ANCOM.


La baza deciziei au stat analizele realizate de ANCOM pe ambele pieţe de terminare a apelurilor, pentru evaluarea oportunităţii menţinerii, modificării sau retragerii obligaţiilor impuse anterior. Acestea au arătat că, în pofida existenţei unor bariere la intrarea pe piaţă, circumstanţele concurenţiale s-au schimbat de la precedenta etapă de evaluare a acestor pieţe.

Un element important pentru concluziile analizelor a fost intrarea în vigoare, începând cu data de 1 iulie 2021, a Regulamentului Delegat (UE) 2021/654, care reglementează, la nivel european, tarifele maxime ce pot fi percepute pentru serviciile de terminare a apelurilor. Astfel, odată eliminată cea mai importantă problemă concurenţială ce ar putea apărea pe pieţele identificate, şi anume posibilitatea furnizorilor de servicii de terminare a apelurilor de a-şi manifestă puterea de piaţă prin creşterea excesivă a tarifelor pentru terminarea în propriile reţele publice de telefonie a apelurilor provenite din alte reţele, Autoritatea a considerat că riscul apariţiei altor probleme concurenţiale la nivel naţional este minor.

"Întrucât atunci când sunt retrase anumite obligaţii impuse în sarcina unor furnizori cu putere semnificativă este necesar ca operatorii, care au calitatea de cumpărători şi sunt afectaţi de aceste măsuri, să cunoască din timp schimbările intervenite pe piaţă, ANCOM a stabilit o perioadă tranzitorie de un an de la data intrării în vigoare a deciziei. Pe parcursul acestei perioade, obligaţiile specifice impuse anterior vor fi menţinute în aceleaşi condiţii", se mai spune în comunicat.

Decizia nr. 147/2024 privind pieţele relevante din sectorul comunicaţiilor electronice corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor de voce la puncte fixe, respectiv corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor de voce la puncte mobile, precum şi de retragere a obligaţiilor individuale existente a fost publicată în Monitorul Oficial al României cu nr. 224, din data de 18 martie 2024 şi a intrat în vigoare la data publicării.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotatie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultra-rapide.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5135 / 21709
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...