
ECA: Piaţa europeană de electricitate este insuficient integrată, preţurile sunt prea mari
01 Februarie 2023
Agerpres"În pofida ambiţiei necesare şi salutare afişate de UE, pieţele energiei electrice din Europa tot nu sunt integrate pe cât ar fi posibil. Având în vedere actuala criză energetică şi a costului vieţii cu care se confruntă cetăţenii UE, a devenit chiar şi mai urgent pentru UE să îşi finalizeze piaţa internă a energiei electrice", a declarat Mihails Kozlovs, membrul Curţii care a condus acest audit.
În pofida previziunilor ambiţioase şi a anumitor eforturi, Uniunea Europeană nu a înregistrat decât progrese lente către obiectivul său de conectare a pieţelor energiei electrice pentru a asigura accesul cetăţenilor şi al întreprinderilor la energie ieftină, se arată într-un raport al Curţii de Conturi Europene.
Potrivit acestui document, întârzierile în cuplarea pieţelor naţionale ale electricităţii s-au acumulat din cauza deficienţelor în guvernanţa UE şi a unui sistem complex de instrumente de reglementare vizând facilitarea comercializării transfrontaliere, care a frânat implementarea normelor aplicabile pieţei. Monitorizarea pieţei de către Comisia Europeană şi de către ACER, agenţia UE din domeniul energiei, nu a adus nici ea suficiente îmbunătăţiri. Măsurile de supraveghere menite să limiteze abuzul de piaţă şi manipularea pieţei nu mergeau suficient de departe, ceea ce înseamnă că riscul de pe piaţa energiei electrice din UE era suportat în principal de consumatorii finali.
"În pofida ambiţiei necesare şi salutare afişate de UE, pieţele energiei electrice din Europa tot nu sunt integrate pe cât ar fi posibil. Având în vedere actuala criză energetică şi a costului vieţii cu care se confruntă cetăţenii UE, a devenit chiar şi mai urgent pentru UE să îşi finalizeze piaţa internă a energiei electrice", a declarat Mihails Kozlovs, membrul Curţii care a condus acest audit.
În 1996, UE a lansat un proiect complex de a integra pe deplin pieţele naţionale ale energiei electrice. Obiectivul urmărit era să se asigure pentru consumatori cele mai mici preţuri la energie posibile şi să se amelioreze securitatea aprovizionării cu energie a UE. Însă, la aproape 10 ani de la data programată pentru finalizarea proiectului, şi anume anul 2014, piaţa continuă în practică să fie reglementată de 27 de cadre normative naţionale. Aşa cum a scos în evidenţă actuala criză energetică, preţurile angro diferă considerabil de la un stat membru la altul, iar preţurile cu amănuntul rămân puternic influenţate de ratele naţionale de taxare şi de tarifele de reţea, în loc să fie deschise concurenţei.
Potrivit ECA, deşi au existat unele realizări majore, progresul în cuplarea tuturor pieţelor naţionale ale energiei electrice a fost lent între 2015 şi 2021 şi neuniform de la o regiune a UE la alta şi de la un segment al pieţei la altul. Niciuna dintre orientările UE, deşi cu caracter obligatoriu, nu fusese pusă în aplicare pe deplin în statele membre şi, de asemenea, nu se înregistrase niciun progres substanţial în creşterea capacităţii de transport transfrontalier.
Auditorii consideră că întârzierile au fost cauzate de alegerea Comisiei de a pune în aplicare orientările privind reţeaua prin termeni şi condiţii sau metodologii, ceea ce însemna că aprobarea acestora ţinea de responsabilitatea autorităţilor naţionale de reglementare şi a ACER. Această alegere a complicat excesiv şi a întârziat armonizarea normelor privind comerţul transfrontalier.
Auditorii subliniază că, în evaluarea impactului pe care a realizat-o, Comisia nu a analizat în mod suficient impacturile modului în care a gândit piaţa şi ale deciziilor sale în materie de guvernanţă. Monitorizarea uniformităţii punerii în aplicare de către statele membre a normelor a fost încredinţată în cea mai mare parte ACER. Auditorii au constatat însă că monitorizarea şi raportarea asigurate de ACER nu erau suficiente, în special din cauza insuficienţei datelor, a resurselor limitate şi a coordonării deficitare cu Comisia.
Supravegherea pieţei, menită să detecteze şi să descurajeze abuzul de piaţă şi manipularea pieţei, a fost de asemenea incompletă. Auditorii concluzionează că abordarea ACER în materie de colectare a datelor nu era exhaustivă, iar evaluarea pe care agenţia o efectua cu privire la datele colectate acoperea o gamă prea restrânsă de comportamente abuzive. De asemenea, ACER nu a alocat resurse suficiente pentru analiza datelor şi nu a fost în măsură să sprijine investigaţiile privind suspiciunile de abuz de piaţă transfrontalier din ce în ce mai numeroase.
Auditorii avertizează că producătorii, furnizorii şi brokerii de energie electrică pot toţi exploata lacune sau că statele membre pot intra în competiţie pentru a oferi participanţilor la piaţă cel mai permisiv mediu din punctul de vedere al sancţiunilor şi al asigurării respectării legii. În acelaşi timp, ACER nu are competenţa de a asigura faptul că statele membră aplică normele în mod uniform.
UE şi statele membre sunt responsabile împreună de politica energetică. Comerţul transfrontalier cu energie electrică ar trebui să permită accesul întreprinderilor şi al cetăţenilor la cea mai ieftină energie disponibilă. Auditorii au evaluat în ce măsură abordarea Comisiei în materie de reglementare şi supravegherea pieţei de către ACER au contribuit la obiectivul unei pieţei interne a energiei electrice care să funcţioneze corespunzător. Auditul a acoperit perioada cuprinsă între 2015 şi sfârşitul anului 2021, aplecându-se în principal asupra pieţelor angro de energie electrică.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6943 / 19561 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...