ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

EY Consumer Index: 56% dintre respondenţi sunt preocupaţi de creşterea costurilor pentru energie electrică, gaz şi apă

20 Decembrie 2024   |   BizLawyer

Majoritatea tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani sunt cel mai îngrijoraţi că nu vor putea cumpăra o locuinţă fără ajutor financiar.

 
 
Peste jumătate (56%) dintre respondenţii la studiul EY Consumer Index România 2024 sunt preocupaţi de creşterea costurilor pentru energie electrică, gaz şi apă, accesul la asistenţă medicală de calitate (54%) şi posibilitatea de a găsi un loc de muncă (52%) fiind alte preocupări importante.

De asemenea, 48% din respondenţi sunt îngrijoraţi de creşterea impozitelor şi a costului alimentelor, iar 40% cred că nu vor putea cumpăra o casă în viitorul apropiat.

Majoritatea tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani sunt cel mai îngrijoraţi că nu vor putea cumpăra o locuinţă fără ajutor financiar. Pe de altă parte, 81% dintre tinerii între 18 şi 24 de ani sunt extrem de preocupaţi de rezultatul alegerilor politice, iar 83% sunt îngrijoraţi de creşterea costului vieţii. În ceea ce priveşte evoluţia economiei naţionale, 68% dintre respondenţii între 51 şi 65 de ani sunt îngrijoraţi de viitorul acesteia.


"În 2024, starea de pesimism a românilor s-a accentuat, atât în ceea ce priveşte situaţia financiară personală, cât şi economia naţională. Dacă în 2023, principala îngrijorare era legată de creşterea preţurilor şi a costului vieţii din cauza inflaţiei, în 2024, 70% dintre respondenţi sunt preocupaţi de rezultatele alegerilor politice, considerate determinante pentru economia României. Alte îngrijorări majore includ creşterea costului vieţii (68%) şi mersul economiei (61%)", a declarat Georgiana Iancu, partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte şi liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România, citată într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, anul acesta românii au manifestat o atenţie sporită pentru a nu irosi mâncarea, procentul celor care adoptă acest comportament crescând semnificativ de la 80% anul trecut, la 89%. De asemenea, 61% dintre respondenţi nu simt nevoia de a fi la curent cu ultimele tendinţe în modă, iar 58% preferă să repare lucrurile în loc să le înlocuiască. Cât priveşte mărcile, 39% dintre respondenţi consideră că mărcile nu sunt foarte importante în deciziile lor de cumpărare.

În ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor, accesoriile de modă (68%), electronicele de consum (59%) şi jucăriile sau gadgeturile (58%) sunt principalele categorii vizate. În contrast, îmbrăcămintea, încălţămintea şi produsele de frumuseţe şi cosmetice sunt mai puţin vizate pentru economisire.

În timp ce respondenţii cu vârste sub 30 de ani doresc să îşi reducă achiziţiile pentru a economisi bani, cei din categoria de vârstă de peste 51 de ani tind să cumpere mai puţin, raţionalizându-şi nevoile de consum.

Comparativ cu anul trecut, mai mulţi respondenţi intenţionează să adopte o atitudine mai prudentă faţă de consum şi să îşi reducă cheltuielile. Totuşi, în anumite domenii, estimările consumatorilor arată că acest lucru nu va fi posibil, din cauza creşterilor anticipate ale costurilor, în special pentru energie (57%), alimente proaspete (38%) şi îmbrăcăminte-încălţăminte (23%). În plus, respondenţii prevăd cheltuieli mai mari pentru vacanţe şi sărbători (41%), activităţi recreative (27%) şi cadouri sau donaţii caritabile (26%).

Reducerea cheltuielilor vizează categorii precum mobilier sau electrocasnice (43%), gustări şi snacks-uri (41%), mâncare de la restaurant (39%), articole de lux (39%) sau echipamente sportive (32%).

Studiul mai semnalează că, de asemenea, consumatorii sunt din ce în ce mai deschişi să cumpere produse marcă proprie oferite de retaileri din categoriile de alimente proaspete (64%), îngrijirea casei şi a gospodăriei (53%) şi alimente ambalate (51%). În contextul creşterii generale a preţurilor, 62% dintre respondenţi consideră că produsele marcă proprie îi ajută să economisească bani. Totuşi, interesul pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii marcă proprie a retailerilor a scăzut semnificativ, de la 36% anul trecut la doar 26% în prezent.

Aproape două treimi dintre respondenţi (64%) au observat că unele mărci au redus dimensiunile pachetelor, menţinând însă preţurile constante sau chiar crescându-le. Acest fenomen, cunoscut sub denumirea de shrinkflation, influenţează percepţia consumatorilor. În acest context, interesul pentru evenimentele de cumpărături, precum Black Friday sau Valentine's Day a crescut, atingând 60% în acest an, comparativ cu 51% anul trecut. Aceasta sugerează o dorinţă mai mare de a profita de reduceri şi oportunităţi de economisire.

Cumpărăturile exclusiv online au câştigat popularitate, fiind preferate de 50% dintre respondenţi în timpul ultimului eveniment major de reduceri, cu o creştere de 4% faţă de anul anterior. La ultimul mare eveniment de cumpărături, majoritatea respondenţilor (32%) au declarat că au cheltuit aproximativ la fel ca în anii anteriori; totuşi, 27% au raportat cheltuieli mai mari, iar 24% au cheltuit mai puţin.

Pentru perioada sărbătorilor şi vacanţelor din decembrie şi ianuarie, 39% dintre respondenţi se aşteaptă să cheltuiască aproximativ la fel ca anul trecut, iar 37% prevăd cheltuieli mai mari.

"Românii manifestă, în general, un nivel ridicat de pesimism, această trăsătură fiind evidenţiată în numeroase studii sociale şi economice. Este pentru prima dată în ultimii trei ani când sondajul anual EY România relevă clar capitolele la care respondenţii au bifat, în proporţii semnificative, opţiunea "îngrijorat"", se mai arată în comunicat.

Astfel, două treimi (67%) dintre respondenţi se tem că situaţia economică se va înrăutăţi, ceea ce reprezintă o creştere de 7% faţă de anul precedent. În ceea ce priveşte locurile de muncă, 60% dintre respondenţi estimează că situaţia va rămâne neschimbată în 2024, ceea ce sugerează aşteptări scăzute privind îmbunătăţirea pieţei muncii. De asemenea, în 2024, peste jumătate dintre respondenţi (59%) se declară extrem de îngrijoraţi de conflicte şi războaie externe.

"Aşteptările privind creşterile de taxe şi impozite, inflaţia în ascensiune, deficitul bugetar care depăşeşte limitele acceptate de Uniunea Europeană şi majorarea constantă a preţurilor la produsele de bază contribuie la un climat tot mai îngrijorător. Toate aceste aspecte, coroborate cu tensiunea specifică unui an electoral, vin să explice pesimismul accentuat resimţit de români", a explicat Georgiana Iancu.

EY Consumer Index 2024 s-a derulat în perioada noiembrie-decembrie 2024. Din totalul respondenţilor, 42% au vârste între 18 şi 40 de ani, 43% între 41 şi 65 de ani, din care aproape 70% de gen feminin, restul, masculin. Majoritatea respondenţilor au fost din mediul urban (91%), cu 59% din Bucureşti, 9% din Cluj, 6% din Ilfov, 5% din Iaşi şi 4% din Timiş. Cei mai mulţi au studii universitare şi post-universitare - 98%, restul au studii medii şi post-liceale. Ca ocupaţie, 87% sunt angajaţi, 8% sunt liber profesionişti şi 3% pensionari, iar ca venituri, o treime dintre participanţi au venituri lunare între 5.000 - 9.999 lei, 20% între 10.000 - 15.000 lei, iar 27% depăşesc 15.000 lei.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 51,2 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 183 / 18383
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...