
Garanti BBVA România a semnat un acord de finanţare cu IFC, de 40 mil. €, pentru sprijinirea afacerilor deţinute de femei
12 Iunie 2025
AgerpresÎn ultimii ani, Garanti BBVA a obţinut finanţări de aproape 105 milioane euro de la instituţii internaţionale, care au inclus componente dedicate sprijinirii antreprenoriatului feminin.
Garanti BBVA România a semnat un nou acord de finanţare, în valoare de 40 de milioane de euro, cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, împrumutul senior negarantat, cu o maturitate de cinci ani, având scop sprijinirea companiilor deţinute şi/sau conduse de femei în România.
Conform unui comunicat remis, joi, prin acest parteneriat reînnoit, Garanti BBVA România îşi reafirmă angajamentul pe termen lung de a promova incluziunea financiară, direcţionând fonduri către microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii (W-MIMM) deţinute de femei.
"Sprijinirea afacerilor deţinute sau conduse de femei este o prioritate strategică pentru Garanti BBVA România. Suntem onoraţi să continuăm colaborarea solidă cu IFC şi să contribuim, prin acest nou acord, la dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România. Antreprenoarele joacă un rol din ce în ce mai important în economie, iar misiunea noastră este să fim alături de acestea cu soluţii financiare dedicate şi parteneriate de încredere", a declarat Mustafa Tiftikcioglu, CEO al Garanti BBVA România, citat în comunicat.
Conform unui comunicat remis, joi, prin acest parteneriat reînnoit, Garanti BBVA România îşi reafirmă angajamentul pe termen lung de a promova incluziunea financiară, direcţionând fonduri către microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii (W-MIMM) deţinute de femei.
"Sprijinirea afacerilor deţinute sau conduse de femei este o prioritate strategică pentru Garanti BBVA România. Suntem onoraţi să continuăm colaborarea solidă cu IFC şi să contribuim, prin acest nou acord, la dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România. Antreprenoarele joacă un rol din ce în ce mai important în economie, iar misiunea noastră este să fim alături de acestea cu soluţii financiare dedicate şi parteneriate de încredere", a declarat Mustafa Tiftikcioglu, CEO al Garanti BBVA România, citat în comunicat.
La rândul său, Marcelo Castellanos, senior Country Manager al IFC pentru Europa de Sud-Est, a subliniat că promovarea incluziunii financiare a femeilor este unul dintre pilonii principali ai activităţii IFC în România.
"Acest proiect se bazează pe parteneriatul nostru de lungă durată cu Garanti BBVA şi reprezintă prima noastră investiţie din România dedicată în întregime afacerilor deţinute şi conduse de femei", a spus Castellanos.
În ultimii ani, Garanti BBVA a obţinut finanţări de aproape 105 milioane euro de la instituţii internaţionale, care au inclus componente dedicate sprijinirii antreprenoriatului feminin. Din această sumă, 82,5 milioane euro au fost atrase de la International Finance Corporation (IFC).
În prezent, statisticile arată că aproape 620.000 de femei din România sunt acţionari sau asociaţi în companii active, reprezentând peste 36% din structurile de proprietate. În plus, aproximativ 187.000 de femei sunt persoane fizice autorizate sau membri ai întreprinderilor individuale ori familiale, ceea ce înseamnă 40% din totalul persoanelor implicate în astfel de entităţi economice, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), se subliniază în comunicat.
Banca Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, alături de Garanti BBVA Leasing şi Garanti BBVA Fleet Management, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing şi servicii de management al flotei. În 2023, banca a celebrat 25 de ani de prezenţă activă în cadrul sistemului bancar românesc.
Garanti BBVA România este deţinută de Garanti BBVA, a doua bancă privată din Turcia, din punct de vedere al activelor, având ca acţionar majoritar grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).
IFC - membră a Grupului Băncii Mondiale - este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare axată pe sectorul privat din pieţele emergente, ce activează în peste 100 de ţări. În anul fiscal 2024, IFC a angajat un nivel record de 56 de miliarde de dolari pentru companii private şi instituţii financiare din ţările în curs de dezvoltare, valorificând soluţiile oferite de sectorul privat şi mobilizând capital privat pentru a crea o lume fără sărăcie, pe o planetă locuibilă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 512 / 19797 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...