Guvern | Raport: Administrația publică - fragmentată și supradimensionată în raport cu rezultatele; fondurile publice - distribuite inechitabil
08 Mai 2026 Agerpres
Guvernul precizează, într-un comunicat transmis vineri, că documentul reprezintă 'o radiografie de ansamblu a statului român: administrația locală, centrală și companiile de stat', fiind primul raport de acest tip realizat la nivelul Executivului.
Administrația publică din România rămâne fragmentată, supradimensionată și ineficientă în raport cu rezultatele obținute, iar fondurile publice sunt distribuite inechitabil, se arată în Raportul privind Analiza Eficienței Administrației Publice Centrale și Locale, elaborat de Cancelaria Prim-Ministrului în cursul anului 2025, pe baza datelor din 2024.
Guvernul precizează, într-un comunicat transmis vineri, că documentul reprezintă 'o radiografie de ansamblu a statului român: administrația locală, centrală și companiile de stat', fiind primul raport de acest tip realizat la nivelul Executivului.
Guvernul precizează, într-un comunicat transmis vineri, că documentul reprezintă 'o radiografie de ansamblu a statului român: administrația locală, centrală și companiile de stat', fiind primul raport de acest tip realizat la nivelul Executivului.
'Considerăm că publicarea acestor informații constituie o obligație față de cetățeni, independentă de orice configurație politică. Administrația publică a funcționat, în mod sistematic, fără transparență reală, cu resurse publice gestionate departe de ochii contribuabililor și date esențiale despre dimensiunea și costul aparatului administrativ dispersate între instituții, fără o imagine de ansamblu accesibilă publicului. Raportul de față este materializarea concretă a angajamentului de transparentizare a activității statului: o radiografie amplă, bazată pe date oficiale, pusă la dispoziția fiecărui cetățean', menționează Guvernul.
Deși raportul folosește date din 2024, Guvernul afirmă că datele și analizele prezentate oferă în continuare o imagine corectă, coerentă și fundamentată a situației administrației publice din România, iar structurile administrative analizate, dimensiunea aparatului de stat, cheltuielile de personal și indicatorii de performanță la nivel local nu au suferit modificări fundamentale.
Documentul analizează numărul și cheltuielile de personal din administrația centrală și locală, situația companiilor de stat, indicatorii financiari ai administrației locale, accesarea fondurilor guvernamentale și europene, precum și date demografice și indicatori ai serviciilor publice.
Datele utilizate în raport au fost colectate exclusiv din surse oficiale și au fost prelucrate cu sprijinul Băncii Mondiale. Ele au fost transmise în formă anonimizată, în conformitate cu reglementările privind protecția datelor cu caracter personal.
'Demersul colectării și prelucrării datelor a fost de durată pentru că bazele de date sunt fragmentate, motiv pentru care acuratețea este de 95%. Este încă o dovadă a necesității digitalizării', mai arată Executivul.
Raportul evidențiază 'o serie de disfuncționalități și vulnerabilități care afectează profund capacitatea instituțiilor publice de a răspunde eficient nevoilor cetățenilor și de a valorifica resursele existente', în acest sens fiind menționată 'fragmentarea și incoerența bazelor de date instituționale', 'raportări neuniforme și erori sistemice', 'supradimensionarea aparatului administrativ în anumite zone' și 'inechități și dezechilibre în finanțarea publică'.
'Nu există o bază unitară, integrată și standardizată a personalului și posturilor din sectorul public. Informațiile colectate de la Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii (ITM), ANFP, Ministerul Dezvoltării, MIPE și alte instituții diferă semnificativ și sunt greu de corelat între ele. Fiecare instituție raportează date în formate diferite, iar nomenclatoarele utilizate nu sunt armonizate, ceea ce face dificilă agregarea, comparația și interpretarea datelor la nivel național. Formele contractuale variate (contracte individuale de muncă, funcționari publici, contracte de mandat, demnitari) nu sunt monitorizate integrat, ceea ce generează lacune semnificative în înțelegerea dimensiunii reale a aparatului administrativ', se arată în document.
De asemenea, sistemele actuale de raportare (ex. FOREXEBUG, REVISAL, baze ANFP) sunt alimentate uneori manual de mii de raportori locali, permițând un grad mare de eroare.
'S-a constatat un număr ridicat de angajați cu contracte multiple, inclusiv cazuri de contracte multiple cu normă întreagă, ceea ce ridică suspiciuni privind activitatea reală a acestora și utilizarea resurselor. O parte importantă din datele analizate conține inconsistențe evidente, precum companii care figurează cu cheltuieli fără venituri', se menționează în raport.
Totodată, documentul arată că, deși unele instituții de nivel central au un număr redus ca entități, ele concentrează o parte semnificativă a personalului și cheltuielilor, iar la polul opus nivelul deconcentrat este disproporționat numeric.
'Există discrepanțe majore în alocarea resurselor guvernamentale și europene între județe și UAT-uri, fără o corelare clară cu nevoile reale sau cu performanța administrativă. Investițiile din fonduri europene s-au concentrat semnificativ în anumite regiuni (ex. Cluj, Bihor, Alba, Ilfov), în timp ce altele au rămas constant subfinanțate (ex. Teleorman, Vaslui, Caraș-Severin), accentuând decalajele teritoriale. Companiile de stat subvenționate, în special cele cu pierderi structurale, absorb anual miliarde de lei fără o perspectivă de redresare sau evaluare a performanței reale', se mai precizează în raport.
La capitolul concluzii, raportul menționează că, 'deși ponderea cheltuielilor de personal nu este la cel mai înalt punct din ultimii 20 de ani, se observă o tendință de creștere din nou'.
'Cheltuielile cu personalul în România au fost de 10,1%, la nivelul mediei UE. Se pot observa însă și țări cu un procent semnificativ mai redus față de media UE (Irlanda cu 6,2% din PIB, Elveția cu 7,3% din PIB sau Germania, cu 8,1% din PIB)', se mai arată în document.
Raportul mai evidențiază că, deși în 2000 România avea poate cel mai mic număr de angajați la stat din totalul angajaților din țară, se observă o creștere semnificativă în anul 2020, depășind media europeană.
'Administrația publică din România rămâne fragmentată și supradimensionată în raport cu rezultatele obținute, iar lipsa unei corelări clare între resursele alocate, performanță și impact conduce la ineficiență și risipă. Fondurile publice sunt distribuite inechitabil, fără criterii clare, accentuând decalajele teritoriale. Sectorul companiilor de stat este marcat de dezechilibre, numeroase entități fiind menținute prin subvenții fără legătură cu performanța. În plus, criza de guvernanță a datelor face foarte dificilă evaluarea corectă și planificarea eficientă', mai concluzionează raportul.
Totodată, în document se mai menționează că 'este incontestabil că a existat un progres al entităților de stat în optimizarea și eficientizarea cheltuielilor'.
'Sunt numeroase exemple de bune practici unde autorități publice performează, atât prin creșterea veniturilor din surse multiple cât și prin reducerea cheltuielilor care nu aduc beneficii comunității. Sunt povești de succes ale companiilor cu capital de stat care, pe lângă rolul crucial pe care îl au în buna desfășurare a activităților statului, reușesc să genereze venituri semnificative la bugetul de stat. Urmând aceste exemple, entitățile publice din România pot să treacă la următorul nivel: reducerea semnificativă a cheltuielilor instituțiilor prin comasări și reduceri de personal proactive, urmărind inclusiv ieșirile naturale din sistem; extinderea unei politici de M&A pentru companiile de stat și a unei politici de expansiune a acestora în piețele din proximitatea României plus o politică mai strictă asupra execuției bugetare atât pe partea de cheltuieli, cât și din perspectiva veniturilor', mai arată raportul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 21647 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





