ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ONRC: Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a crescut cu 5,64%, în primele 8 luni din 2023

16 Octombrie 2023   |   AGERPRES

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.447.

 
 
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele opt luni din 2023 a fost de 10.139, în creştere cu 5,64% comparativ cu perioada similară din 2022, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.231 (număr în creştere cu 21,4% faţă de ianuarie-august 2022), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 690 firme suspendate (în creştere cu 50%), Braşov - 481 (plus 23,02%), Iaşi - 434 (-1,59%) şi Timiş - 371 (plus 13,11%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Tulcea - 67 (în scădere cu 18,29% faţă de primele opt luni din 2022), Giurgiu - 67 (minus 20,24%), Ialomiţa - 69 (plus 15%) şi Covasna - 70 (minus 15,66%).


Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.447 (-10,20%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 991 suspendări (+14,57%) şi informaţii şi comunicaţii - 964 suspendări (+50,39%).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4907 / 19911
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...