
Planul eminenței cenușii a președintelui Trump pentru o reformă financiară globală. Cu pistolul la tâmpla partenerilor Washingtonului (AFP)
16 Aprilie 2025
AgerpresDoctrina, detaliată într-un text de 41 de pagini publicat în noiembrie, îi aparține lui Stephen Miran, președintele Consiliului Consilierilor Economici al Casei Albe și absolvent al Universității Harvard.
O reformă globală majoră menită să deprecieze dolarul în avantajul Statelor Unite, cu pistolul la tâmpla partenerilor Washingtonului, este planul unuia din principalii consilieri ai președintelui Donald Trump și ar putea fi sursa politicii liderului de la Casa Albă, transmite miercuri AFP într-o analiză.
Doctrina, detaliată într-un text de 41 de pagini publicat în noiembrie, îi aparține lui Stephen Miran, președintele Consiliului Consilierilor Economici al Casei Albe și absolvent al Universității Harvard.
Textul său a fost mult comentat de la începutul ofensivei comerciale a președintelui Trump deoarece pledează pentru introducerea taxelor vamale ca instrument de presiune.
'Din punct de vedere comercial, dolarul este în mod constant supraevaluat', scrie Stephen Miran în textul său. Aceasta 'face exporturile americane mai puțin competitive, importurile americane mai puțin costisitoare și handicapează industria producătoare' deoarece descurajează înființarea de fabrici în SUA.
Doctrina, detaliată într-un text de 41 de pagini publicat în noiembrie, îi aparține lui Stephen Miran, președintele Consiliului Consilierilor Economici al Casei Albe și absolvent al Universității Harvard.
Textul său a fost mult comentat de la începutul ofensivei comerciale a președintelui Trump deoarece pledează pentru introducerea taxelor vamale ca instrument de presiune.
'Din punct de vedere comercial, dolarul este în mod constant supraevaluat', scrie Stephen Miran în textul său. Aceasta 'face exporturile americane mai puțin competitive, importurile americane mai puțin costisitoare și handicapează industria producătoare' deoarece descurajează înființarea de fabrici în SUA.
Dolarul, susținut de puterea americană, este în mod tradițional o monedă de refugiu pentru investitori în caz de război sau criză. De asemenea, este folosit de companiile și statele străine pentru a cumpăra petrol și avioane, la prețuri denominate în dolari. Acest lucru le permite americanilor să se îndatoreze, teoretic, fără limite, deoarece există întotdeauna cineva dispus să îi împrumute. Însă, potrivit lui Stephen Miran, acest sistem internațional face să crească valoarea dolarului.
Prin urmare, Miran cere o reformă majoră în conformitate cu Acordurile Plaza, semnate în 1985 la New York de mai multe state și care prevăd deprecierea dolarului. Ar fi vorba, așadar, în prezent, de 'Acordul Mar-a-Lago', după numele reședinței lui Donald Trump din Florida.
Stephen Miran consideră că impunerea de tarife mari ar trebui, inițial, să împingă în sus dolarul. Cu toate acestea, s-a întâmplat exact opusul după lansare războiului comercial la începutul lunii aprilie, dolarul fiind în cădere liberă.
Pentru a face să scadă valoarea dolarului, Stephen Miran crede că partenerii americani ar putea să vândă dolarii pe care îi dețin.
O altă propunere se referă la schimbarea bonurilor de trezorerie deținute de creditori, în general împrumuturi pe câțiva ani, cu datorii pe o sută de ani. Astfel, SUA nu ar trebui să le ramburseze în mod regulat și ar limita potențiala creștere a ratelor dobânzilor determinată de temerile unei astfel de tulburări financiare pe piețe, spune Stephen Miran.
El propune, de asemenea, o 'redevență' asupra dobânzilor plătite deținătorilor străini de bonuri ale Trezoreriei americane astfel încât să umple vistieria națională. Țările cooperante și-ar putea vedea tarifele reduse și ar putea continua să se bazeze pe umbrela militară a SUA, estimează Miran.
Vicky Redwood, consilieră economică a companiei britanice Capital Economics, consideră că modificarea forțată a obligațiunilor deținute de creditorii SUA ar fi, de facto, echivalentă cu o incapacitate de plată.
Redevența pe bonurile Trezoreriei americane pare 'deosebit de nerealistă', avertizează, de asemenea, experții băncii elvețiene Pictet într-o notă, deoarece poate fi 'interpretată ca o încălcare a contractului sau ca o incapacitate de plată'.
'Totul depinde de conținutul contractului', consideră însă Eric Monnet, profesor la Școala de Economie din Paris. 'Dacă Statele Unite reușesc să obțină un acord din partea (altor) țări, din punct de vedere legal acest lucru se poate face fără neîndeplinirea obligațiilor', a spus el la o conferință recentă.
Chiar Stephen Miran recunoaște în textul său 'riscul unei volatilități nedorite a economiei și a piețelor'. Calea este 'îngustă', a recunoscut el. În ultimele zile, Miran a părut chiar că își temperează doctrina printr-o atitudine mai puțin ofensivă într-unul din discursuri.
Economiștii sunt în general foarte critici la adresa doctrinei sale.
Acest proiect de acord de la Mar-a-Lago 'este greșit din punct de vedere teoretic și practic', consideră Pictet, punând la îndoială argumentele lui Stephen Miran cu privire la originile supraevaluării dolarului.
Potrivit lui Adam Slater, economist la firma britanică Oxford Economics, intervievat de AFP, ar fi nevoie de o scădere a dolarului 'cu peste 20% (...) pentru a reduce în mod semnificativ deficitul comercial', iar Slater se îndoiește că aceasta ar fi fezabil.
'Dacă SUA vor cu adevărat să își reducă deficitele comerciale, există modalități mai bune de a realiza acest lucru', este de părere și Vicky Redwood, care evidențiază riscurile creșterii ratelor dobânzilor la împrumuturile americane.
Acestea din urmă au crescut semnificativ începând de lunea trecută (7 aprilie), atingând niveluri foarte ridicate în cursul acelei săptămâni, un semn de îngrijorare crescândă cu privire la politica economică a SUA, chiar dacă președintele Donald Trump nu a aprobat public planul lui Miran. Cu toate acestea, ratele dobânzilor au scăzut în ultimele două sesiuni, luni și marți săptămâna aceasta.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 836 / 19758 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...