ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul RoPay este operaţional începând de luni

14 Octombrie 2024   |   Agerpres

Primele bănci participante sunt CEC Bank şi Libra Internet Bank, iar în stadii avansate de implementare se află BRD Societe Generale, ING Bank România, BCR şi Banca Transilvania, care vor lansa RoPay anul acesta şi pe parcursul lui 2025, precizează sursa citată.

 
 
Noul sistem RoPay se va operaţionaliza începând de luni şi va permite utilizatorilor plata instant cu mobilul în conformitate cu Schema naţională de plăţi, a anunţat Transfond, printr-un comunicat.

Primele bănci participante sunt CEC Bank şi Libra Internet Bank, iar în stadii avansate de implementare se află BRD Societe Generale, ING Bank România, BCR şi Banca Transilvania, care vor lansa RoPay anul acesta şi pe parcursul lui 2025, precizează sursa citată.

Dezvoltat de către Transfond, RoPay este serviciul de iniţiere plăţi instant cu mobilul, direct de la un cont bancar la altul A2A, ("account-to-account"), care utilizează tehnologii precum scanare de cod QR, deep link, NFC (contactless) sau numărul de mobil ca alias ("proxy") pentru IBAN. Fiecare bancă sau comerciant poate implementa unul sau mai multe tipuri de plată RoPay, în funcţie de propria strategie.


"Serviciul RoPay intră în producţie treptat, pe măsură ce băncile participante introduc noi funcţionalităţi şi acoperă noi situaţii de utilizare, iar utilizatorii se familiarizează cu serviciul. Prima utilizare disponibilă este pentru plăţi P2P ("person-to-person") în proximitate. RoPay este disponibil non-stop, 24/7, inclusiv în weekenduri şi zilele de sărbătoare legală, garantând astfel accesul continuu la fonduri pentru toţi utilizatorii. Prin RoPay se pot iniţia plăţi instant între conturi aflate la bănci diferite sau între conturi aflate la aceeaşi bancă, fără utilizarea detaliilor bancare", se arată în comunicat.

Serviciul este pus la dispoziţia consumatorilor finali prin intermediul aplicaţiilor de mobile banking ale băncilor participante.

Pentru a utiliza RoPay, este nevoie ca atât plătitorul, cât şi beneficiarul să aibă instalate aplicaţiile de mobile banking ale băncilor unde deţin conturile, iar băncile lor să ofere serviciul. Plăţile sunt procesate instant, în mai puţin de 10 secunde, la cele mai înalte standarde de securitate, asigurându-se protecţia datelor şi tranzacţiilor, precizează sursa citată.

Serviciul este guvernat de Schema RoPay, avizată de Banca Naţională a României şi administrată de Transfond şi Asociaţia Română a Băncilor.

"RoPay urmăreşte să transforme plăţile în România, fiind o nouă modalitate de plată dezvoltată împreună cu sistemul bancar românesc, permiţând iniţierea plăţilor fie între persoane, fie între acestea şi comercianţi, atât în mediul online, cât şi în mediul fizic, cu ajutorul telefonului mobil. RoPay este o alternativă la cash sau la plăţile cu cardul, care ţine pasul cu inovaţiile tehnologice, clientul final fiind cel care alege, în cele din urmă, cum doreşte să efectueze plata, în funcţie de preferinţele sale. De asemenea, serviciul facilitează plăţile între persoane fizice, oferind un mod rapid, simplu şi gratuit pentru acestea. Standardizarea prin Schema RoPay asigură interoperabilitate şi simplitate pentru consumatori, bănci, procesatori de plăţi şi comercianţi. Pe termen scurt sau mediu, se aşteaptă ca toate băncile să ofere acest serviciu, făcându-l accesibil tuturor clienţilor din România", a declarat Sabin Carantină, director general al Transfond, în comunicat.

La rândul său, Bogdan Neacşu, preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a susţinut că serviciul RoPay aduce plus valoare consumatorului prin viteză, costuri mai reduse şi disponibilitate continuă.

"Viziunea pentru plăţile de retail elaborată de Asociaţia Română a Băncilor devine realitate prin implementarea serviciului RoPay, aliniindu-se astfel la tendinţele şi reglementările europene în materie. Serviciul RoPay, care este un produs naţional, aduce plus valoare consumatorului prin beneficii ce se diferenţiază de alte opţiuni de plăţi, prin viteză, costuri mai reduse şi disponibilitate continuă. Adoptarea acestor tehnologii digitale inovative în serviciile financiar-bancare naţionale adresează un orizont de aşteptare şi cerinţele consumatorilor privind simplificarea accesului la operaţiuni bancare, cu asigurarea securităţii tranzacţiilor, datelor şi fondurilor", a subliniat Bogdan Neacşu.

Transfond este administratorul şi operatorul Casei de Compensare Automată a plăţilor comerciale interbancare de retail. Compania îşi propune să fie principalul partener al comunităţii financiar-bancare din România în domeniul plăţilor (atât în moneda locală cât şi în euro, naţional şi transfrontalier), al serviciilor adiacente sau complementare plăţilor interbancare, exploatând la maximum infrastructura şi know-how-ul de care dispune. Acţionarul principal al Transfond este Banca Naţională a României, iar cealaltă parte a acţionariatului este reprezentată de 18 bănci comerciale active în piaţa românească. Transfond a dezvoltat o serie de soluţii complexe, în beneficiul sectorului financiar autohton, dar şi al societăţilor comerciale şi al consumatorilor finali de servicii financiare: Plăţi Instant, serviciul Afişare Nume Beneficiar (SANB), AliasPay, e-Factur@ şi e-Arhiv@.

Asociaţia Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociaţii profesionale din România, care reprezintă întreaga piaţă bancară, fiind formată din 33 de bănci active ca persoane juridice române sau străine în sectorul financiar şi care s-a extins prin includerea a 12 membri afiliaţi, companii non-bancare.

Cu o vechime de peste 20 de ani în România şi de peste 40 ani la nivel mondial, Montran este lider de piaţă în dezvoltarea de sisteme de plăţi atât pentru infrastructura băncilor naţionale cât şi pentru bănci comerciale. În România, compania a dezvoltat pentru BNR sistemele ReGIS si Safir, iar pentru Transfond sistemele SENT, Plăţi Instant şi RoPay precum şi multe sisteme de conectivitate pentru o parte dintre băncile comerciale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3691 / 21444
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Interviuri Esențiale | Horea Popescu, Managing Partner CMS România, după preluarea funcției de Managing Director pentru Europa Centrală și de Est: ”Ascensiunea liderilor locali către coordonarea regională este un pas normal în dezvoltarea firmei. Modelul nostru de management se sprijină pe pilonii transparenței și predictibilității. Vizăm o evoluție care să protejeze capitalul uman, pilonul central al oricărei firme de avocatură, asigurând totodată o prezență regională consolidată pentru a răspunde cu excelență nevoilor clienților noștri”
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...