ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Renault a înregistrat vânzări în scădere cu 6,7% la nivel mondial, în 2021; circa 985.000 de unităţi comercializate în Europa

17 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Cât priveşte mixul de vânzări de vehicule hibride de pasageri, Renault a consemnat creşteri la modelele Clio (19%), Captur (24%) şi Arkana (56%).

 
 
Vânzările Renault, la nivel mondial, au ajuns la 1.751.089 de unităţi, în 2021, în scădere cu 6,7% comparativ cu anul precedent, în timp ce în Europa cota de piaţă a constructorului a scăzut cu 0,7 puncte procentuale, până la 7,1%, şi 984.784 de unităţi comercializate, arată datele companiei publicate, luni.
 
În acelaşi timp, pe piaţa din România, Renault ocupă a doua poziţie în topul mărcilor importate înmatriculate în 2021, cu un volum total vândut de 10.144 unităţi şi o cotă de piaţă de 7,3% (-0,8 puncte procentuale faţă de 2020), pe o piaţă în scădere cu peste 5%. Cel mai vândut model al mărcii rămâne Renault Clio, cu un volum total de 2.945 unităţi, urmat de Captur (2.017 unităţi) şi Megane (1.765 unităţi), încadrându-se în top 15 modele, cu o cotă de piaţă cumulată de 5,6%.
 
Gama de vehicule utilitare uşoare Renault a fost completată anul trecut, prin lansarea noilor modele: Express, aflat la prima generaţie, Kangoo şi Trafic, care au performat în segmentele lor. Renault se situează pe locul 2 mărci importate cu 2.063 de unităţi, înregistrând o cotă de piaţă de 12%, în creştere cu +1,7 puncte faţă de anul precedent.
 
Totodată, gama E-Tech a reprezentat 23% dintre vânzările de vehicule de persoane ale mărcii Renault, în România. În acest context, vehiculele 100% electrice au reprezentat un volum total de 372 de unităţi (5% cotă de piaţă, locul 3 mărci importate), din care 347 din gama Zoe şi 25 de Kangoo Z.E. În zona de vehicule hibride şi plug-in hibride, Renault a înregistrat un volum total de 1.521 de unităţi, dintre care 905 de Captur, 397 de Arkana şi 219 de Clio. În cazul modelului Arkana, cel mai recent SUV al mărcii, lansat în aprilie 2021, unul din două vehicule vândute este în versiune E-Tech.
 
Conform unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, Renault confirmă trecerea rapidă către electrificare cu o creştere impresionantă a mixului său de vehicule EV şi hibride de 52% din vânzările de retail în Europa. Gama E-Tech reprezintă, la ora actuală, 30% din vânzările de autoturisme Renault în Europa în 2021, pe o piaţă care se ridică la 26%.
 
De asemenea, la nivel european, Renault se află pe podiumul EV în Franţa (lider), în Italia (poziţia a 2-a) şi în Germania (locul 3). În acest sens, modelul Zoe, lansat în anul 2012, îşi menţine poziţia de lider de piaţă în segmentul EV din Franţa şi ocupă locul secund în Europa.
 
Cât priveşte mixul de vânzări de vehicule hibride de pasageri, Renault a consemnat creşteri la modelele Clio (19%), Captur (24%) şi Arkana (56%).
 
La nivel mondial, vânzările constructorului auto francez au ajuns la 1.751.089 de unităţi (-6,7% faţă de 2020) şi o cotă de piaţă de 4,7% (-0,6 puncte vs 2020). În plus, Renault a atins o cotă de piaţă de 7,1% (-0,7 puncte), până la 984.784 de unităţi, în Europa.
 
"Pieţele din afara Europei reprezintă acum 44% din vânzările producătorului auto (+2 puncte faţă de 2020) şi se concentrează mai mult pe profit. Lansarea Noului Renault Duster a contribuit la succesul strategiei noastre şi a înregistrat vânzări mari: 41.000 de unităţi în Rusia (+31%), 22.000 de unităţi în Brazilia (+15% faţă de 2020), 6.200 de vânzări în Mexic (+55% faţă de 2020) şi 9.100 de vânzări în Columbia (+34% faţă de 2020). În India, Noul Renault Kiger este un succes, cu 29 000 de unităţi vândute. Reprezentând deja 30% din vânzările Renault, confirmă strategia de upselling a Renault pentru această piaţă. Pentru piaţa de vehicule utilitare (fără caroseria pick-up) Renault recuperează primul loc european cu numeroase lansări de succes. O gamă cu totul nouă de vehicule utilitare este acum disponibilă pentru clienţii noştri, cu noile Express Van şi Kangoo Van. Organizaţia International Van Of The Year a premiat noua furgonetă Kangoo drept Van of The Year 2022, recunoscând punctele forte ale diviziei comerciale uşoare Renault", se precizează în comunicat.
 
Renault a preluat compania Dacia în anul 1999, marcă relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11653 / 19590
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...