ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România va funcţiona cu frâna de mână trasă, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025 (analişti)

11 Iunie 2024   |   Agerpres

Potrivit unei analize Sierra Quadrant, peste 16.000 de companii şi-au închis porţile în primele patru luni ale acestui an, cu aproape 3.000 mai multe decât în anul precedent.

 
 
Economia trece printr-un amplu proces de restructurare, determinat de efectele creşterilor de taxe, ale inflaţiei, scăderii vânzărilor şi accentuării blocajului financiar iar România va funcţiona cu frâna de mână trasă în următorii doi ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025, consideră partenerul coordonator Sierra Quadrant, Ovidiu Neacşu.

"Aşa cum avertizam încă de acum 2 ani, restructurarea afacerilor va deveni cuvântul de ordine în business-ul românesc. Sunt sute de companii care au ales să îşi pregătească afacerile pentru vremuri de criză, să îşi reducă expunerile şi să caute soluţii financiare de backup în caz de nevoie. România va funcţiona, practic, cu frâna de mână trasă în următorii doi ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025'', a declarat Ovidiu Neacşu, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.


Potrivit unei analize Sierra Quadrant, peste 16.000 de companii şi-au închis porţile în primele patru luni ale acestui an, cu aproape 3.000 mai multe decât în anul precedent.

"În primele patru luni din 2024 au fost dizolvate 16.153 de firme, faţă de 13.300 cu un an în urmă şi de 10.677 în 2012. Recordul precedent era înregistrat în 2016, cu 13.181 de companii dizolvate", se precizează în comunicat.

Cele mai multe firme care au fost dizolvate în primele patru luni din acest an activau în comerţ şi servicii (4.389), urmate de cele din sectorul construcţiilor (1.662), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (1.572) şi industria prelucrătoare (1.403).

Marea lor majoritate sunt firme din sectorul IMM-urilor, puternic afectate de efectele inflaţiei, creşterilor de taxe şi ale scăderii consumului, precizează analiştii.

În topul domeniilor în care au fost dizolvate cele mai multe firme urmează sectorul transportului şi depozitării (1.202), informaţii şi comunicaţii (1.082), activităţi de servicii administrative (843) şi hoteluri şi restaurante (840).

Potrivit analiştilor companiei, nici la precedenta criză economică nu s-a înregistrat un asemenea număr de firme dizolvate, semn că încrederea investitorilor în dinamica economică este la un nivel foarte scăzut.

"Economia trece printr-un amplu proces de restructurare, determinat, în mare parte, de efectele creşterilor de taxe, ale inflaţiei, scăderii vânzărilor şi accentuării blocajului financiar'', a afirmat Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant, în comunicat.

Dacă dinamica dizolvărilor de firme din primele 4 luni se va menţine şi în lunile următoare, nu este exclus ca numărul firmelor ieşite din peisajul economic să se apropie de pragul de 50.000, faţă de 39.031 în 2023, subliniază sursa citată.

Mai mult, datele de la Registrul Comerţului indică un număr total de 58.899 de firme aflate în dificultate (radieri, insolvenţe, dizolvări şi suspendări de activitate) în primele patru luni din 2024, cu peste 15.000 mai multe decât în 2023 (43.585).

În primele 4 luni din acest an au fost radiate 32.626 de firme, 16.153 au fost dizolvate, 7.594 şi-au suspendat activitatea şi 2.526 au intrat în insolvenţă.

Anul trecut, peste 133.000 de firme au intrat în dificultate (16.335 de companii şi-au suspendat activitatea, 39.031 au fost dizolvate, 71.241 au fost radiate iar 6.650 au intrat în insolvenţă).

Potrivit specialiştilor, companiile cu cele mai mari probleme, în momentul de faţă, sunt cele din comerţ, agricultură, industrie şi construcţii, acolo unde creşterea taxelor, scăderea puterii de cumpărare şi limitarea creditării au creat multiple probleme.

"Printre firmele care şi-au închis porţile, în prima parte a anului, cele mai multe sunt aşa numitele firme zombie, cu capitaluri negative, incapabile să facă faţă provocărilor din prezent. Probabil numărul lor va creşte semnificativ în următoarea perioadă. Pentru restul, şansa continuării activităţii este dată de necesara restructurare a operaţiunilor, de adaptare a ofertei de produse şi servicii la noua realitate, de adoptarea unor planuri de planificare strategică'', spun experţii citaţi în comunicat.

Potrivit Sierra Quadrant, restructurarea operaţiunilor nu înseamnă doar să să îşi reducă datoriile, să îşi rezolve problemele de finanţare, firmele având nevoie de un program de planificare strategică, de o evaluare completă a business-ului - cine sunt clienţii, cum arată piaţa, care sunt competitorii, dacă au posibilităţi de inovare.

Investitorii pot evita insolvenţa, falimentul sau blocarea activităţii dacă apelează la instrumentele legale pe care le au la dispoziţie, precum acordul de restructurare sau concordatul preventiv.

Acordul de restructurare funcţionează ca un instrument proactiv, permiţând afacerilor să abordeze problemele financiare înainte ca acestea să escaladeze în insolvenţă si chiar faliment. Companiile pot elabora un plan de restructurare adaptat nevoilor şi constrângerilor unice ale afacerilor lor, fără a fi limitaţi de procedurile rigide de insolvenţă, explică documentul citat.

Un barometru de opinie în rândul investitorilor, realizat de Sierra Quadrant la finele anului trecut, arăta că 3 din 5 respondenţi (62%) şi-au trecut drept principal obiectiv în 2024 restructurarea şi optimizarea operaţiunilor financiare.

Motivele invocate de antreprenori sunt legate în primul rând de creşterea taxelor, menţionată de 67% dintre ei, scăderea vânzărilor (43%), accentuarea blocajului financiar (41%) şi creşterea costurilor operaţionale (38%).

Cu o experienţă de peste 25 de ani în mediul de business românesc, Sierra Quadrant este una dintre cele mai importante companii specializate în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu etc.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4773 / 21795
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...