
Scăderea activităţii economice în zona euro s-a accentuat luna aceasta (S&P Global)
23 August 2023
AgerpresDeclinul activităţii economice în zona euro vine după ce firmele au finalizat vechile comenzi, iar în sectorul serviciilor, indicatorul PMI a scăzut până la 48,3 puncte în august, de la 50,9 luna precedentă, fiind prima prima dată în acest când este sub nivelul de 50 puncte.
Scăderea activităţii economice în zona euro s-a accentuat luna aceasta mai mult decât se estima, mai ales în Germania, cea mai mare economie europeană, arată datele preliminare publicate miercuri de S&P Global, transmite Reuters.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor (considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei), a scăzut la 47 puncte în august, de la 48,6 puncte luna precedentă. Este cel mai sever declin din noiembrie 2020. Analiştii se aşteptau la un nivel de 48,5 puncte în august.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor (considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei), a scăzut la 47 puncte în august, de la 48,6 puncte luna precedentă. Este cel mai sever declin din noiembrie 2020. Analiştii se aşteptau la un nivel de 48,5 puncte în august.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
Declinul activităţii economice în zona euro vine după ce firmele au finalizat vechile comenzi, iar în sectorul serviciilor, indicatorul PMI a scăzut până la 48,3 puncte în august, de la 50,9 luna precedentă, fiind prima prima dată în acest când este sub nivelul de 50 puncte. Analiştii se aşteptau la un nivel de 50,5 puncte în august.
"Sectorul serviciilor din zona euro arată din păcate semne de încetinire, apropiindu-se de performanţele slabe din industrie. Într-adevăr, companiile din sectorul serviciilor au raportat în august primul declin al activităţii de la finalul anului trecut, în timp ce indicele care măsoară producţia a scăzut din nou", a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.
Indicele privind preţurile de producţie a scăzut la 55,9 puncte în august, de la 56,1 puncte luna precedentă. Este cel mai sever declin din octombrie 2021. În schimb, indicele care măsoară activitatea de producţie a urcat la 43,7 puncte în august, de la 42,7 puncte luna precedentă. Este primul avans din ultimele şapte luni, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de 42,6 puncte în august.
Inflaţia în zona euro continuă să se menţină la un nivel ridicat, în pofida unor decizii agresive de înăsprire a politicii monetare. Luna trecută, BCE a anunţat o nouă majorare a dobânzii de referinţă, dar a evocat posibilitatea de a lua o pauză la reuniunea din septembrie, pe fondul semnalelor că presiunile inflaţioniste se reduc în timp ce cresc îngrijorările cu privire la o recesiune.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4916 / 19463 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...