ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

24 Aprilie 2024   |   BizLawyer

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de cotitură care duc la abaterea de la cursul stabilit * Rezolvarea acestor provocări prin concentrarea pe oameni poate dubla probabilitatea procesului de transformare de a înregistra rezultate peste așteptări în indicatorii cheie de performanță (x 1,9 ori) și crește viteza programului (probabilitate de 2,1 ori mai mare) * Elementul uman joacă un rol esențial și crește semnificativ șansele de reușită a unei transformări, îmbunătățind performanțele de până la 12 ori

 
 
Cel mai recent studiu realizat de organizația EY în colaborare cu Saïd Business School din cadrul Universității Oxford a generat date noi despre ce se întâmplă când se consideră că un program de transformare s-a abătut sau urmează să se abată de la cursul stabilit (puncte de cotitură) și echipa de conducere intervine cu intenția de a-i îmbunătăți performanțele.

Rezultatele studiului arată că punctele de cotitură sunt prezente în aproape toate programele de transformare, 96% dintre respondenți afirmând că s-au confruntat cu cel puțin un punct crucial pe parcursul unui proiect, iar 76% le consideră inevitabile în condițiile lipsei de predictibilitate a mediului economic actual. Studiul are la bază sondarea unui grup de 846 de persoane cu funcții de conducere și a 840 de angajați, provenind din 23 de țări și 16 sectoare economice, precum și pe cinci studii de caz calitative.

Datele acestui studiu realizat în colaborare de organizația EY și Saïd Business School pe o perioadă de trei ani au evidențiat faptul că transformările nu sunt liniare și că, pe fondul volatilității globale și a ritmului accelerat al schimbărilor, este necesar un nou mod de gândire cu privire la cum trebuie să negocieze liderii aceste momente cruciale, gestionând în același timp și evoluțiile din interiorul și din exteriorul unei organizații. Datele relevă că oamenii se află în centrul acestei noi mentalități.

Studiul a constatat că, atunci când liderii nu adoptă o abordare orientată spre oameni în gestionarea punctelor de cotitură, programul de transformare prezintă o probabilitate de 1,6 ori mai mare de a înregistra performanțe sub așteptări și o probabilitate de 3,5 ori mai mare de a provoca angajaților emoții negative, precum neliniște, teamă și reticență față de schimbări viitoare.


Cei care adoptă o viziune flexibilă, orientată spre oameni în cazul atingerii unui punct crucial au șanse mai mari să readucă programul la cursul stabilit și, de asemenea, să dubleze viteza programului de transformare per total (de 2,1 ori), să îmbunătățească performanța generală a programului în raport cu indicatorii cheie de performanță de aproape două ori (1,9 ori) și să crească deschiderea angajaților față de următorul program de transformare (de 1,9 ori).

Studiul a evidențiat că o abordare orientată spre oameni se face în trei pași (detectare, conștientizare situațională și acțiune), care cresc de 12 ori șansele de succes generale ale transformării:

· Identificare: punerea accentului pe detectarea timpurie prin analiza nu doar a indicatorilor clasici cu rezultate sub așteptări, ci și a modificărilor emoționale și de comportament manifestate de oamenii implicați în transformare

· Conștientizare situațională: identificarea și soluționarea cauzelor problemelor, în colaborare cu membrii echipei de la nivelul întregului program de transformare

· Acțiune: reiterarea celor șase factori cheie care creează condițiile pentru transformări de succes, stabiliți în cartea noastră albă inițială, care sunt: conducere implicată, colaborare, cultivarea unei culturi a modelelor, responsabilizare, grijă și recunoașterea impactului emoțional al tehnologiei.


Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România: „Noua ediție a studiului reconfirmă faptul că, atunci când oamenii sunt implicați activ într-un proces de transformare, ei nu doar că aduc idei inovatoare, dar devin și avocati ai schimbării. Punând accent pe învățarea continuă și adaptabilitate, o abordare centrată pe oameni asigură un program care ramâne flexibil și receptiv la nevoile în evoluție, menținându-și astfel dinamismul. În timp ce punctele de cotitură sunt inevitabile într-un program de transformare în contextul actual, conform studiului și ca element de noutate observat, marea diferență o fac liderii organizației în abordarea acestora. Astfel, aceia dintre ei care văd în aceste momente de cotitură oportunități de îmbunătățire și accelerare a programului au mai multe șanse să conducă un program transformațional de succes”.

Studiul a identificat un nou standard pentru sprijinirea liderilor și echipelor acestora în realizarea optimă a programelor de transformare, standard care transcende măsurătorile clasice ale indicatorilor cheie de performanță și pune accent pe importanța înțelegerii impactului și rolului emoțiilor umane ca valori de referință într-un proces de transformare, demonstrând valoarea orientării spre oameni.

Pentru a citi raportul integral, vă invităm să vizitați: ey.com/humans

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4873 / 21662
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Dispute-Resolution.Center: Arbitrajul pentru Casa Radio intră într-o fază critică: Cerere reconvențională substanțială depusă de Plaza Centers și o ruptură neașteptată de echipa sa de avocați din Londra
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...