ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE va recomanda reduceri semnificative ale emisiilor de CO2 pentru atingerea ţintelor climatice din 2040

06 Februarie 2024   |   AGERPRES

Potrivit recomandărilor Executivului comunitar, consultate de Reuters, UE va sprijini o ţintă vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% comparativ cu nivelurile din 1990.

 
 
Comisia Europeană urmează să recomande marţi ca blocul comunitar să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, o ţintă care va pune la încercare apetitul politic al Europei pentru continuarea combaterii schimbărilor climatice înainte de alegerile europarlamentare, transmite Reuters.

Potrivit recomandărilor Executivului comunitar, consultate de Reuters, UE va sprijini o ţintă vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% comparativ cu nivelurile din 1990.

Obiectivul propus pentru 2040 îşi propune să menţină ţările UE pe o traiectorie între actualele obiective climatice din 2030 şi obiectivul pe termen lung referitor la neutralitatea emisiilor în 2050.


Elaborat în contextul protestelor fermierilor din întreaga Europă şi al criticilor vis a vis de unele legi UE din domeniul protejării mediului, noul plan al UE ar urma să se concentreze pe păstrarea sprijinului opiniei publice şi al industriilor europene.

"Pentru a putea continua Green Deal-ul european în deceniul de până în 2040, va fi necesară o atenţie suplimentară acordată condiţiilor care vor permite firmelor şi cetăţenilor să stăpânească tranziţia", se arată într-o variantă preliminară a planului UE consultată de Reuters şi care ar putea să sufere modificări înainte de publicare.

Propunerea de marţi a Executivului comunitar va demara dezbaterile politice cu privire la ţinta pentru 2040 însă va cădea în sarcina noii Comisii, care va fi formată după alegerile din iunie, să vină cu o propunere legală finală.

Agenda climatică a Europei intră într-o fază politică dificilă deoarece începe să afecteze sectoare sensibile, precum agricultura, dar şi industriile tradiţionale care se confruntă cu o competiţie acerbă din China.

Conform variantei preliminare, sectorul agricol ar urma să fie nevoit să îşi reducă emisiile non-CO2 cu 30% până în 2040, faţă de nivelul din 2015, însă mai mulţi oficiali europeni au sugerat luni că acest obiectiv, pentru un sector delicat din punct de vedere politic, ar putea fi eliminat în documentul final.

Un al doilea document UE, care urmează să fie publicat tot marţi, va prezenta planuri pentru captarea şi stocare a milioane de tone de emisii de CO2 până în 2050, una din multele domenii care vor necesita investiţii semnificative în noi tehnologii.

Obiectivul fixat pentru 2040 va transforma mixul energetic al Europei, astfel încât producţia de electricitate în termocentrale pe cărbune va fi eliminată iar consumul total de combustibili fosili va fi redus cu 80%, fiind înlocuit cu regenerabile şi energie nucleară.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4685 / 20888
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
bpv Grigorescu Ștefănică asistă Motherson, în calitate de consultant juridic local, în achiziția globală a diviziei de cablaje auto a Nexans, în valoare de 207 mil. € | Iulia Dragomir (Partener) a coordonat echipa
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...