ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Banca Transilvania, profit în creştere cu 28% în primul semestru;la nivel de grup, profitul a depăşit 942 mil. lei

14 August 2019   |   AGERPRES

Activele BT se cifrează la 77,73 miliarde de lei. În ceea ce priveşte datoriile BT, acestea însumează 70,01 miliarde de lei, la nivel de bancă, respectiv 73,29 miliarde de lei la nivel de Grup.

 
 
Banca Transilvania (BT) a raportat, la 30 iunie 2019, un profit net consolidat de 848 de milioane de lei, în creştere cu 28% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce la nivel de Grup valoarea aceluiaşi indicator a fost de 942,36 milioane de lei, în creştere de la 864,6 milioane de lei, reiese din rezultatele financiare ale băncii, publicate miercuri pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Conform raportului financiar, în primele şase luni ale anului, activele Grupului BT au ajuns la 81,6 miliarde de lei, în timp ce eficienţa operaţională se păstrează la nivelul de 45,87%.

Activele BT se cifrează la 77,73 miliarde de lei. În ceea ce priveşte datoriile BT, acestea însumează 70,01 miliarde de lei, la nivel de bancă, respectiv 73,29 miliarde de lei la nivel de Grup.


Pe segmentul de creditare, datele băncii arată că, în intervalul de referinţă, au fost acordate peste 100.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice, iar valoarea creditelor, per ansamblu, până la 39,3 miliarde de lei.

În acelaşi timp, depozitele clienţilor BT au ajuns, în S1, la 67,4 miliarde de lei, din care 47,2 miliarde de lei reprezintă economiile persoanelor fizice şi 20,2 miliarde de lei ale persoanelor juridice.

Pe de altă parte, veniturile nete din dobânzi au înregistrat, la nivel de Grup, un salt de la 1,276 miliarde de lei, în primul semestru din 2018, la 1,512 miliarde de lei, în acest an.

'A fost o perioadă dinamică, cu volume în creştere, ceea ce ne-a permis să obţinem venituri bune în condiţiile unor comisioane reduse. Ritmul creşterii depozitelor, creditelor şi operaţiunilor arată încrederea clienţilor persoane fizice şi IMM în BT. Rezultatele primului semestru pregătesc terenul pentru planurile mari pe care le avem în perioada următoare', a declarat Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.

Conform raportului de date financiare, taxa pe activele BT, aferentă primului semestru din acest an, este de 90,502 milioane de lei, iar banca o va plăti până în 25 august, urmând ca, până la data de 25 august 2020 să fie regularizată în funcţie de suma rezultată în urma calculării taxei la nivelul întregului an. Având în vedere nivelul taxei preliminare pe active, calculată la data de referinţă 30 iunie 2019 şi luând în considerare un calcul proporţional, dacă BT ar înregistra efectul acestei taxe pentru perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2019, profitul net la această dată ar ajunge la 809,98 milioane lei de la 848 milioane lei.

În primele şase luni ale anului au fost înregistrate cu 46% mai multe tranzacţii efectuate cu cardurile şi cu accesoriile de plată (walletul BT Pay, ceas, brăţară şi sticker contactless), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aplicaţia BT Pay are peste 300.000 de utilizatori, iar numărul de transferuri din BT Pay către utilizatorii aplicaţiei pe baza numărului de telefon din lista de contacte, respectiv prin IBAN către clienţii altor bănci (iunie a.c. vs decembrie 2018) s-a majorat cu 170%. De asemenea, numărul plăţilor cu BT Pay s-a dublat în prima jumătate a anului.

BT este între primele bănci din România care oferă serviciul Apple Pay clienţilor, facilitatea beneficiind de o adopţie foarte bună, precizează sursa citată. Tot în zona digitală, BT a anunţat lansarea împreună cu un FinTech internaţional a aplicaţiei BT Visual Help, prin care clienţii îşi pot gestiona facil, non-stop şi gratuit, prin telefon, cardurile.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,65% la 30 iunie 2019. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 96%, în timp ce solvabilitatea băncii, fără profitul anului 2019, este de 18,63%, iar cu profitul inclus aceasta este de 20,53%.

În ianuarie 2019, Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru finanţări pe termen lung al Băncii Transilvania (IDR) la ‘BB+', cu perspectivă stabilă, precum şi nivelul ratingului de viabilitate (VR) la nivelul ‘bb+'.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8251 / 9200
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...