ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondul European de Investiţii a semnat un acord de împrumut subordonat de 15 milioane lei cu Patria Credit IFN

04 Iulie 2023   |   Agerpres

Programul InvestEU oferă Uniunii Europene o finanţare pe termen lung prin mobilizarea unor fonduri publice şi private substanţiale în sprijinul unei redresări durabile.

 
 
Fondul European de Investiţii (FEI) a semnat un acord de împrumut subordonat în valoare de 15 milioane lei (3 milioane euro) cu Patria Credit IFN, parte a grupului Patria Bank.

Conform unui comunicat remis, marţi, spre publicare, tranzacţia este susţinută de InvestEU, instrumentul de finanţare menit să genereze investiţii suplimentare în valoare de peste 372 de miliarde euro până în 2027, în sprijinul priorităţilor politice ale Uniunii Europene.

Operaţiunea va permite Patria Credit să îşi extindă în continuare operaţiunile, în ceea ce priveşte numărul de clienţi şi dimensiunea portofoliului, în special în domeniul microfermelor cu acces limitat la credite tradiţionale.

În acelaşi timp, împrumutul pe 10 ani are ca scop îmbunătăţirea capacităţii Patria Credit IFN de a atrage resurse suplimentare de finanţare externă.


Această tranzacţie prelungeşte parteneriatul dintre FEI şi Patria Credit, care a început în urmă cu 11 ani, prin diverse instrumente de sprijin, datorită cărora Patria Credit a acordat împrumuturi care beneficiază de o garanţie UE pentru microîntreprinderi, în special în zonele rurale, îmbunătăţind astfel accesul la finanţare pentru aceşti antreprenori. Până în prezent, peste 4.200 de credite au ajuns în afacerile locale prin cadrul programelor EaSI şi InvestEU, un echivalent de peste 129 de milioane de lei.

"Instrumentele de consolidare a capacităţilor s-au dovedit a fi un instrument foarte util, punând în legătură instituţiile europene cu partenerii locali pentru a face mai uşor de accesat finanţarea pentru cei mai mici actori din economie. De aceea, prin intermediul programului InvestEU, suntem bucuroşi să ne unim din nou forţele cu Patria Credit, pentru a le consolida baza de capital şi, în cele din urmă, pentru a genera un nou sprijin pentru fermierii şi legumicultorii români în vremuri dificile", a declarat Marjut Falkstedt, directorul executiv al FEI.

Raluca Andreica, director general Patria Credit, a subliniat, la rândul său, că parteneriatul cu FEI este unul strategic şi ajută instituţia să se dezvolte şi să continue misiunea de îmbunătăţire a nivelului incluziunii financiare în România.

"Acest nou împrumut înseamnă foarte mult pentru noi. Pe de o parte, dovedeşte încrederea pe care FEI ne-o acordă, pe de altă parte, atestă creşterea noastră susţinută din ultimii ani şi dedicarea faţă de microfinanţarea rurală din România. În cei peste 19 ani de experienţă alături de antreprenorii din mediul rural, şi nu numai, am învăţat că incluziunea financiară este unul dintre paşii importanţi pentru dezvoltarea economiei", a spus Raluca Andreica.

Patria Credit IFN a înregistrat în 2022 un profit net de 1,55 milioane de euro şi a raportat o creştere a portofoliului cu 22%, la o valoare de 32,5 milioane de euro. IFN-ul este cel mai mare finanţator al fermelor mici, sub 10 ha, din mediul rural, iar peste 79% dintre microcreditele acordate de aceasta sunt oferite cu garanţie europeană InvestEU, prin parteneriatul strategic cu Fondul European de Investiţii şi programele EaSI şi InvestEU.

Sprijinul afacerilor micilor fermieri este demonstrat şi de profilul portofoliului de clienţi, care provin preponderent din marile bazine legumicole şi accesează credite pentru susţinerea investiţiilor în agricultură.

Planurile de dezvoltare pentru 2023 ale Patria Credit includ continuarea creşterii susţinute, cu menţinerea grupului ţintă tradiţional de clienţi, inclusiv extinderea către alte zone geografice cu deficit de servicii bancare ale ţării.

FEI este parte din Grupul BEI (Banca Europeană de Investiţii). Acesta sprijină întreprinderile mici din Europa, îmbunătăţind accesul acestora la finanţare prin intermediul unei game largi de intermediari financiari selectaţi, cum ar fi bănci, societăţi de garantare şi de leasing, furnizori de microcredite şi fonduri de capital privat. FEI concepe şi oferă instrumente de finanţare prin capitaluri proprii şi împrumuturi care promovează obiectivele UE de sprijinire a antreprenoriatului, a creşterii, a inovării, a cercetării şi dezvoltării, a tranziţiei ecologice şi digitale şi a ocupării forţei de muncă.

Programul InvestEU oferă Uniunii Europene o finanţare pe termen lung prin mobilizarea unor fonduri publice şi private substanţiale în sprijinul unei redresări durabile. De asemenea, contribuie la mobilizarea investiţiilor private pentru priorităţile de politică ale UE, cum ar fi programul european "Green Deal" şi tranziţia digitală. Programul InvestEU reuneşte sub un singur acoperiş multitudinea de instrumente financiare ale UE disponibile în prezent pentru a sprijini investiţiile în Uniunea Europeană, făcând finanţarea proiectelor de investiţii în Europa mai simplă, mai eficientă şi mai flexibilă. Programul este alcătuit din trei componente: Fondul InvestEU, Centrul consultativ InvestEU şi portalul InvestEU. Fondul InvestEU este pus în aplicare prin intermediul partenerilor financiari care vor investi în proiecte utilizând garanţia de 26,2 miliarde euro de la bugetul UE. Întreaga garanţie bugetară va susţine proiectele de investiţii ale partenerilor de implementare, va creşte capacitatea acestora de asumare a riscurilor şi va mobiliza astfel cel puţin 372 de miliarde euro în investiţii suplimentare.

Patria Credit IFN SA este o instituţie financiară nebancară (IFN) care susţine eforturile micilor fermieri şi antreprenorilor, precum şi impactul lor pozitiv asupra comunităţilor rurale. Specializată în finanţarea agricultorilor, Patria Credit este membră a European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC) şi prima instituţie financiară nebancară dedicată microfinanţării din România, cu aproape 20 de ani de experienţă şi mai bine de 18.000 de clienţi finanţaţi. Istoria Patria Credit a început în 1996, iniţial ca program al organizaţiei World Vision, evoluând ulterior în fundaţie şi apoi în IFN.

Parte a Patria Bank Group, Patria Credit IFN se implică în proiecte de susţinere a agriculturii, de dezvoltare a spaţiului rural şi de susţinere a tranziţiei micilor fermieri către o agricultură sustenabila (Programul Ferma Inteligentă).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1457 / 8809
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...