ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Producţia industrială a României, în scădere cu aproape 3%, la cinci luni

15 Iulie 2025   |   Agerpres

Datele INS arată că, la nivelul lunii mai, producţia industrială a crescut, în comparaţie luna anterioară, ca serie brută (+7,8%), însă a scăzut ca serie ajustată, cu 0,6%.

 
 
Producţia industrială a României a scăzut, în primele cinci luni ale acestui an, atât ca serie brută (-2,8%), cât şi ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-1,3%), comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, relevă datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 mai 2025, ca serie brută, au fost consemnate scăderi ale industriei prelucrătoare (-3,4%) şi industriei extractive (-1,4%). În schimb, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 0,5%, faţă de primele cinci luni din anul anterior.


Totodată, ca serie ajustată, în perioada de referinţă, s-au înregistrat cifre negative în industria prelucrătoare (-1,7%) şi în industria extractivă (-1,3%). Pe de altă parte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a majorat cu 1,6%.

Datele INS arată că, la nivelul lunii mai, producţia industrială a crescut, în comparaţie luna anterioară, ca serie brută (+7,8%), însă a scăzut ca serie ajustată, cu 0,6%.

Raportat la luna mai 2024, producţia industrială a fost mai mare cu 7,1%, ca serie brută, respectiv cu 3,7%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, susţinută de cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,5%, fiecare) şi industria extractivă (+1,1%).

Ca serie ajustată, s-au raportat creşteri pe segmentele producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7%), industriei prelucrătoare (+4,1%) şi industriei extractive (+0,5%).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 169 / 19690
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...